VIDEO Noaptea în care a căzut Zidul Berlinului

VIDEO Noaptea în care a căzut Zidul Berlinului

Pe când guvernul Germaniei de Est a făcut primul anunţ confuz legat de prăbuşirea zidului şi de libera trecere în vestul Germaniei, corespondentul BBC Brian Hanrahan încerca să afle ce se întâmplă. Postul BBC, prin corespondentul său de atunci, încearcă să repună în scenă atmosfera de acum 20 de ani, de pe străzile Berlinului, în momentul prăbuşirii Zidului.

Brian Hanrahan îşi aminteşte cum la început, străzile largi pavate din partea de est a Berlinului erau goale. Dar, după câteva mile parcurse cu maşina, am fost prinşi într-un vârtej de oameni, care se grăbeau de zori. Pe jos, în maşini, cu bicicletele, oamenii goneau nerăbdători înainte.

În curând, străzile erau atât de aglomerate încât am abandonat maşinile la marginea drumului şi am alergat ultima jumătate de milă pe jos împreună cu toţi ceilalţi, povesteşte reporterul BBC.

Am ajuns chiar la timp, când s-a rdicat bariera şi s-au deschis porţile.

Mulţimea entuziastă a dat buzna, gonind pe lângă gărzile în uniformă verde, care de ani întregi ameninţau să doboare pe oricine încerca să treacă graniţa către vest. Dar, nu şi astă seară.

Citiţi şi:

• adevarul.es - La 20 de ani de la căderea zidului Berlinului, alte 20 de bariere stau în picioare
• 1989, un an tumultos din istoria omenirii
• Zidul Berlinului a căzut acum 20 de ani / comentarii ale presei internaţionale 
• Timişoara: Tinerii de la liceul german nu au habar de căderea Zidului Berlinului de acum 20 de ani

Nimeni nu ştia cine va fi la conducere mâine, iar gărzile nu aveau de gând să pună la îndoială autoritatea zecilor de mii de oameni ieşiţi în stradă.

O familie cu copii purta şi o valiză la ei. Alţii, bucuroşi şi curioşi, în acelaşi timp, mergeau în calitate de turişti să vadă o lume care le-a fost interzisă pentru atâta timp.

Autobuze gratuite către Kurfurstendamm, principalul bulevard al Berlinului de Vest, şi chiar familii, cunoştinţe, rude de care au fost depărţiţi zeci de ani, îi aşteptau acolo, dincolo de zid.

Fâşia morţii

După ce am asistat la lacrimi şi îmbrăţişări, precum şi la şampania care curgea liber în pahare, am alunecat înapoi în Est şi am mers la Poarta Brandenburg.
   
Chiar şi în această stare, zidul era nemişcată şi izolat, cu un cerc de gărzi înarmate care-l înconjurau ca şi cum acestea se temeau că oamenii l-ar lua şi l-ar duce departe.

Dar, în jurul meu tot mai mulţi est-berlinezi se adunau şi priveau către ceea ce a fost cunoscut sub numele de fâşia de moarte - terenul deschis din faţa porţii, unde gărzile puteau trage focuri de armă în orice persoană care se apropia.



Şi apoi, în mod spontan - impulsionaţi fiind de curajul de grup - toată lumea a început să păşească dincolo de acea graniţă a fricii. Am mers încet, la început, în timp ce poliţiştii se retrăgeau în spatele porţilor. Apoi, îndată ce au alunecat în întuneric precum nişte fantome, ne-am repezit spre zid şi am început să ne căţărăm pe el. Aici peretele avea 2 metri înălţime, cu o suprafaţă plană în partea de sus.

Nu ştiu cum, dar cu toţii am reuşit să ne înghesium pe zid, ca nişte dansatori pe un mic ring de dans.

Cu o zi înainte, am fi fost împuşcaţi dacă ne aflam aici - acum, oamenii smulgeau bucăţi din zid pentru a lua acasă cu ei un suvenir al unei nopţi de neuitat.

După ani de zile în care am văzut cum s-a pus în practică modelul comunist, nu am simţit nevoia nicio clipă să plâng după prăbuşirea sa. Orice venea după trebuia să fie mai bine.

Imediat ce am terminat de prezentat scena în faţa camerei, am auzit pe cineva în spatele meu spunând: "Vreau să mă fac astronaut".  Şi de ce nu - a fost noaptea în care visele deveneau realitatea.

Urmăriţi VIDEO aici.