VIDEO Cambodgia, 1975: Deţinuţii erau cobai pentru experimente medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Îi tratam ca pe nişte morţi. Doar aşteptam să vină momentul să îi zdrobim". Fostul şef al închisorii cambodgiene S-21, Kaing Guek Eav, a descris tratamentul la care au fost supuşi cei peste 16.000 de copii, femei şi bărbaţi torturaţi înainte să fie trimişi la moarte sub regimul lui Pol Pot (1975-1979). Electrocutarea organelor genitale şi experimentele medicale erau practici frecvente în lagărul Tuol Sleng. Copiilor nu le er

Odată ajunşi în S-21, deţinuţii erau dezbrăcaţi şi înfometaţi până la limita dintre viaţă şi moarte. Nu aveau voie să vorbească între ei şi trebuiau să stea lungiţi pe podea, a povestit Kaing Guek Eav (66 de ani), cunoscut sub numele de război “Duch”, în faţa tribunalului cambodgian creat sub egida Naţiunilor Unite. Imagini de la proces.

Citiţi şi
VIDEO Cambodgia sub Pol Pot: Ţineam bebeluşii de picioare şi le izbeam capul de copaci

Când prizonierii erau aduşi pentru prima oară la Tuol Sleng, li se aducea la cunoştinţă un set de 10 reguli pe care erau obligaţi să le urmeze pe perioada întemniţării. Click aici pentru Decalogul S-21.

De asemenea, fiecare deţinut era fotografiat, ca aici.

Victimele de la S-21 au suferit foarte mult, trebuie să recunosc asta”, a zis şeful centrului de exterminare al khmerilor roşii. King Guek Eav este primul dintr-un grup de cinci foşti conducători ai Partidului Khmerilor Roşii care este judecat pentru uciderea a 1,7 milioane de cambodgieni, între anii 1975-1979, sub dictatura lui Pol Pot.

Programul începea la 04:30 dimineaţa, cînd prizonierii erau controlaţi de către gardieni să nu aibe obiecte cu care se puteau omorî.


Potrivit lui Duch, gardienii foloseau prima oară “metoda politică“, adică întrebările, după care imediat se trecea la tortură. El autorizase pentru început patru tipuri de tortură – bătaie, electroşocuri, înecare şi sufocare. Instrucţiunile lui Duch, aflate în carneţelele de notiţe ale călăilor de la S-12 sunau: “Trebuie să îl baţi dar să nu îţi pierzi controlul”, “Loveşte dar nu ucide”.

"Prima oară, prizonierii care erau în viaţă erau folosiţi pentru studii şi practică chirurgicale; pe urmă, li se recolta tot sângele", a declarat Duch. Câţiva prizonieri au fost porci de guineea pentru a testa medicamente noi, a povestit acesta.

"Prizonierii vii erau folosiţi pentru studiile anatomice ale noilor cadre medicale
"

“Îmi aduc aminte că sângele recoltat era folosit pentru soldaţii răniţi“, a adăugat King Guek Eav. “Nu aveam ce să fac. Aş fi fost acuzat şi eu”, a explicat Duch.

Potrivit acestuia, deţinuţii de la Tuol Sleng erau trataţi de gărzi "ca nişte animale". "Îi tratam deja ca pe nişte morţi. Doar aşteptam să vină momentul să îi zdrobim", a continuat acesta, care a specificat că partidul nu permitea uciderea prizonierilor până când nu se confesau total.

image

Duch a recunoscut la tribunal că la S-21 se folosea tehnica electrocutării organelor genitale, în urma căreia deţinuţii deveneau impotenţi. Prizonierii erau de asemenea forţaţi să îşi mănânce fecalele, a mai zis fostul şef al închisorii. De asemenea, copiii nu erau iertaţi de la niciun act de tortură.

La sfârşitul confesiunilor, khmerii roşii obţineau alte zeci de nume de persoane - prietenii, familia sau cunoscuţii victimei - pe care le aduceau pe urmă la S-21.

Duch a negat însă o serie de practice folosite la S-21, prezente în desenele supravieţuitorilor, cum ar fi să îi forţeze pe deţinuţi să înghită lichide acide sau detergent. “Nici eu nu aveam săpun să mă spăl”, a zis acesta. El a respins şi alte practici precum introducerea cuielor sub unghii, smulgerea unghiilor şi turnarea de alcool pe răni.


Duch a povestit că înainte cu câteva zile de invazia armatei vietnameze, în 1979, a primit ordin de la Pol Pot să omoare toţi deţinuţii. “Scopul era să nu mai existe niciun prizonier în viaţă” când ajung vietnamezii, a spus el.

Despre confesiunile prizonierilor, în special cele obţinute prin tortură, Duch a spus că erau false. "Ni se cerea să căutăm agenţi CIA...drept urmare, erau mulţi agenţi CIA în confesiuni", a zis acesta, potrivit căruia "toţi prizonierii, din ceea ce am concluzionat eu….care au spus că sunt agenţi CIA, nu erau".

Epidemie

Duch a spus că la un moment dat a decis să mute execuţiile de la S-21 la periferia Phnom Penh, în Choeung Ek, loc cunoscut sub numele de “Câmpurile Morţii”. 

“Îmi era frică de o epidemie. Execuţiile şi îngropările de la S-21 deveniseră o problemă. Erau prea multe. Situaţia devenise atât de gravă încât ar fi fost imposibil să evităm o epidemie”, a explicat el.

Supravieţuitori

image

Din cei 17.000 de oameni care au fost torturaţi sau executaţi direct în S-21, doar şase au supravieţuit: cinci artişti şi un dentist.

Ei au fost ţinuţi în viaţă pentru că aveau aptitudini care le foloseau khmerilor.

Doi dintre cei care au scăpat. Vann Nath şi Bou Meng, de exemplu, pictau pentru Pol Pot. Multe dintre picturile lui Vann Nath se află acum la Muzeul Tuol Sleng, precum cea din dreapta. Bărbatul din imagine este Vann Nath (62 de ani).

Călăii

Aproape 2. 000 de oameni menţineau teroarea în Tuol Sleng, majoritatea gărzilor fiind tineri. Duch a declarat că cei care se ocupau cu interogatoriile erau împărţiţi în patru grupuri: grupul "rece", care nu aplica tortura, grupul "fierbinte" care bătea prizonierii dacă nu mărturiseau ceea ce li se cerea şi grupul de "măcinare" care îi tortura pe prizonieri. Mai era un grup special care îi interoga pe demnitarii de interes major pentru Pol Pot.

Întrebat ce i-a învăţat pe călăi, Duch a parafrazat un proverb cambodgian spunând că "nu este nevoie să înveţi crocodilul să înoate, pentru că el ştie deja".


La Tuol Sleng era şi o “unitate specială“ care se ocupa numai de execuţii, a continuat Duch, spunând că  “nu ei au fost  vinovaţi pentru acele crime. Eu am fost «tatăl» acelei unităţi”.

Toţi călăii aveau “biografii bune“.  Erau recunoscuţi pentru experienţa lor în arestări – nelăsând victimelor nicio şansă să le reziste – şi pentru predispoziţia lor pentru crimă, a zis King Guek Eav.



Duch a povestit că propriii oameni au fost torturaţi şi omorâţi, uneori pentru greşeli minore
. Peste 100 de oameni din personalul închisorii au fost arestaţi, torturaţi şi omorâţi şi că el era cel care le raporta superiorilor aceste incidente. Copiii şi soţiile lor erau omorâţi de asemenea, a mai zis Duch.

De altfel, la Tuol Sleng gardienii nu aveau voie să vorbească cu prizonierii, să le ştie numele, sau să îi bată. Li se interzicea să tragă cu ochiul la interogatorii şi trebuia să respecte 30 de reguli, precum: nu aveau voie să aţipească, să stea jos sau să se rezeme de perete în timp ce erau la post.

Cei care greşeau erau arestaţi, interogaţi, întemniţaţi, torturaţi şi apoi ucişi. Cei mai mulţi dintre khmerii care au ajuns la rândul lor să fie victimele regimului au spus că au fost leneşi când pregăteau documentele, că au stricat unele maşini şi echipamente sau că au bătut unii prizonieri până la moarte.

Autodenunţ

Eu am scris cu propriile mâine note după confesiuni, pe care le-am trimis superiorilor. Pe baza lor s-au făcut alte arestări. De aceea sunt responsabil pentru crimele comise la S-21 şi am avut o responsabilitate mult mai mare decât cei care au ucis efectiv”, a declarat Duch în faţa judecătorilor.

Cât a fost şeful S-21, a adăugat el, a citit aproximativ 200.000 de pagini de confesiuni, spunând că S-12 era locul în care “munca nu înceta niciodată”.

image

Premierul Cambodgiei, Hun Sen (foto stânga), a cerut ca niciun alt fost şef khmer să nu mai fie interogat, în afara celor cinci deja audiaţi.  “Dacă alţi 20 de oameni vor veni la tribunal, va izbucni un război civil şi mii de oameni vor muri. Le-am spus ambasadorilor străini că accept acest tribunal, dar nu voi permite ca ţara să fie ruptă de război din nou”, a zis Sen. “Faptul că regimul lui Pol Pot a fost demascat – asta nu face dreptate cambodgienilor? Şi prevenind întoarcerea la regimul lui Pol Pot  - asta nu face dreptate cambodgienilor? Am condamnat câţiva khmeri în 1979. Asta nu înseamnă că s-a făcut dreptate?”, a spus premierul cambodgian, care a reamintit că Duch a fost adus în faţa justiţiei mulţumită ordinului pe care el însuşi l-a semnat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite