VIDEO Atentat împotriva homosexualilor în centrul Tel Avivului: trei morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Atentat împotriva homosexualilor în centrul Tel Avivului: trei morţi
VIDEO Atentat împotriva homosexualilor în centrul Tel Avivului: trei morţi

Trei tineri israelieni au fost ucişi şi peste zece au fost răniţi grav după ce o persoană necunoscută a deschis focul sâmbătă seară în faţa centrului comunităţii homosexuale din Tel Aviv.

  • dacă ancheta confirmă motivaţia homofobă, ar fi vorba despre agresiunea cea mai gravă comisă până acum în Israel contra comunităţii gay şi lesbiene


Atacatorul mascat, îmbrăcat în negru, a intrat în centrul unde se întâlnesc homesexualii din Tel Aviv, a coborât la subsol în clubul de tineri gay "Cafe Noir" şi a deschis focul cu o armă automată asupra mulţimii, după care a fugit. Un tânăr şi o tânără au fost ucişi pe loc, în timp ce a treia victimă a decedat la spital.

Mii de persoane s-au adunat în cursul nopţii în centrul oraşului pentru a denunţa atacul, în timp ce poliţia a refuzat să ofere orice detaliu în legătură cu ancheta.

"Suntem în prima fază a anchetei, nu suntem siguri de motivele acestui atac, centrul neprimind recent ameninţări", a declarat şeful poliţiei din Tel Aviv, comandantul Shahar Ayalon, care a decis închiderea unuia dintre barurile de homosexuali din vecinătate ca măsură de precauţie.

Ministrul securităţii interne, Yitzhak Aharonovitch, a estimat la rândul său că atentatul a avut motive homofobe şi a promis că poliţia va face totul pentru a-l aresta pe vinovat.

Reprezentanţi ai comunităţii de homosexuali s-au declarat convinşi că a fost un atac homofob, reamintind că în trecut au fost pictate zvastici la intrarea centrului pentru a-i stigmatiza pe homosexuali.



  • În 2005, un evreu ultrareligios a înjunghiat trei participanţi la parada Gay Pride. El a fost apoi condamnat la 12 ani de închisoare.
Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite