Bucureşti: VIDEO A început pelerinajul moaştelor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucureşti: VIDEO A început pelerinajul moaştelor!
Bucureşti: VIDEO A început pelerinajul moaştelor!

 Peste trei mii de credincioşi au participat azi-dimineaţă la slujba de închinare la moaştele cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului. Sute de credincioşi au dormit azi-noapte pe Dealul Mitropoliei, pentru ca astăzi să fie primii care se închină la moaştele a şase sfinţi. „Vedeta” este Vasile cel Mare.

Dimineaţă, la ora 10.00, credincioşii adunaţi pe Dealul Mitropoliei au întâmpinat delegaţia cu moaştele Sfântului Vasile cel Mare, aduse din Grecia de către mitropolitul Vasile de Elassona. Moaştele nu au ajuns aşa cum anunţase Patriarhia cu avionul şi nici cu elicopterul, aşa cum îşi imagina un credincios, ci cu maşina, azi-noapte.

Credincioşii care au ales să vadă soborul de peste 300 de preoţi care au condus moaştele şi să participe la slujbă, au luat de la coadă rândul celor care aşteaptă, încă de aseară, să atingă moaştele.

„Am venit de aseară, de la zece. Am dormit aici. Mi-a fost frig pe la ora trei, dar merită”, a spus Lucreţia Ilie, în vârstă de 54 de ani, din Bucureşti, venită să se roage pentru sănătatea copiilor. Femeia spune că nu a mâncat nimic şi a dormit mai mult în picioare de teamă să nu-şi piardă locul din faţă.

Schimb de poveşti despre minuni

Cei aşezaţi aproape de capătul cozii lungi de doi kilometri au ratat întâmpinarea moaştelor, la fel şi slujba. Oamenii se întrebau dacă „în faţă s-o fi dat drumul la lume să intre la moaşte”.

„Aşteptăm în rugăciune şi sperăm ca până diseară să ajungem şi în faţă”, a spus Liliana Bertea, în vârstă de 35 de ani, aşezată la coadă de la ora 10.00.

În orele de aşteptare, credincioşii citesc din cărţi sfinte, mănâncă din senvişurile aduse de acasă şi fac schimb de poveşti despre minuni. „O doamnă din Piatra Neamţ ne-a spus că mâna Sfântului Vasile se păstrează întreagă şi caldă. Plângea când ne-a spus asta”, povestea în stânga şi-n dreapta Liliana.

 În zonă sunt amplasate trei ambulanţe însă până la ora prânzului nimeni n-a avut nevoie de vreun ajutor.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/MOV05446.flv width=400 height=300 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/MOV05444.flv width=400 height=300 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/MOV05443.flv width=400 height=300 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite