Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Universitatea "Spiru Haret" refuză să anuleze diplomele considerate ilegale de către Ministerul Educaţiei

17 iulie 2009, 21:21 |  Autor: Arina Ciocîldău  | 

Universitatea "Spiru Haret" refuză să anuleze diplomele considerate ilegale de către Ministerul Educaţiei

Universitatea "Spiru Haret" refuză să anuleze diplomele considerate ilegale de către Ministerul Educaţiei

 

Reprezentanţii Universităţii „Spiru Haret” spun că Ministerul Educaţiei nu este autorizat să anuleze diplomele şi că universitatea este singura care are dreptul să facă acest lucru. De cealaltă parte,  ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ameninţă că va anula diplomele în instanţă.

„Nicio unitate, niciun minister şi niciun ministru nu poate anula un document eliberat de o altă instituţie. Anularea unui document oficial, indiferent că este proces verbal de amendă, indiferent că este diplomă de învăţământ, o fac unităţile judiciare abilitate, în urma unor sesizări depuse de cel interesat. În speţă, Parchetul trebuie să constate că diploma a fost obţinută în mod fraudulos şi, în momentul acela, Parchetul poate să dispună un proces împotriva mea şi să ceară într-o instanţă anularea acestui document”, a declarat, vineri, la Realitatea TV, purtătorul de cuvânt al Universităţii „Spiru Haret”, George Nicolau.

Mai mult, potrivit NewsIn, purtătorul de cuvânt de la "Spiru Haret" a pus situaţia în care se află acum universitatea pe seama unui conflict al instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei. „Le transmitem studenţilor să stea liniştiţi să se termine conflictul dintre minister şi universitate, că diplomele sunt legale”, a adăugat Nicolau.

Pe de altă parte, reprezentanţii ministerului spun că, dacă universitatea refuză să anuleze diplomele şi să plătească susţinerea altor examene de licenţă, Ministerul Educaţiei va intenta proces universităţii şi va apela la toate procedurile necesare pentru intrarea în legalitate a instituţiei. „Dacă va fi nevoie, vom intenta proces universităţii, pentru anularea diplomelor”, a precizat consilierul ministrului Educaţiei, Remus Pricopie.

Absolvenţii unor forme de învăţământ superior neautorizate vor avea la dispoziţie cinci ani pentru a promova un examen de validare şi unul de licenţă, potrivit unei ordonanţe de guvern ce ar putea fi aprobată săptămâna viitoare, a anunţat, joi, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. "Cele două examene vor putea fi date la o instituţie de învăţământ acreditată, care a primit grad ridicat de încredere la evaluarea periodică. Toate costurile acestor examene vor fi suportate din taxele încasate de universitatea unde au studiat. Cei care sunt acum studenţi la forme neautorizate sau neacreditate se pot transfera la forme autorizate sau acreditate", a precizat Andronescu.

Ordonanţa prin care absolvenţii trebuie, practic, să repete examenul de licenţă va fi emisă în baza Legii 253/2009, dat fiind faptul că parlamentarii sunt acum în vacanţă.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole