VIDEO 115 români vânaţi de rasişti în Belfast s-au refugiat într-o biserică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bebeluş care s-a născut acum cinci zile este unul dintre cei 115 români care s-au refugiat într-o biserică din Belfast, fiindu-le teamă să rămână în locuinţele lor în urma mai multor atacuri rasiste din sudul oraşului.

Citiţi şi
VIDEO Imagini şocante cu asasinarea unui ţigan român
- Mai multe amãnunte şi galerie foto pe adevarul.it

UPDATE 16.10 Premierul britanic Gordon Brown a condamnat agresiunile la care au fost supuşi românii.

"Sper că autorităţile vor fi capabile să adopte toate măsurile necesare pentru a-i proteja", a declarat Brown în cadrul audierii săptămânale din Parlamentul britanic.

Şi vicepremierul Irlandei de Nord, Martin McGuinness, a condamnat "criminalii rasişti" aflaţi la originea acestor acte. "Aceşti criminali sunt nocivi pentru societate şi adesea pentru membrii cei mai slabi ai societăţii", a spus el.

UPDATE 13.23
Românii au fost transportaţi de poliţie la centrul de relaxare Ozone din sudul Belfastului, unde vor sta până la sfârşitul zilei

UPDATE BBC: Imaginea românilor refugiaţi, o pată pe imaginea Irlandei de Nord

Reporterul BBC, Mark Simpsons, a declarat: "Privind la cei 115 români adunaţi pe podeaua unei biserici din Belfast am văzut cea mai neagră parte a Irlandei de Nord şi cea mai buna parte a ei, la un loc. Rapiditatea cu care pastorele Malcolm Morgan şi echipa lui au creat o casă provizorie pentru 20 de familii a fost remarcabilă. În acelaşi timp, imaginea bărbaţilor, femeilor şi copiilor fără speranţă şi speriaţi a fost o pată pe reputaţia internaţională a Irlandei de Nord"

În urma evenimentelor rasiste din capitala Irlanda de Nord, circa 20 de familii au acceptat marţi seară sprijinul bisericii locale după ce şi-au părăsit locuinţele din bulevardul Lisburn deoarece timp o săptămână au fost ţinta unor atacuri rasiste din partea unor agresori care au susţinut că sunt membri ai grupării fasciste Combat 18, scriu BBC şi Belfast Telegraph.

Grupurile care strigau sloganuri rasiste le-au spart geamurile românilor din străzile Belgravia şi Wellesley şi le-au lovit uşile cu picioarele. Câţiva localnici au făcut un grad uman în jurul caselor. “Cam 12 dintre noi am făcut cu schimbul ca să le apărăm casa noaptea trecută“, a declarat un localnic, Paddy Meehan.

Potrivit martorilor locali citaţi de Belfast Telegraph, banda rasistă a spus că reprezintă gruparea "Combat 18" şi au lăsat în cutiile poştale ale românilor scrisori cu platforma program a nazismului, Mein Kampf.

Românii, printre care un nou-născut şi mai mulţi copii sunt atât de terorizaţi de atacurile violente împotriva lor încât vor să se întoarcă în România.“Aceşti oameni au venit în Irlanda ca să ducă o viaţă mai bună dar acum sunt nevoiţi să plece. Le este foarte frică şi singurul lucru pe care pot să îl facă este să se întoarcă în România”, a declarat un prieten irlandez al familiilor.

Primarul Belfastului, Naomi Long, a vizitat marţi noaptea familiile terifiate şi a încercat să îi asigure că au sprijinul tuturor oamenilor care trăiesc în oraş. “Este o problemă umanitară şi o problemă rasială şi trebuie făcut ceva astfel încât pe termen scurt aceşti oameni să aibă unde să stea, iar pe termen lung să acţionăm ca aceste lucruri să nu se mai întâmple”, a zis Long.

image

În jur de 200 de oameni s-au adunat luni noaptea pe strada Lisburn să protesteze împotriva atacurilor rasiste din zonă. Organizatorul acţiunii, Paddy Meehan, a spus că locuitorii străini au fost mutaţi într-o casă sigură. El a mai spus că vecinii fac tot ce pot să îii apere pe români.

Oamenii sunt pur şi simplu terifiaţi de ceea ce s-a întâmplat aici şi acest lucru trebuie să înceteze. Lucrurile astea se întâmplă de miercurea trecută“, a zis Paddy Meehan.

Poliţia a spus că atacurile nu vin din partea unor găşti extremiste ci autorii ar fi unii oameni din zonă.

Sursa foto - bbc.com

Potrivit The Independent, românii au primit din partea voluntarilor haine şi mâncare.

"Aş ruga oamenii care locuiesc în zonă să îi ajute în continuare pe vecinii lor şi să colaboreze pentru siguranţa tuturor celor care trăiesc în Belfast", a declarat primarul.

Inspectorul şef Robert Murdie a declarat că "ar trebui să ne fie ruşine că se petrec asemenea atacuri, nu doar în Belfast ci pe tot teritoriul Irlandei de Nord".

Întrebat dacă religia ar putea să fie unul dintre motivele atacurilor, pastorul Morgan a spus că românii "sunt imigranţi care au venit să muncească şi nu cred că are ceva de-a face cu religia"

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite