VIDEO "Reţeaua Borşa" - spartă după un filaj de jumătate de an
0
Procurorii DIICOT şi poliţiştii de frontieră au pus la punct o acţiune de capturare a traficanţilor ruptă, parcă, dintr-un scenariu de film.
Mai citeşte şi:
VIDEO Operaţiune de amploare a procurorilor DIICOT (GALERIE FOTO)
"Reţeaua Borşa" era filată de poliţiştii de frontieră încă de la începutul acestui an. Primele suspiciuni că traficanţii aduc în România maşini cu probleme au apărut când în punctele de frontieră Borş, Nădlac, Vârşand şi Petea au fost aduse loturi de buldozere şi excavatoare declarate furate.
Poliţiştii de frontieră au blocat utilajele în vamă, însă reţeaua a continuat să "importe" vehiculele din Franţa sau Olanda. De această dată maşinile veneau cu seriile de identificare schimbate sau modificate. Pe lângă utilaje au fost "importate" şi maşini de lux – cele mai multe Audi şi Volskwagen. În acest moemnt, procurorii DIICOT şi poliţiştii de frontieră au declanşat monitorizarea.
Get the Flash Player to see this player.
url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/iulie/16_07_2009.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false
Acţiunea a început cu o mişcare interesantă: din zecile de traficanţi organizaţi în "reţeaua Borşa", poliţiştii au reţinut doar câţiva cărora le-au întocmit dosare penale pentru infracţiuni minore. Unii au fost acuzaţi de complicitate la furt, alţii de tăinuire. De ambele infracţiuni se poate scăpa fără puşcărie.
Reacţia "învinuiţilor" a fost, mai mereu, aceeaşi: "eu nu am ştiut că am cumărat ceva care e dat ca furat". Astfel, traficanţii au scăpat fără puşcărie, iar "reţeaua Borşa" a continuat liniştită importurile de utilaje furate. Traficanţii au fost şi mai liniştiţi când au văzut ştirile de presă prin care Poliţia de Frontioeră se lăuda că a capturat câte un tăinuitor sau un complice la furt. Comunicatele de presă au fost date, special, pentru ca reţeaua să nu intre în panică şi să creadă că "afacerea" e încheiată. Aşa că sistemul de "import" al autovehiculelor furate a continuat fără ca hoţii să aibă habar că procurorii DIICOT şi poliţiştii de frontieră îi filează non-stop.
În martie, traficanţii şi-au dublat activitatea. Atunci s-a descoperit că e vorba de o reţea internaţională cu două moduri de operare. Primul mod se baza pe frauda de asigurări. Utilajele şi maşinile de lux erau furate cu acordul proprietarului şi aduse în România. Aici, prin vânzări succesive, maşina îşi pierdea urma.
Când ajungea la o persoană care nu avea legătură cu reţeaua, fostul proprietar, din Franţa sau Olanda, primea semn de la reţeaua din România. În acel moment, "păgubitul" îşi declara autovehiculul furat. O a doua modalitate de a introduce maşinile în România era prin ştergerea sau modificarea seriilor de şasiu, astfel încât să nu fie depistate de autorităţi.
Intrate în România, maşinile erau duse în pădurile de lângă Borşa, unde erau camuflate cu crengi sau trunchiuri de copaci. Unele utilaje au fost ascunse în albiile unor râuri sau în locuri greu accesibile. Maşinile erau ţinute în acest loc până când "proprietarii" se schimbau de mai multe ori în acte şi până când se găsea cumpărătorul, care nu avea legătură cu filiera.
Toate manevrele de camuflare se făceau mai mult noaptea, traficanţii având aparate de vedere speciale, cu infraroşu. Chiar dacă lucrau liniştiţi – fiind convinşi că nu-i urmăreşte nimeni – traficanţii îşi puseseră la punct un ingenios sistem anti-filaj şi informativ.
Până la locul de "camuflare" a utilajului furat, maşina trecea prin mai multe puncte unde existau "echipaje" care aveau datoria să raporteze dacă "ţinta" e urmărită. Apoi, maşinile erau ascunse în timp ce zona era observată dintr-un punct înalt de un membru al filierei dotat cu aparatură de vedere pe timp de noapte. La poarta inspectoratelor de poliţie se afla câte un membru al filierei cu consemn de a raporta "dacă este mişcare".
Din dotarea traficanţilor mai făceau parte arme cu gaz sau cu muniţie de război, pumnale şi săbii. Din punct de vedere al actelor, "reţeaua Borşa" stătea la fel de bine: aveau permise internaţionale de conducere false şi documente de identitate a vehiculelor, la fel, falsificate. Agenţii de informaţii ai Poliţiei de Frontieră şi procurorii DIICOT au reuşit, însă, să-şi noteze activitatea reţelei şi locurile de "depozitare".
În momentul în care toate datele au fost strânse, procurorii DIICOT au decis declanşarea acţiunii oficiale. Au fost chemaţi jandarmii, iar seria de percheziţii a debutat în forţă. Peste 25 de peroane au fost chemate de procurori pentru a fi audiate. Toţi aceştia sunt bănuiţi că ar fi lucrat mână în mână cu alte reţele din Europa. De altfel, aşa se explică şi prezenţa la acţiunea de ieri a unor ofiţeri de poliţie din ţările "partenere" reţelei de la Borşa.
Mai citeşte şi:
Cluj: Descindere fără precedent - trei persoane au fost ridicate de procurorii DIICOT (VIDEO)
Cluj: EXCLUSIV / Razie la o firmă de demolări din cartierul Iris (GALERIE FOTO + VIDEO)
Timişoara: Procurorii DIICOT fac percheziţii la o firmă care vinde camioane şi maşini luxoase(UPDATE GALERIE FOTO). Pentru imagini cu maşinile de lux comercializate de firma verificată la Timişoara, CLICK AICI
Râmnicu Vâlcea: Descinderi ale DIICOT la o firmă bănuită de legături cu reţeaua de traficanţi de utilaje din Maramureş (EXCLUSIV)
Arad: Ofiţerii de la Crimă organizată caută excavatoare şi tractoare furate din Italia şi Franţa