Universitatea „Babeş Bolyai“ acuză corupţia din propria ogradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acuzaţia este adusă de conducerea Universităţii Babeş-Bolyai ca răspuns la valul de susţinere din partea studenţilor a cercetătorului Răzvan Cherecheş, cumnat al fostului decan Cătălin Baba.Circa 50 de studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au protestat astăzi în faţa Rectoratului.

Studenţii se opun înlocuirii la catedră a cercetătorului Răzvan Cherecheş, cumnatul fostului decan Cătălin Baba. Spiritele s-au încins în Facultatea de Ştiinţe Politice după ce lista cadrelor didactice asociate aprobată în Consiliul de Administraţie al Universităţii din 19 octombrie nu l-a mai cuprins pe cercetătorul Răzvan Cherecheş, care nu a reuşit să ocupe un post titular de asistent universitar în urma unui concurs. Angajat al Facultăţii de Ştiinţe Politice, dar absolvent de studii doctorale în alt domeniu, Răzvan Cherecheş ţinea seminarul al cărui titular de curs era cumnatul său, fostul decan Cătălin Baba.
Acesta a ocupat funcţia de şef al cancelariei primului ministru Emil Boc, la rândul său cadru universitar la această facultate.

Iubit de studenţi

Potrivit studenţilor care au protestat astăzi, Răzvan Cherecheş aduna un amfiteatru plin cu 400 de studenţi la cursurile sale ţinute după ora 18.00. „Este singurul profesor de care ne pasă, de asta putem spune că suntem aici“, a spus un student la discuţiile ce au urmat după prima parte a protestului de astăzi. Cei circa 50 de studenţi au fost invitaţi într-o sală din clădirea principală a UBB de către reprezentantul studenţilor în forurile de conducere, prefectul studenţilor Andrei Ciubuc. Discuţiile libere de acolo au fost preluate de alţi oficiali ai universităţii.
Atât Răzvan Cherecheş, cât şi Cătălin Baba au refuzat, astăzi, să facă declaraţii oficiale legate de acest subiect. În poziţia oficială a conducerii UBB, Răzvan Cherecheş este acuzat că încearcă să mobilizeze studenţii neinformaţi din anul întâi de la specializările Comunicare şi Publicitate de la FSPAC, dar neagă orice influenţă politică în acest scandal. „Administraţia Universităţii Babeş-Bolyai a atras atenţia decanului asupra multiplelor acte de corupţie din FSPAC (…) Nu se pot masca acte de corupţie prin refugierea într-un partid sau altul şi nu trebuie mascate astfel”, se arată în comunicatul UBB.
Studenţii prezenţi astăzi la protest acuzau faptul că Răzvan Cherecheş a putut preda liniştit cinci ani diverse cursuri şi seminarii la această facultate, iar momentul actual „miroase“ a răzbunare politică.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite