VIDEO Ingeniozitatea puşcăriaşilor: Cele mai spectaculoase evadări

Cum este să fii închis între patru pereţi, într-o celulă întunecoasă, rece şi umedă din care nu ştii dacă o să mai ieşi vreodată? Mulţi dintre noi nu îşi dau seama ce înseamnă privarea de libertate. Mulţi dintre noi nu-şi pot imagina nici macar jumătate dintre ororile unei închisori.

Cu siguranţă că fiecare fiinţă, fie ea vinovată sau nu, care se trezeşte încarcerată, se va gândi prima dată la evadare. Ei bine, de-a lungul vremurilor, pe cat de ingenioşi au fost cei care au proiectat închisorile pe atât de inventivi şi deţinuţii. Chiar dacă nu mulţi au reuşit să-şi implinească visul libertăţii, povestea celor care au izbutit totuşi să evadeze merită spusă mai departe, dacă  nu ca lecţie dată autorităţilor macăr ca dovadă a ingeniozităţii umane.

Witold Glinski (foto), supravieţuitorul celei mai mari evadari din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a povestit pentru prima dată peripeţiile prin care a trecut timp de 11 luni, la mai bine de 50 de ani de la evadare, într-un interviu acordat Daily Mirror.
Witold şi alţi şase bărbaţi au fost cei implicaţi celebra evadare din 1941. Dintre aceştia, doar patru au scapat teferi, după ce au ajuns la o baza britanică din India.  Witold, acum în vârstă de 84 de ani, povesteşte lumii aventura vietii sale.

Totul a început în 1939 pe vremea când Witold nu avea decât 17 ani şi locuia în oraşul polonez Glabokia. Într-o zi trupele ruseşti, aliate lui Hitler, i-au arestat pe el şi pe familia sa. Tânărul a fost dus  in inchisoarea Lubianka, din Moscova, unde a fost condamnat la 25 de ani de munca silnică.

• Încă din prima clipă de detenţie, Witold a început să-şi plănuiască evadarea.

În penitenciar, mai întâi a lucrat ca tăietor de copaci. Astfel, în mare secret, scrijelea semne pe coaja arborilor indicand sudul şi lumea liberă. Apoi s-a împrietenit cu soţia comandantului lagărului, căreia i s-a făcut milă de băiat şi astfel, înţelegând ce îşi dorea acesta, l-a ajutat cu o hartă a Asiei, haine bune şi pantofi uşori, pregătindu-l pentru drumul ce îl

aştepta.

Astfel, la miezul noptii, printr-o furtună îngrozitoare, Witold şi-a croit drum pe sub sârma lagărului.

Când a reuşit să iasă, a observat alţi şase bărbaţi care îl urmau, apăruţi de nicaieri. "I-am intrebat dacă sunt de acord să meargă pe jos câte 20 de ore pe zi şi le-am spus că dacă nu le place, n-au decât să se aşeze şi să-i aştepte pe ruşi. Încuviinţând călătoria ce ne aştepta, toţi şapte am început să ne concentrăm pe scopul nostru următor şi anume ieşirea din Rusia. Graniţa se afla la 2560 de kilometri departare", îşi aminteşte Witold.

Witold nu a aflat niciodată prea multe despre camarazii săi, întrucat nu au îndrăznit să aibă încredere unul în celălalt.

Traversând calea ferată trans-siberiană, cei şapte au intrat în Mongolia. Aici au murit doi dintre evadaţi. Semnele scorbutului deveniseră deja vizibile, cei doi bărbaţi mergeau din ce în ce mai incet, picioarele le slăbiseră şi îşi puteau scoate dinţii cu degetele. Continuandu-şi drumul prin Himalaya, cei rămaşi au început să lucreze ca ajutoare pe la ferme, în schimbul unui adapost şi a hranei. Din păcate, la urcare, încă un bărbat a murit strivit de o bucată de stâncă desprinsă din munte.

În ultimele două săptămâni ale calatoriei lor, Witold s-a imbolnăvit şi a slabit foarte mult, motiv pentru care nu-şi aduce aminte decât frânturi de imagini din acele momente.

Barbatul de 83 de ani isi aminteşte, către finalul povestii, despre o prapastie, un camion prafuit, un vehicul militar care se apropia, nişte bărbaţi în uniformă, înarmaţi cu cuţite. "M-am gândit ca acesta este sfârşitul. Apoi mi-am dat seama că aceşti bărbaţi erau foarte bine îmbrăcaţi, disciplinaţi, în mod sigur nu erau ruşi", povesteşte Witold. De fapt erau Gurkhas (membri ai forţei armate nepaleze, care timp de 200 de ani au facut parte din armata britanică), care îi întampinau într-un mod foarte britanic, cu ceai si sandwich-uri cu castraveţi.

Şi astfel, 11 luni şi 6.400 de kilometri mai târziu Witold devenise un om liber.

• Munca a mii de deţinuţi, libertate pentru trei

Lagarul Stalag Luft III s-a aflat lângă oraşul polonez Zagan, la circa 160 km sud-est de Berlin şi aici au fost ţinuţi, în timpul ultimilor ani de război, aviatori britanici şi americani, dar şi de alte naţionalităţi, ce luptaseră pentru cauza Aliaţilor. În 1944, lagarul ajunsese să găzduiască peste 10.000 de aviatori luaţi prizonieri.

Pentru a preveni eventualele tentative de evadare, pe perimetrul taberei fuseseră instalate seismografe care detectau orice zgomot suspect din pământ. Cu toate acestea, nici una dintre măsurile de siguranţă luate de personalul lagărului nu l-au impiedicat pe ofiţerul Roger Bushell (foto) să pună la cale un îndrăzneţ plan de evadare.

Planul viza săparea a trei tunele, numite codificat Tom, Dick si Harry. Pentru a nu fi detectate de seismografe, galeriile subterane au fost săpate foarte adânc, la circa 9 metri de la suprafaţa solului.

Pentru a construi cele trei tunele, prizonierii au folosit orice obiect de mobilier pe care l-au găsit prin tabară, facându-l să „dispară” prin cele mai ingenioase metode.

Pe masură ce tunelele avansau, au apărut şi o serie de inovaţii tehnice care au făcut munca mai uşoară şi mai sigură. Din bucăţi de lemn, crose de hockey şi alte ustensile a fost improvizată o pompă care ventila permanent galeriile. În cele din urmă, a fost tras şi un fir de curent electric, care asigura iluminarea tunelurilor şi s-a improvizat chiar un vagonet după modelul celor folosite în minele englezeşti, în urma cu câteva secole.

În cele din urmă însă, prizonierii şi-au dat seama că riscau să atragă atenţia nemţilor; atunci, au luat decizia umplerii la loc a tunelelor Dick şi Tom. Ultimul tunel rămas, Harry, a fost terminat în martie 1944.

Prizonierii au fost nevoiţi însă să aştepte timp de o săptămână venirea unei nopţi fără Lună, pentru a putea evada la adapostul beznei depline. În cele din urmă, pe 24 martie 1944, tentativa de evadare a început. Din nefericire, tunelul s-a dovedit a fi prea scurt, ieşirea sa aflându-se foarte aproape de ultimul gard de sârmă ghimpată al lagarului. Chiar şi aşa, 76 de oameni s-au târât prin tunel, spre libertate.

La ora 5 dimineaţa, santinelele germane au observat mişcare şi au dat imediat alarma. 73 de prizonieri au fost prinşi. Initial, Hitler a ordonat sa fie ucisi toţi, dar până la urmă a acceptat executarea a doar 50. Ceilalţi 23 de oameni au fost reţinuţi de Gestapo şi trimişi în diverse lagăre de exterminare, reuşind însă să supravieţuiască razboiului.

Dupa evadare, germanii au întreprins un inventar strict al taberei, ajungand la concluzii incredibile: lipseau 4000 de scanduri de la paturi, 90 de paturi, 52 de mese, 1400 cutii de lapte iar 34 de scaune fusesera dezmembrate total şi folosite la consolidarea tunelului.

Dintre 76 de militari, doar 3 au reuşit sa scape: norvegienii Per Bergsland si Jens Muller si olandezul Bram van der Stok. Primii s-au strecurat in Suedia neutra iar ultimul a ajuns pana in Spania, găsindu-şi refugiu in consulatul britanic de la Madrid.

• Marea evadare din Alcatraz

Închisoarea Alcatraz din California, Statele Unite, şi-a câştigat de-a lungul timpului o reputaţie de temut ca fiind cea mai bine pazită şi fortificată închisoare din America.

Cu toate acestea, întreaga sa faimă nu a descurajat mulţimea de deţinuti care a încercat să evadeze în nenumarate rânduri din "închisoarea de piatră". Povestea oficială spune că niciunul dintre aceşti bărbaţi nu a izbutit, dar dacă există câţiva care să fi reuşit, aceştia sigur sunt Frank Morris, John Anglin şi fratele lui, John Clarence.

Cei trei bărbati au muncit luni de zile ca să marească cu grijă gurile de ventilaţie din celulele lor pentru a putea ajunge pe acoperiş. Pe 11 iunie 1962, cei trei şi-au părăsit celulele şi, sub acoperirea nopţii, au ajuns pe malul pietros al insulei. Apoi s-au folosit de uniformele lor pentru a construi o plută.

Cei trei nu au fost re-capturaţi niciodată şi au fost declaraţi morţi în încercarea de evadare. Totuşi, corpurile lor nu au fost găsite şi mulţi cred că acestora le-a reuşit evadarea.

Filmul "Evadarea din Alcatraz" a lui Clint Eastwood a fost insiprat de aventura celor trei.

• Evadarea  coleonelui Thomas E. Rose, o escapada extraordinară

În timpul Raboiului Civil american 1200 de ofiteri ai Uniunii au fost închişi în Richmond, Virginia,  în nou-infiinţata închisoare, Libby.

Deloc surprinzător, majoritatea şi-au petrecut timpul panificând o evadare. Dar dintre toate încercările de evadare de la Libby cele mai multe şi cele mai reuşite au fost puse la cale de către colonelul Thomas E. Rose.

Folosind unelte improvizate, el şi câţiva colegi deţinuti au săpat un tunel printr-o gură de ventilaţie până în beciul închisorii care colcăiau de şobolani şi apoi în sus vreo 70 de metri.

Încrezator în ruta lui secretă, colonelul Rose s-a intors pe 9 februarie 1864 şi a mai eliberat 15 alţi deţinuţi. Încurajaţi de succesul evadărilor anterioare, încă 93 de prizonieri au urmat ruta lui Rose şi au scapat. "Tunelul Stiintific" al lui Rose a fost lăudat in Richmond Examiner, iar evadarea lui a fost considerata "o escapada extraordinară".