Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

VIDEO Dinică, vegheat de prieteni

12 noiembrie 2009, 21:21 |  Autor: Silviu Brumă , Aura Clara Marinescu , Sînziana Boaru  | 

VIDEO Dinică, vegheat de prieteni

VIDEO Dinică, vegheat de prieteni

 

Oameni din teatru şi film, dar şi simpli admiratori i-au adus ieri un ultim omagiu maestrului. Trupul neînsufleţit a fost dus ieri la Biserica Icoanei, unde va rămâne până mâine, la ora 9.00, când va fi depus în Foaierul Teatrului Naţional Bucureşti.

Citiţi şi:
Fotoreportaj de la casa Maestrului / "Dinică era un jucăuş de om"


Sicriul din lemn masiv, înconjurat de coroane de flori de la prieteni şi familie, a fost depus pe o masă în mijlocul micuţei biserici. Maestrul, îmbrăcat într-un costum negru, cu o cămaşă albă strânsă la gât cu un papion colorat şi cu pălăria neagră lângă cap, părea că se odihneşte puţin înainte de a urca pe scenă. Chipul îi era liniştit.

Dinică n-a murit. A plecat la nuntă! de Emilian Isailă

EXCLUSIV Nelu Ploieşteanu, amintiri cu Dinică din Perla: "Zici că era lăutar"



La căpătâiul lui stătea soţia, Gabriela Georgeta Dinică, cea care i-a fost alături la bine şi la greu în ultimii 13 ani. Femeia avea ochii plini de lacrimi. „Aveţi grijă cu sicriul. Să fie aşezat bine!“, le-a spus ea celor care l-au adus, în timp ce îi mângâia mâna maestrului. Alături de ea au mai fost fiul şi cumnata ei, alte rude, dar şi prieteni.

Sicriul actorului va fi transportat mâine la Cimitirul Bellu, unde îşi va dormi somnul de veci pe Aleea Artiştilor, lângă Maria Tănase. Gheorghe Dinică a murit, marţi, 10 noiembrie, la ora 13.00, în urma unui stop cardiac.

Vrei să ţi-l aminteşti pe Gheorghe Dinică?  Intră aici să-ţi cumperi filme în care a jucat marele Maestru


Marian Râlea şi-a luat primul adio

Marian Râlea a fost printre primii artişti veniţi să-şi ia rămas bun de la maestru.

Cu ochii înlăcrimaţi, ­de-abia putând să vorbească de emoţie şi durere, Râlea şi-a exprimat regretul pentru pierderea unui prieten drag. „Să-i fie ţărâna uşoară! Îmi amintesc de momentele când ne adunam cu toţii în culise la piesa «O noapte furtunoasă» şi aveam foarte mari emoţii înainte să urcăm pe scenă. Gheorghe avea o vorbă: bucură-te de tinereţe cât eşti tânăr, dar nu uita că Domnul te va judeca pentru tot ce faci“, şi-a amintit actorul.

Compozitorul Horia Moculescu a venit şi el să-şi prezinte condoleanţele. ­„Gheorghe a fost un om excepţional. Nu l-am auzit niciodată să zică ceva rău despre cineva. Era vesel tot timpul. I-a plăcut viaţa. Am fost foarte buni prieteni“, a mărturisit Moculescu.

Radu Beligan şi-a făcut cruce în faţa sicriului prietenului său

Actorul Radu Beligan a ­venit şi el să-şi salute prietenul şi fostul coleg de scenă. Maestrul, în vârstă de 91 de ani, era însoţit de două doamne mai tinere. Ajuns în biserică, el s-a împiedicat de o scară şi a căzut în genunchi. A stat numai două minute la căpătâiul lui Dinică, timp în care a aprins o lumânare, şi-a făcut cruce şi şi-a luat rămas bun. 

Plâns de marii actori

Actorul Florin Piersic a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Gheorghe Dinică în cadrul spectacolului „Străini în noapte“ de la Teatrul Ioan Slavici din Arad. Piersic a ţinut să-i ridice pe toţi spectatorii în picioare, preţ de câteva minute.

„Vreau să-i închinăm lui Dinică acest spectacol şi pentru asta vă rugăm, şi Emilia, şi eu, şi toţi cei care sunt acum împreună cu noi la Arad, să vă ridicaţi şi să ţinem un moment de reculegere pentru el“, au fost cuvintele actorului. Material realizat cu sprijinul redacţiilor „Adevărul de Seară“



Pe urmele copilăriei lui Gheorghe Dinică

Vecinii lui Dinică de pe strada Pinului, unde a copilărit marele actor, îşi amintesc şi acum de tovarăşul lor de joacă. Casa de la numărul 34 a fost căminul lui Gheorghe Dinică timp de 13 ani. Acum, aici locuieşte Dumitra Topârceanu (80 de ani), care a cumpărat locuinţa de la mama actorului, Eugenia Ciobanu, în 1968.

Dumitra Topârceanu spune că totul a rămas la fel în camera în care a copilărit marele actor   Foto: Cătălin Tudorică

Într-un interviu acordat în 2007 Silviei Kerim şi publicat în cartea „Amintirea ca un parfum“, actorul povestea: „M-am născut în Giuleşti şi am copilărit pe strada Pinului, nepavată pe atunci“. Îşi descria locul copilăriei drept „un cartier colorat, pitoresc, cu mici slujbaşi şi ţigănci cu flori, cu fete cochete, cu cârciumi ce aveau câte un acordeonist“. Acum, pe strada Pinului este linişte şi chiotele copiilor au dispărut.

Ieri-dimineaţă, la cârciuma din capătul străzii, câţiva bărbaţi stăteau la mese şi vorbeau şoptit. „Părinţii mei sunt cei mai vechi de aici, din 1923, şi ei l-au cunoscut pe Gheorghe Dinică“, spune tânărul cârciumar. „Îi ştim pe ai lui. Stăteau mai sus, pe stânga, la numărul 34“, spune o femeie din spatele tejghelei. Câteva case mai sus, într-o curte îngustă cu gardul ruginiu ce sprijină acoperişul, se distinge printre viţa-de-vie o căsuţă cu geamuri joase.

„Am cumpărat casa cu 30.000 de lei de la mama lui, Eugenia Ciobanu, care era căsătorită a doua oară. După divorţ, tatăl lui s-a mutat în Drumul Taberei. Ştiu asta pentru că soţul meu l-a vizitat ca să-i dea nişte bani“, povesteşte Dumitra Topârceanu.

Momente celebre din cariera lui Dinică:










Camera lui Dinică a rămas la fel

Odăile scunde sunt pline de acareturi, iar în capătul holului, a treia cameră pe dreapta a fost a maestrului Dinică, spune proprietara. Acum, ea ascunde doar câteva lucruri personale ale noilor proprietari.

Casa a fost modificată, dar camera tânărului Dinică a rămas neschimbată. Pereţii sunt acoperiţi de fotografii alb-negru, covoare ţărăneşti, iar în colţ stă sprijinită o bibliotecă. „Eu şi soţul meu am mai construit o verandă pentru că nu avea“, mărturiseşte proprietara.

Va „trăi“ în „Aniela“

Ultimul rol al regratatului actor a fost cel al generalului Grigorie Vulturesco, în serialul „Aniela“, difuzat de postul Acasă TV. Producătorii au decis că personajul va continua să apară în serial, chiar dacă nu va fi prezent fizic în imaginile video.

„Aşa cum noi simţim că marele actor Gheorghe Dinică trăieşte în continuare, aşa şi generalul Vulturesco va trăi, însă va pleca la Sankt Petersburg. Este un semn că noi ne-am dorit să ne fie alături. El va trimite scrisori, va fi cu sufletul alături de familia sa, aşa cum sigur este şi Gheorghe Dinică“, a declarat Ruxandra Ion, producător general al serialului. Raluca Moisă

Din presa internaţională

Ştirea morţii actorului Gheorghe Dinică a ajuns în cotidienele „The Guardian“ şi „New York Times“, fiind preluată de la agenţia Associated Press. De altfel, site-urile Yahoo News, ABC News şi MSN se numără printre cele care au informat publicul străin despre moartea actorului român.

„Românii l-au admirat pentru vastul său repertoriu de film, teatru şi muzică, dar şi pentru modestia şi umorul lui şi mai ales pentru refuzul de a-i aduce omagii dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, într-o epocă în care alţi artişti români au ales să o facă“, relatează cotidianul american. „Dinică îi surprindea adeseori pe români prin apariţiile lui spontane pe scenele restaurantelor bucureştene, unde cânta, muzica fiind una dintre marile lui pasiuni“, adaugă „NY Times“.

În articol sunt citaţi atât Marcel Iureş, „un alt mare actor român“, care povesteşte că, alături de Dinică, „a jucat şi a râs, a fost un înger toată viaţa lui“, dar şi actorul Florin Zamfirescu, care aminteşte că Dinică era iubit pretutindeni, iar pe scenă era „ca un peşte în apă“.

Citeşte şi:
Timişoara: Actorii timişoreni deplâng moartea maestrului Gheorghe Dinică
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Bucureşti: Rămas bun, Dinică!

    La Biserica Icoanei din Capitală, acolo unde admiratorii îl plâng pe marele actor Gheorghe Dini ...

    PRO TV-ul a cumpărat moartea lui Dinică

    Postul comercial de televiziune PRO TV  organizează înmormântarea maestrului Gheorghe Dini ...

    Baba explică exact cum stă treaba

    Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, a declarat la Comisia pentru învăţământ a Senatului că "prob ...

    Macovei bagă spaima în lacomii Europei

    Eurodeputatul român semnalează conflicte de interese la vârful unor agenţii europene şi cheltui ...

    Ministerul Educaţiei schimbă regulile pentru admiterea la facultate: Media anilor de liceu nu se mai ia în considerare

    Adio admitere pe bază de dosar! Potrivit unui ordin al Ministerului Educaţiei, la calcularea m ...

    Ștefan Radof vorbea cu detașare despre moarte

    Actorul Ştefan Radof a murit miercuri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde era int ...

    A murit actorul Ştefan Radof

    Actorul Ştefan Radof a murit miercuri la vârsta de 78 de ani.  ...

    Ultima replică a lui Ştefan Radof

    Actorul Ştefan Radof a murit ieri-dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, la vârsta de 77 ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole