VIDEO Fiii homosexuali ai lui Allah

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Fiii homosexuali ai lui Allah
VIDEO Fiii homosexuali ai lui Allah

Iubirea dintre persoane de acelaşi sex este un păcat capital în opt ţări musulmane. În altele, acestea sunt tolerate, dar lipsite de drepturi. În multe ţări musul-mane, homosexualii sunt supuşi oprobiului public, persecutaţi sau chiar ucişi. De multe ori, regimurile opresive laice îi folosesc în lupta cu clerul islamist.

Mai citeşte şi:


Dincolo de sângeroasele conflicte etnico-religioase, Irakul de după Saddam se confruntă cu o serie de acte violente împotriva homosexualilor.

În acest an, la Bagdad au fost ucişi mai mulţi bărbaţi suspectaţi că ar avea preferinţe pentru persoane de acelaşi sex. În unele cazuri, ei au fost violaţi, organele genitale le-au fost tăiate, iar trupurile le-au fost abandonate pe străzi. Organizaţia Human Rights Watch, citată de “Der Spiegel”, susţine că ar fi vorba de câteva sute de cazuri.

De vină sunt câteva imagini video nevinovate de la o petrecere gay din Bagdad, din 2008. Imaginile postate pe Internet au fost vizionate de mii de irakieni, printre care şi câţiva lideri religioşi, care au început să predice împotriva “celui de-al treilea sex”, adus - se putea altfel - de soldaţii americani. Prigoana împotriva homosexualilor a fost declanşată de Armata lui Mahdi, cea mai importantă miliţie şiită din Irak, dar la ea participă şi miliţiile sunnite şi chiar forţele irakiene de securitate. 



Fuga în Liban

În urmă cu patru luni, Hisham, 40 de ani, a fost răpit în centrul Bagdadului, închis într-un apartament şi legat. A fost bătut cu bestialitate şi mai mulţi bărbaţi au urinat pe el.

Dar cel mai terifiant moment a fost acela în care răpitorii i-au sunat familia. Îngrozit că preferinţele sexuale îi vor fi date în vileag, Hisham i-a implorat să nu le spună nimic, preferând să-şi îndatoreze rudele, pentru a plăti o răscumpărare uriaşă de peste 33.000 de euro. Cum răpitorii i-au promis că data viitoare nu mai scapă viu, a fugit în Liban.  



Pedeapsa capitală

Organizaţiile ce luptă pentru drepturile homosexualilor estimează că peste 100.000 de persoane, femei şi bărbaţi, sunt discriminaţi şi persecutaţi în ţările musulmane. În peste 30 de state, relaţiile cu persoane de acelaşi sex sunt interzise şi pedepsite prin lege, iar în Mauritania, Bangladesh, Yemen, Emiratele Arate Unite, Arabia Saudită, Iran şi în unele regiuni din Nigeria şi Sudan, se aplică pedeapsa capitală.

Chiar şi acolo unde homosexualitatea nu este condamnată prin lege, există numeroase cazuri de persecuţie, arestări şi crime. Cunoscut mult timp pentru toleranţa faţă de gay, Egiptul a început “să le monitorizeze” atent viaţa personală.

În Malaezia, homosexualitatea a fost folosită ca armă politică. Fostul lider al opoziţiei, Anwar Ibrahim, a fost acuzat în două rânduri de “sodomie”.

Prima dată a fost achitat, iar acum este judecat în urma plângerii unui consilier. Văzut altădată ca un posibil succesor al premierului Mahathir Mohamad, acum are puţine şanse de a mai reveni în prim-planul scenei politice.



Scuză pentru armată

În Turcia, doar lumea showbizului îi acceptă pe homosexuali. În schimb, armata nu-i recrutează, motiv pentru care mulţi se folosesc de acest lucru pentru a evita serviciul militar. Pentru a-i descoperi pe cei care mint, doctorii cer dovezi: fotografii sau imagini video în care persoana respectivă trebuie să joace neapărat rolul “pasiv”.

Goana după moralitate

Regimurile laice din Egipt şi Maroc sunt printre cele mai opresive la adresa homosexualilor, deoarece vor să le arate islamiştilor că ţin la respectarea legilor Coranului, apreciază Scott Long, de la Human Rights Watch.

În Iran, persecuţiile împotriva lor s-au înmulţit de la venirea la putere a lui Mahmoud Ahmadinejad, deşi preşedintele susţine că nu există astfel de persoane. Nu e singurul care procedează astfel. Negând existenţa lor, autorităţile consideră că nu sunt obligate să le acorde niciun fel de drepturi.

Pudoarea europenilor

Valul de homofobie din lumea musulmană se bazează pe povestea lui Lot din Coran. Pedeapsa dură aplicată oamenilor din Sodoma şi Gomora în timpul profetului Lot este pentru mulţi clerici o dovadă că Allah a avut în vedere eradicarea practicii homosexuale. Dar nu a fost întotdeauna aşa. Totul a început din cauza reginei Victoria, susţine Everett Rowson, profesor la catedra de Studii Islamice a Universităţii din New York.

image

Acesta afirmă că occidentalii au introdus în coloniile cu populaţie musulmană concepţiile lor pudibonde referitoare la moralitatea sexuală. “Multe dintre concepţiile despre moralitatea sexuală pe care oamenii le asociază Islamului vin mai degrabă de la regina Victoria”, afirmă Rowson, citat de “Der Spiegel”. Cercetătorul se referă la legea dată de regina Victoria în 1860, prin care homosexualitatea era interzisă în India.

Pe de altă parte, nu toţi învăţaţii musulmani văd în povestea lui Lot o condamnare a homosexualităţii. Aceştia sunt de părere că populaţia din Sodoma a fost pedepsită pentru că făcea totul în exces. Ei insistă că nu Coranul condamnă homosexualitatea, ci diverse interese politice şi doctrinare.

Schimbare de sex

În 1983, ayatollahul Khomeini a aprobat operaţiile de schimbare de sex, apreciind că doar aşa poate fi vindecată homosexualitatea, considerată o boală. De atunci, doar în Thailanda au loc mai multe operaţii de schimbare a sexului decât în Iran. Un lider religios şiit a mers până acolo încât a plătit o astfel de operaţie pentru secretarul său, pentru a se putea căsători cu el.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite