VIDEO Ţări care bat la uşa „clubului nuclear“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Ţări care bat la uşa „clubului nuclear“
VIDEO Ţări care bat la uşa „clubului nuclear“

Mai multe state doresc să intre în posesia unei arme atomice. Arma nucleară asigură o putere imensă unui stat, dar riscul ca ea să cadă în mâinile teroriştilor este deosebit de ridicat.

Tot mai multe ţări, în special din rândul celor sărace sau în curs de dezvoltare, şi-au făcut un scop din achiziţionarea armelor nucleare, văzute ca o garanţie a propriei securităţi sau ca un mijloc de presiune şi ameninţare a inamicilor.

Programele nucleare ale Iranului şi Coreii de Nord dau multe bătăi de cap liderilor mondiali, dar aceste două state nu sunt singurele.

Citiţi şi:


Doi specialişti birmanezi care au fugit din ţară au oferit date despre cooperarea Myanmarului cu regimul nord-corean în vederea construirii unui reactor nuclear, scrie „Foreign Policy”.

Reactorul ar urma să fie dat în funcţiune în 2014. În iulie, secretarul american de stat, Hillary Clinton, a declarat că întreaga regiune ar fi destabilizată, în cazul în care Myanmarul ar intra în posesia armei nucleare.

Vecini şi inamici

Perspectiva este şi mai sumbră, ţinând cont de faptul că şi unul dintre vecinii Myanmarului, Bangladesh, are aceleaşi aspiraţii.

Deşi experţii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică susţin că Bangladeshul nu încearcă să obţină arma nucleară, există informaţii potrivit cărora demersurile autorităţilor de la Dhaka sunt sprijinite de Pakistan. Mai mult, Bangladesh a semnat, recent, cu Rusia un acord de cooperare în domeniul nuclear civil.

După ani în care nu s-au făcut investiţii în sectorul energetic, uzinele se află în pericolul de a nu mai putea produce energie până în 2011. Dorinţa de a deveni o putere nucleară în scopuri civile pare justificată astfel. Bangladeshul este însă o ţară instabilă, iar tensiunile cu Myanmar ar putea duce la o escaladare explozivă a situaţiei.



Măcinat de lupte tribale, Irakul a început să facă lobby pentru a putea deveni, din nou, un stat nuclearizat, la aproape 19 ani după ce avioanele britanice şi americane au distrus ultimele două reactoare nucleare ale lui Saddam Hussein. Guvernul de la Bagdad s-a adresat Franţei, în vederea reconstruirii a cel puţin unuia dintre reactoarele bombardate la începutul primului Război din Golf.

Petrol şi arme

Al treilea exportator de uraniu, Kazahstanul vrea ca până în 2011 să-şi construiască o centrală nucleară. E puţin probabil ca autorităţile de la Aşhabad să aibă gânduri ascunse şi să vrea să folosească energia nucleară în alte scopuri decât cele civile.

Kazahstanul a renunţat la armele nucleare moştenite după căderea URSS. Pericolul vine din faptul că astfel de arme ar putea încăpea pe mâini nepotrivite.

În mai, Mukhtar Dzhakishev, preşedintele companiei naţionale de uraniu Kazatomprom, a fost arestat pe motvi că ar fi vândut două treimi din depozitele de uranium unor companii străine. O altă ţară ex-sovietică, Azerbaidjan, este şi ea interesată să intre în “clubul nuclear”. 

Deşi nu dispune de fonduri şi nici de expertiza necesară, preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, speră să facă din ţara sa o putere nucleară, cu puţin ajutor de la prieteni: Rusia şi Iran.

În ianuarie, Statele Unite au semnat un acord cu Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru a le furniza tehnologie şi expertiză nucleară.



Aşteptând şi acordul Congresului, EAU au început deja să stabilească un cadru legal pentru construirea mai multor centrale nucleare. Republicanii americani se tem că şi alte state din zonă, mai puţin stabile şi democratice decât Emiratele, vor ridica aceleaşi pretenţii periculoase.

Eşec după eşec

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (IAEA) a reuşit să nemulţumească multe state care-i reproşează faptul că nu adoptă o poziţie mai dură faţă de state „indisciplinate“, precum Iran şi Coreea de Nord.



image
Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite