VIDEO Zelaya susţine că este deschis unui dialog pentru "reconstruirea" ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Zelaya susţine că este deschis unui dialog pentru "reconstruirea" ţării
VIDEO Zelaya susţine că este deschis unui dialog pentru "reconstruirea" ţării

Manuel Zelaya, preşedintele alungat de la conducerea Hondurasului în urma unei lovituri de stat pe 28 iunie şi-a salutat de la balcon susţinătorii veniţi să îl aclame. El a declarat că este gata de dialog şi de "reconstruirea" statului, potrivit Xinhua.

Într-o convorbire telefonică cu mass media locală, Zelaya a declarat că reîntoarcerea sa a fost posibilă printr-o strategie pacifică, gândită pentru a nu produce niciun act de violenţă.

În acest moment mă aflu în capitală (Tegucigalpa), unde mă ocup de nişte proceduri, în câteva ore vă vom spune unde ne aflăm pentru a începe dialogul pentru restaurarea respectului şi suveranităţii poporului honduran.

Toate aeroporturile din Honduras au fost închise, din cauza întoarcerii preşedintelui dat jos de la putere. Fostul preşedinte a declarat că a făcut un adevărat efort pentru a se întoarce în ţara lui şi că doreşte doar să discute cu cei de la putere.

Între timp, liderul de facto Roberto Micheletti a declarat că declaraţia lui Zelaya reprezintă un "război psihologic". Preşedintele interimar al Hondurasului a cerut ca Zelaya să fie predat autorităţilor din Honduras de către reprezentanţii ambasadei braziliene. El a adăugat că Brazilia va fi considerată responsabilă de orice fel de violenţe izbucnite din cauza întoarcerii lui Zelaya.

Preşedintele Hondurasului răsturnat de la putere de armată şi exilat în Nicaragua, după ce a fost acuzat că încearcă să schimbe constituţia ca să mai câştige un mandat ca preşedinte. În locul său a fost numit Roberto Michelletti, un politician conservator. S-a întors în ţară şi s-a refugiat în ambasada Braziliei de la Tegucigalpa, solicitând declanşarea de negocieri cu reprezentanţii puterii.



Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite