Urmaşii fasciştilor vor să patruleze pe străzile Italiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii unui partid rezultat din scoaterea în afara legii a mişcărilor fasciste au anunţat apariţia „Patrulelor negre” .Uniformele propuse sunt încărcate de simboluri naziste. Chiar dacă sunt uşor modificate, unele sunt evidente: acvila, banderola pe braţ şi centura în diagonală.

Comentează cu românii din Italia pe adevarul.it acest subiect!

Mai citeşte şi:

VIDEO Ţiganul ucis de mafie: "Il Mattino" publică imagini de la asasinat


Instituirea patrulelor civile în Italia lasă loc pentru propagandă forţelor politice de extremă dreapta. Conform Decretului Siguranţei dorit de guvernul Berlusconi, orice ONG poate cere să patruleze pe străzile Peninsulei. Misiunea acestor patrule civile ar fi să informeze poliţia în legătură cu eventuale episoade de infracţionalitate.  

Sâmbătă, la Milano, partidul de extremă dreapta Movimento Sociale Italiano - Destra Nazionale (Mişcarea Socială Italiană - Dreapta Italiană) a anunţat că va contribui la menţinerea ordinii publice prin înfiinţarea Gărzii Naţionale Italiene. Prezentarea uniformei a stârnit însă interminabile polemici.

Apologia nazismului

Aceasta are în componenţă celebra centură în diagonală purtată de Mussolini şi de Hitler, banderola pe braţ sau chiar casca militară. Beretele sau căştile sunt decorate cu o acvilă, acelaşi simbol folosit şi de nazişti. Trimiterile la simbolistica nazistă au fost suficient de evidente pentru a-l determina pe procurorul Armando Spataro, de pe lângă Tribunalul din Milano, să se sesizeze din oficiu şi să deschidă o anchetă.

Iniţiatorii Gărzilor Naţionale ar putea fi acuzaţi de apologia fascismului şi de înfiinţarea unei mişcări naziste, iar pedepsele prevăzute de Codul Penal italian sunt între şase luni şi cinci ani de închisoare.Cu toate acestea, liderul partidului, Gaetano Saya, a anunţat că nu are de ce să-şi facă griji şi că iniţiativa nu va fi oprită. „Acvila despre care se tot vorbeşte este aceeaşi cu cea folosită de romani. Nazismul aparţine istoriei acum“, a precizat Saya.

Într-o conferinţă de presă convocată ieri la sediul partidului, Saya a spus că dacă va fi obligat să renunţe la aceste uniforme are şi o soluţie. „Nu le plac acestea? O să ne facem unele roşii, pentru că asta era culoarea uniformei lui Garibaldi. După asta o să ne reproşeze că suntem comunişti?“, a întrebat nervos Saya.

Guvernul se apără

Presa italiană a relatat pe larg despre nou-înfiinţatele patrule, profitând şi de faptul că protestele au apărut rapid şi din cadrul coaliţiei la putere. Ministrul de Interne, Roberto Maroni, principalul artizan al patrulelor civile, s-a apărat ieri şi a spus că nu sunt posibile deviaţii: „Fiecare primărie decide dacă are nevoie de voluntari sau nu“. Primarul Romei, Gianni Alemanno, s-a limitat la a contesta moralitatea liderului partidului şi a numit Gărzile Naţionale „o ruşine“.

„Ăştia ne mai lipseau“

Românii din Italia au reacţionat în mod diferit la auzul veştii înfiinţării patrulelor. Gabriel Borhot (42 de ani), stabilit la Bergamo – Milano, are idei clare: „Păi, intră ei în şantier după mine? Vă spun eu, nu intră, că se murdăresc. De ce să mă tem de ei?“. La polul opus, o menajeră din Roma, Maria Stănici (51 ani): „Eu stau în Trullo (cartier periferic al Romei, n.r.) şi pe aici tot timpul sunt luaţi străinii la bătaie şi nimeni nu face nimic. Acum mai vin şi ăştia, ei lipseau.“

Spre deosebire de români, italienii pun problema din punctul de vedere al utilităţii. Giuseppe Bartoli (35 de ani), inginer din Milano, ne spune: „Mi se pare o întoarcere la perioada fascistă. Cine sunt aceşti oameni care vor să ne controleze? Nu ajunge poliţia?“.

Puţin mai vehement, Maurizio DiBitonto (43 de ani), om de afaceri: „Problema nu e pe cine controlează ei, dar cine îi va controla pe ei? De unde ştim noi cine ajunge în patrulele astea şi ce fac ei noaptea pe străzi?“.

image

Păi, intră ei în şantier după mine? Nu intră, că se murdăresc. Atunci de ce să mă tem de ei?

image


Gabriel Borhot
zidar

Garda Maghiară, altă organizaţie paramilitară

Prima ţară în care a apărut o asemenea organizaţie paramilitară a fost Ungaria. Garda Maghiară a fost fondată de partidul Jobbik, în august 2007, când primii 56 de membri au depus jurământul. Acum, numărul acestora a ajuns la 2.000. 
Uniformele Gărzii sunt asemănătoare celor purtate de fasciştii unguri în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Scopul declarat  al acestor voluntari este „asigurarea ordinii“.

Popularitatea Gărzii şi a partidului a crescut şi a obţinut trei mandate în Parlamentul European; apoi a anunţat că se va ocupa de „criminalitatea romilor“ şi a organizat numeroase demonstraţii împotriva acestora. Din arsenalul ideologic al Gărzii nu lipsesc lozincile revizioniste. Sâmbătă, 13 iunie, membrii organizaţiei din ţara vecină, Garda Maghiară, au participat la mai multe manifestaţii în faţa ambasadelor României, Slovaciei şi Serbiei la Budapesta. În timpul protestelor, ei au cerut înlăturarea graniţelor stabilite prin Tratatul de la Trianon, în 1920.

Scurt istoric al MSI

image

Acvila nazistă este asemănătoare celei de pe uniformă



Partidul de extremă dreapta Movimento Sociale Italiano (Mişcarea Socială Italiană - MSI) s-a născut 1947, după desfiinţarea Republicii Sociale Italiene, statul-marionetă fondat de Mussolini şi recunoscut doar de Hitler. Până la scoaterea fascismului în afara legii, în 1952, MSI a susţinut în mod deschis ideologia fascistă.

După acest moment, liderii partidului au anunţat că au îmbrăţişat curentul naţionalist. Perioada de maximă glorie a partidului a fost în anul 1972 când partidul avea 82 de parlamentari. În 1995, MSI s-a scindat; o parte din membri au optat spre Alleanza Nazionale, iar o altă parte au preferat să rămână fideli ideologiei de extremă dreapta, chiar dacă nu le-a mai adus suficiente voturi pentru a mai intra în Parlament. Partidul este condus acum de Gaetano Saya, în prezent cercetat penal pentru crearea unui serviciu paralel de contrainformaţii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite