Ministerul Educaţiei va face recurs Universităţii Spiru Haret
0
Ministerul Educaţiei va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis că Universitatea Spiru Haret (USH) poate organiza examen de admitere pentru anul universitar 2009 - 2010, au anunţat, vineri, reprezentanţii ministerului.
Recursul va fi introdus întrucât excepţiile invocate de guvern şi minister nu au fost reţinute de instanţă.
Potrivit ministerului, decizia Curţii de Apel permite Universităţii "Spiru Haret" din Bucureşti să organizeze examen de admitere la specializările, programele de studiu la formele autorizate sau acreditate.
"Ministerul Educaţiei va rămâne consecvent ideii de respectare a legislaţiei şi va întreprinde toate măsurile necesare pentru reinstaurarea legalităţii în activitatea de învăţământ desfăşurată de Universitatea Spiru Haret", susţin oficialii Ministerului Educaţiei.
Reprezentanţii Universătăţii "Spiru Haret", au declarat, vineri, după aflarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, că vor continua înscrierile pentru anul I la toate specializările şi programele de studiu, considerate acreditate sau autorizate provizoriu de Ministerul Educaţiei. "De asemenea, vom cere desbăgubiri materiale Ministerului Educaţiei, pentru prejudiciile de imagine aduse prin acţiunile iresponsabile şi abuzive ale ministrului Ecaterina Andronescu", a precizat purtătorul de cuvânt al universităţii, George Nicolau.
Universitatea "Spiru Haret" a câştigat în instanţă dreptul de a face înscrieri pentru anul universitar 2009/2010, ca urmare a deciziei de vineri a Curţii de Apel Bucureşti care a suspendat două articole din HG 749, prin care universităţii i se interzicea să organizeze examenul de admitere.
Articolele suspendate din HG 749 sunt articolul 6, alineatul 2 şi articolul 7, care se referă la specializările la care se poate organiza admitere în anul 2009-2010 şi respectiv la locaţiile în care se poate face admitere, învăţa şi da examene.
La articolul 6, alineatul 2, se prevede că la specializările/programele de studii care nu se mai regăsesc în HG 749 nu se mai organizează admitere începând cu anul universitar 2009-2010.
Articolul 7, de asemenea suspendat de instanţă, prevede, la alineatul 1, că instituţiile de învăţământ superior acreditate prin lege pot organiza numai în locaţiile evaluate favorabil de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învaţământul Superior şi confirmate prin hotărâri ale Guvernului, după caz, admiterea în învăţământul superior, procesul de învăţământ, examene de finalizare a studiilor, pot emite şi elibera diplome de licenţă şi alte documente şcolare, numai la specializările/programele de studii universitare de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, separat pentru fiecare formă de învăţământ (zi, frecvenţă redusă, învăţământ la distanţă), aprobate prin hotărâri ale Guvernului, cu precizarea locaţiei. La alineatul 2, se arată că nerespectarea prevederilor alineatului conduce la nerecunoaşterea de către Ministerul Educaţiei a studiilor şi actelor de studii emise de aceste instituţii.
Gabriel Ispas, director general adjunct la Direcţia Generală juridică şi control din cadrul MEC a declarat, pentru NewsIn, că "Spiru Haret" poate face admitere doar în locaţii autorizate.
Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, recursul putând fi introdus în cinci zile. De asemenea, instanţa a obligat Guvernul la plata 7500 de lei cheltuieli de judecată. Excepţiile au fost respinse.
Hotărârea de Guvern prin care se aprobă lista instituţiilor de învăţământ superior acreditate sau autorizate de către Ministerul Educaţiei se dă anual. HG nr. 749/2009 conţine o prevedere suplimentară, potrivit căreia universităţile neincluse pe listă nu mai pot organiza examenul de admitere. Altfel spus, universităţii Spiru Haret i s-a interzis expres, prin act normativ, să organizeze admiterea pentru anul universitar 2009/2010.
HG 749/2009, care cuprinde lista facultăţilor din România acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, nu include şi Universitatea Spiru Haret, deoarece aceasta a solicitat şi a câştigat în instanţă să fie anulate prevederile a două HG anterioare de acest tip, respectiv 676/2007 şi 635/2008, care îi confereau statut de universitate acreditată.
Potrivit datelor centralizate de minister, Universitatea "Spiru Haret" a solicitat, în ultimii şapte ani, eliberarea a 147.000 de diplome, numărul documentelor cerute crescând în fiecare an, de la 5.700 în 2003, la nu mai puţin de 56.000 anul acesta. Numărul diplomelor ilegale, estimat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) la peste 40.000, va fi stabilit cu exactitate la finalul controlului demarat de minister la "Spiru Haret".
Universitatea "Spiru Haret" are 311.928 de studenţi, ceea ce înseamnă două treimi din totalul studenţilor din România. Instituţia a fost înfiinţată în anul 1991 şi a dobândit primele acreditări pentru învăţământ la zi în 2002. Până în prezent, "Spiru Haret" are circa 96.000 de absolvenţi.