VIDEO Cutremure în oceanele Pacific şi Indian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Cutremure în oceanele Pacific şi Indian
VIDEO Cutremure în oceanele Pacific şi Indian

Peste 120 de persoane au murit în insulele Samoa, iar cel puţin 75 au pierit în Sumatra din cauza unor seisme urmate de tsunami. Barack Obama a declarat stare de catastrofă în insulele Samoa Americane după ce Pacificul de Sud a fost zguduit de un cutremur de 8,3 grade pe scara Richter.CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!

Potrivit unui raport al Institutului american de Geofizică, seismul din Pacific a avut loc marţi, la ora locală 06.48 (20.48 ora României), iar epicentrul său a fost localizat la circa 200 de kilometri sud-vest de Apia, capitala insulei Samoa. A fost afectat întregul arhipelag, format din statul independent cu acelaşi nume, ce numără circa 219.000 de locuitori, şi din Samoa Americană, administrată de Washington, ce are 65.000 de locuitori.

Un bilanţ provizoriu arată că că şi-au pierdut viaţa cel puţin 120 de persoane, iar alte zeci sunt date dispărute.

Comunicaţiile au fost întrerupte în numeroase localităţi. Potrivit primelor declaraţii, la circa 20 de minute după cutremur şi după ce posturile de radio locale au difuzat alerta de tsunami, mai multe valuri mareice, cu înălţimi ce variau între 4 şi 7,5 metri s-au abătut asupra oraşului Pago Pago, capitala insulei Samoa Americane şi asupra satelor şi staţiunilor turistice de pe coasta sudică.

Câteva localităţi au fost acoperite complet de ape. O mare fabrică de conserve din oraş a fost distrusă în întregime, drumul către aeroport a devenit aproape impracticabil, iar cea mai mare parte a arhipelagului a rămas fără energie electrică.

„Muncitorii de la fabrica de conserve au avut doar trei minute la dispoziţie pentru a fugi înainte de inundaţie”, a declarat o localnică, adăugând că populaţia este încă în stare de şoc. Case şi maşini au fost luate de ape, iar din munţi s-au desprins stânci care au căzut peste zonele de coastă, a declarat pentru Sky News jurnalista Olga Keil.

„Valuri asurzitoare”

„Eram pe plajă la ora aceea şi am simţit cutremurul. După nici două minute, am văzut marea retrăgându-se şi am înţeles că urma să se întâmple ceva teribil. Am fugit către coline şi, mai târziu, am văzut valurile apropiindu-se, cu un zgomot asurzitor şi o viteză ameţitoare”, a povestit Tony Manson, un turist britanic care a trăit „pe viu” dezastrul natural din Samoa Americană. „Casa mea a fost smulsă din fundaţie şi luată de valuri”, a povestit şi Erica Wales, voluntară a organizaţiei umanitare americane „Peace Corps”.

În urma seismului din Pacificul de Sud, valuri tsunami de mici dimensiuni au lovit, ieri dimineaţă, şi insula japoneză Hachijojima, precum şi coasta de nord-est a Noii Zeelande. Uniunea Europeană a anunţat, ieri după-amiază, acordarea unui prim ajutor de urgenţă în valoare de 150.000 de euro pentru victimele catastrofei naturale din Pacific.

Morţi şi în Indonezia

Ieri, la ora locală 17.16 (13.16 ora României) un seism puternic, cu magnitudinea de 7,9 pe scara Richter, s-a resimţit în largul insulei indoneziene Sumatra, la 78 de kilometri sud-vest de oraşul Padang şi la o adâncime de 71 de kilometri. „75 persoane au murit şi mai multe clădiri din Padang, printre care şi hoteluri, au fost distruse”, a declarat un oficial din cadrul Agenţiei de Geofizică.

image

Oraşul Padang a mai fost afectat, în septembrie 2007, de un seism puternic  Foto: Epa

„Au izbucnit incendii, s-au spart conducte de apă şi străzile au fost inundate, există o panică extremă”, a mai spus acesta. O alertă de tsunami a fost emisă după seism, înregistrându-se un val mareic de circa 27 de centimetri.

Cutremurul a fost resimţit în întreaga regiune, unele clădiri înalte din Singapore (aflat la o distanţă de circa 440 de kilometri) fiind evacuate. Oraşul indonezian Padang (900.000 de locuitori), capitala provinciei Sumatra de Vest, se află pe una dintre cele mai active falii de-a lungul Cercului de Foc, unde placa tectonică indo-australiană o întâlneşte pe cea eurasiatică. Geologii au avertizat de mai multă vreme că Padang ar putea fi distrus de un cutremur de proporţii.

„Răspuns agresiv“

Barack Obama a promis un răspuns „complet, rapid şi agresiv“ după seismul din arhipelag urmat de tsunami. În urma declarării situaţiei de dezastru de către preşedintele SUA, Samoa Americană va beneficia de ajutor federal.

image
Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite