VIDEO Iran: Peste 60 de "organizatori" ai protestelor au fost arestaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 60 de "organizatori" ai protestelor de sâmbătă de la Teheran au fost arestaţi, a anunţat astăzi adjunctul şefului poliţiei Ahmed Reza Radan, citat de AFP.

"Zece persoane considerate creierul recentelor revolte au fost interpelate (...) Alţii vor fi arestaţi în curând", a declarat pentru agenţia Irna oficialul iranian.

"Dintre răzvrătiţi, peste 50 de organizatori (...) au fost de asemenea arestaţi", a adăugat Radan.

Pe de altă parte, noi confruntări s-au declanşat duminică la Teheran între aproximativ 200 de susţinători ai candidatului prezidenţial Mir Hossein Moussavi şi poliţie, care a făcut uz de gaz lacrimogen.

Manifestanţii, care protestau în piaţa Vali Asr împotriva realegerii preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, au scandat din nou "Moarte dictatorului!" şi au aruncat cu pietre în poliţişti.

Forţele de ordine au ripostat cu grenade lacrimogene, pentru a-i dispersa pe manifestanţi.

Potrivit AFP, prezenţa poliţiei era masivă duminică pe străzile din Teheran, în special în jurul Ministerului de Interne, după confruntările violente care au urmat anunţării rezultatelor.

Capitala iraniană nu a mai cunoscut asemenea violenţe de la revoltele studenţeşti din iulie 1999.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite