VIDEO 11 septembrie 2001, un film de groază preluat de cinematografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO 11 septembrie 2001, un film de groază preluat de cinematografie
VIDEO 11 septembrie 2001, un film de groază preluat de cinematografie

11 septembrie 2001, ziua în care au murit circa 3.000 de oameni, a marcat nu numai Statele Unite ale Americii, ci o lume întreagă.

Atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA, soldate cu cele mai multe victime din istorie, au fost comise de 19 membri ai reţelei al-Qaida, care au deturnat patru avioane comerciale pentru a lovi turnurile gemene World Trade Center din New York şi clădirea Pentagonului.

În urma atentatelor au murit circa 2.973 de persoane, dintre care 2.749 în New York.

Cei mai înalţi zgârie-nori din New York, turnurile gemene World Trade Center, au fost lovite, la interval de câteva minute unul faţă de celălalt, de avioane deturnate de atentatori sinucigaşi.

Cinematografia americană, şi nu numai, a realizat o serie de filme despre această zi care a schimbat istoria întregii lumi. Vă prezentăm mai jos câteva dintre peliculele care au surprins poveştile adevărate sau nu ale celor implicaţi în evenimentele de la 11 septembrie.

United 93, poate cel mai bun film despre 11 septembrie

Regizorul britanic Paul Greengrass a încercat să creeze un cadrul cât mai real în United 93, filmul care relatează povestea celor 40 de pasageri aflaţi în al patrulea avion deturnat de terorişti. Pasagerii zborului 93 au intrat în istorie prin încercarea lor de a recâştiga controlul avionului deturnat de terorişti. Pentru a realiza un film cât mai realistic şi mai aproape de adevăr, Greengrass a folosit numai actori necunoscuţi, a desfăşurat povestea pasagerilor zborului United 93 în timp real şi a recreat, pe cât posibil, situaţiile.

Realizatorii filmului apărut înb 2006 au cercetat evenimentele din acea zi, relatând povestea unui singur zbor şi a câtorva oameni obişnuiţi: oameni de afaceri, soţi, bunici, studenţi şi mulţi alţii, care se îndreptau spre San Francisco la bordul unui Boeing 757. Pe parcursul celor doar 90 de minute în care avionul a fost în aer, lumea de dedesubt intra într-o nouă eră violentă – văzută printr-un nor de ceaţă care a dispărut încet pentru a dezvălui că însăşi America era sub atac.

Greengrass şi documentariştii lui au apelat la o multitudine de surse, printre care şi nenumărate ore de interviuri faţă în faţă cu familiile celor patruzeci de pasageri şi ale echipajului, membri ai aceleiaşi misiuni din 11 septembrie, controlori de zbor şi restul personalului militar şi civil, toţi cei care au luat parte la evenimentele din acea zi.

Lungmetrajul a câştigat premiul pentru cel mai bun film pe 2006 din partea Cercului Criticilor de Film din New York, la care s-au adăugat ulterior şi alte distincţii.



World Trade Center (2006), în regia lui Oliver Stone, spune povestea a doi dintre supravieţuitorii de la Ground Zero care refuză să capituleze în faţa terorismului şi luptă pentru a salva familiile victimelor.

În urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie lumea s-a schimbat. În New York au fost mii de victime, printre ele numarându-se şi forţele de intervenţie deplasate la faţa locului. Filmul ne prezinta povestea lui Will Jimeno (Michael Pena) şi John McLoughlin (Nicolas Cage), doi ofiţeri de poliţie ai New York City Port Authority , care s-au grăbit spre World Trade Center. Cei doi rămân blocaţi sub dărâmături. McLoughlin şi Jimeno îşi unesc forţele pentru a salva supravieţuitorii, în timp ce evenimentele unei zile de neimaginat sunt prezentate prin ochii celor doi politişti, a nevestelor lor iubitoare (Maria Bello şi Maggie Gyllenhaal), a supravieţuitorilor şi a salvatorilor din tot oraşul.



image

September 11

(2002) este o încercare de a înţelege ceea ce s-a întâmplat la 11 septembrie 2001, şi, mai ales, de ce. Regizorul francez Alain Brigand a ales 11 regizori din 11 ţări diferite care au făcut fiecare câte un episod de 11minute, 9 secunde şi o sutime.

Fiecare regizor îşi lasă amprenta asupra propriilor 11 minute, 9 secunde şi o sutime, înfaţişând percepţiile personale ale evenimentului fără precedent. Filmul te face martor la poveşti zguduitoare cum este cea a grupului de copii refugiaţi care nu înţeleg ce se întâmplă, fiind convinşi că Dumnezeu nu are cum să omoare oamenii, sau a cuplului francez care, neştiind ce haos se va declanşa, nu îşi dau seama că, în loc să se certe, ar fi trebuit să profite de ultimele momente petrecute împreună.

Ne mai sunt relatate poveşti ale poporului bosniac, cunoscător vechi al terorii. Tot filmul este presărat cu capturi de coşmar ale haosului ce de-abia începea (oameni aruncându-se din turnuri, alţii răniţi şi suferinzi, rude cautându-şi cu disperare apropiaţii).

Lungmetrajul a primit 2 premii la festivalul de la Veneţia, din 2002.

Documentarul Saint of 9/11, apărut în 2002, relatează povestea reverendului Mychal Judge, preotul departamentului pompierilor din New York, care a fost printre primii care au murit în momentul în care s-a prăbuşit turnul de nord al World Trade Center. Regizat de Glenn Holsten şi narat de Ian Mcellen, documentarul prezintă un om care şi-a dat viaţa pentru a fi în slujba oamenilor. Povestea lui Mychal Judge, preotul homosexual care a avut probleme cu alcoolul, dar care a ajutat o serie de oameni sărmani sau bolanvi de SIDA, se încheie în mod tragic în 11 septembrie 2001, în momentul în care a venit să îşi ajute semenii.



Fahrenheit 9/11, o critică adusă lui Bush


Documentarul Fahrenheit 9/11 (2004), premiat cu Palme d’Or la Cannes în mai 2004, este o critică adusă administraţiei Bush ca urmare a acţiunilor întreprinse după 11 septembrie.

Regizorul Michael Moore analizează cum, şi de ce, Bush şi cercul său de apropiaţi au evitat să îi acuze pe saudiţi în legatură cu 11 septembrie, deşi 15 din 19 terorişti responsabili atunci erau din Arabia Saudită, precum şi banii care finanţează Al Qaeda.

Fahrenheit 9/11 este documentarul care a avut cele mai mari încasări în box office, 119 milioane de dolari, deşi a fost foarte criticat, iar Moore s-a plâns că a fost supus cenzurii.

Filmul anti-Bush dă detalii despre activitatea fostului preşedinte american şi acreditează ideea că acesta îşi petrecea vremea mai mult la proprietatea lui personală din Texas decât la Casa Albă. Fimul critică, de asemenea, politica americana din Irak şi induce ideea că rădăcinile genealogice ale preşedintelui ar avea un punct comun cu familiiile regale din lumea arabă.

Fahrenheit 9/11” ne arată o naţiune ţinută în permanentă frică de către FBI şi ademenită în a accepta sute de legi în acest sens. Un exemplu este renumita lege numită “USA Patriot Act” care încalcă drepuri civice de bază.




The Great New Wonderful
(2005), în regia lui Danny Leiner, spune cinci poveşti cu oameni a căror viaţă a fost schimbată de atacurile de la Word Trade Center. Cele cinci poveşti se întrepătrund.



Reign Over Me prezintă povestea unui om care şi-a pierdut familia în atentate şi nu îşi poate reveni din suferinţă. El se reîntâlneşte cu fostul său coleg de cameră din facultate (Don Cheadle), care a devenit doctor şi care decide să-şi ajute vechiul prieten să depăşească durerea pierderii celor dragi.



Filmul zilei de 11 septembrie 2001

La ora ora locală 08.46, 15.46 ora României, primul avion, un Boeing 767 al companiei American Airlines, cu 92 de persoane la bord, printre care cinci terorişti, a lovit Turnul de Nord al World Trade Center, formând o breşă uriaşă la etajele superioare ale clădirii.

La ora locală 09.03, 16.03 ora României, un al doilea Boeing 767 al companiei United Airlines, cu 65 de persoane la bord dintre care cinci terorişti, a lovit Turnul de Sud, tragedia fiind surprinsă în direct de televiziunile din toată lumea.

30 de minute mai târziu, la ora locală 09.38, 16.38 ora României, un Boeing 757 al companiei American Airlines, cu 64 de persoane la bord, printre care şi cinci terorişti, a lovit Pentagonul, formând o gaură imensă în faţada de vest a Ministerului american al Apărării.

Un al patrulea aparat, un Boeing 757 al United Airlines cu 44 de persoane la bord, printre care şi patru terorişti, s-a prăbuşit, la 10.03, pe un câmp în statul american Pennsylvania, situat în estul ţării. Se presupune că acest zbor avea drept ţintă Capitoliulo Statelor Unite Sau Casa Albă. Avionul s-a prăbuşit în momentul în care pasagerii au încercat să preia controlul, luptându-se cu teroriştii.



Atacurile au afectat structura clădirilor, astfel că trei turnuri din Complexul World Trade s-au prăbuşit. Turnul de sud (WTC 2) s-a prăbişit la ora 9:59 (16.59 ora României), după ce a ars timp de 56 de minute într-un incendiu cauzat de impactul cu avionul ce efectua zborul United Airlines 175.Turnul de nord (WTC 1) s-a prăbuşit la ora 10:28 (16.59 ora României), după ce a ars timp de aproximativ 102 minute. La prăbuşirea turnului de nord, resturile clădirii au avariat grav clădirea WTC 7, care s-a prăbuşit mai târziu în acea zi, la ora 5:20 (23.20 ora României), după ce au avut loc şi o serie de incendii.

Sute de persoane care nu au putut fi evacuate precum şi membri ai echipelor de salvare care au încercat imposibilul au fost îngropaţi de vii, în timp ce cartierul Manhattan a fost acoperit în întregime de nori de fum negru şi praf.

George W. Bush, care se afla la acel moment în vizită la o şcoală din statul Florida, a fost condus la o baza militară, din raţiuni de securitate. Preşedintele american a reafirmat seara, când s-a întors la Washington, că este hotărât să îi pedepsească pe autorii "atentatelor inumane", subliniind că "nu va face diferenţa între teroriştii care au comis aceste acte şi cei care îi protejează".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite