Adevarul.ro

La 69 de ani de la masacrul din localitatea Ip, românii şi maghiarii convieţuiesc împreună fără ură, dar şi fără să uite de cei 157 de localnici ucişi de horthyşti. Primarul comunei cu populaţie majoritară de etnie maghiară, Ioan Boer, este un exemplu că sătenii au trecut peste amintirile sângeroase şi se au acum „ca fraţii“.

• Secuii vor autonomie - şi-au ales imnul, stema şi drapelul
• Mărturii ale crimelor horthyste de la Ip

Monumentul de piatră din comună, pe care scrie „Să facem totul pentru ca astfel de evenimente tragice să nu se mai repete niciodată”, dar şi poveştile sătenilor amintesc însă de faptul că, în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, 157 de români au fost ucişi de militari din armata horthystă, călăuziţi prin sat de membri ai familiilor de maghiari, ameninţaţi la rândul lor, cu moartea. 

VEZI AICI O GALERIE FOTO DIN IP

„Aşa e războiul...“

Viorica Rus avea un an şi trei luni în septembrie 1940. Bunicii ei şi doi unchi au căzut sub gloanţele militarilor. „De ce eu am scăpat, nu ştiu nici azi. Aşa a fost să fie”, continuă ea. Deşi şi-a dorit mereu să afle cine a fost în spatele uciderii membrilor familiei sale, până la urmă s-a resemnat: „Ce a fost, a fost. Aşa e războiul“. Admite, fără să clipească, faptul că nu are deloc resentimente faţă de maghiarii din sat. „Ură nu am avut niciodată pe nimeni. Tot timpul am fost ca fraţii, românii cu ungurii. Prietenele mele cele mai bune de aici sunt unguroaice. Cum să nu ne înţelegem?”, spune femeia.

„Ne doare pe toţi“

„Ca fraţii suntem noi şi românii”, spune şi Csepei Balint. Bărbatul de 76 de ani e printre puţinii din sat care vorbeşte deschis nu doar despre masacru, ci şi despre participarea familie sale la evenimentele din septembrie 1940. „Unchiul meu a fost luat de militari şi pus să arate unde stau românii. Îl păzeau cu arma să nu fugă şi să nu mintă. Pe câţiva români a reuşit să-i salveze, spunându-le militarilor că sunt unguri”, spune bătrânul cu vocea gâtuită.

„Ne doare pe toţi, încă de a doua zi dimineaţă. Românii îşi plângeau morţii, iar maghiarii ştiau că vor trăi cu vina, deşi nu ei îi uciseseră”, mai afirmă el, după care rememorează cum au convieţuit în linişte de când lumea: „Niciodată nu au fost probleme. Prin ’38-’39 au apărut nişte tineri care incitau, dar nici atunci nu era scandal. Mereu ne-am înţeles. Fratele meu chiar s-a însurat cu o româncă, iar noi am făcut totul ca ea să fie bine primită în familie. La fel am fost şi noi, în familia ei”.

Csepei Feri are acum 84 de ani. Pentru el, ideea de ură între români şi maghiari este una complet străină. „Aici, în Ip nu a fost niciodată vreo problemă. Eu trăiesc de zeci de ani cu vecini români şi ne înţelegem perfect”, spune bărbatul, al cărui socru a salvat, în 1940, o familie de români. „I-a ascuns în casă, iar militarii au crezut că sunt din familia lui”, povesteşte el, după care trage aceeaşi concluzie ca şi consătenii săi: „Suntem fraţi!”.

Votat de maghiari

Potrivit recensământului din 2002, dintre cei 3.946 de locuitori ai comunei, mai bine de jumătate sunt de etnie maghiară. Anul trecut, după ce timp de 12 ani la primărie au condus doar etnici maghiari, a fost ales în funcţia de edil un român. Ioan Boer a câştigat alegerile cu 60,28% din voturi, faţă de 39,71%, cât a avut contracandidatul de la UDMR. „În comună trăiesc mai mulţi maghiari decât români. Au ajuns să se înţeleagă, în pace şi armonie. Din păcate, istoria a fost scrisă cu sânge aici, dar timpul a reuşit să înăbuşe ura şi resentimentele”, a declarat el. „E foarte de treabă, şi el, şi familia lui. De aia l-au ales oamenii să fie primar”, spune Csepei Feri despre primarul comunei.

Noapte de groază

În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, trupe horthyste împreună cu localnici maghiari şi membri ai organizaţiei „Straja Naţiunii“ au ucis 157 de români în comuna sălăjeană Ip. Istoricii pun masacrul de la Ip, ca şi pe cel de la Treznea, petrecut tot în Sălaj, la 9 septembrie, şi soldat cu 87 de români şi alţi şase evrei ucişi, în contextul instaurării terorii horthyste în nordul Transilvaniei, teritoriu cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena.

„Au fost nişte evenimente tragice, specifice gândirii şi mentalităţii horthysto-fasciste. Această teroare a caracterizat o perioadă de patru ani, între septembrie 1940-octombrie 1944, devenind o problemă specifică acestei zone”, a explicat profesorul de istorie Liviu Sabău, din Zalău.

Din păcate, istoria acestei comune a fost scrisă cu sânge, dar timpul a reuşit să înăbuşe ura şi resentimentele.
Ioan Boer
primar Ip

Ne doare pe toţi, încă de a doua zi dimineaţă. Românii îşi plângeau morţii, iar maghiarii ştiau că vor trăi cu vina, deşi nu ei îi uciseseră.
Csepei Balint
localnic

Aici, în Ip, nu a fost niciodată vreo problemă. Eu trăiesc de zeci de ani cu vecini români şi ne înţelegem perfect.
Csepei Feri
localnic

Ură nu am avut niciodată pe nimeni. Tot timpul am fost ca fraţii, românii cu ungurii. Cum să nu ne înţelegem?
Viorica Rus
localnică