Unde-i Flota?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O expertiză DNA anulează prejudiciul calculat în dosar de PNA, arătând că prin înstrăinarea navelor din flota maritimă românească s-au înregistrat câştiguri şi nicidecum

O expertiză DNA anulează prejudiciul calculat în dosar de PNA, arătând că prin înstrăinarea navelor din flota maritimă românească s-au înregistrat câştiguri şi nicidecum pagube.

Dosarul "Flota" revine în actualitate după doi ani în care DNA a păstrat tăcerea asupra lui. În 2004, PNA vorbea de un prejudiciu de peste 275 milioane de euro, creat prin înstrăinarea a 16 nave din flota maritimă românească. Acum, în 2007, prejudiciul a fost recalculat şi nu numai că nu există, dar experţii vorbesc chiar şi de ceva câştiguri. În acest dosar au fost cercetaţi şi foştii miniştri ai transporturilor Traian Băsescu, Paul Teodoru şi Aurel Novac.

În august 2004, a fost nevoie de un tir ca dosarul care avea 192 de volume, însumând aproape 50.000 de pagini, să ajungă de la PNA la instanţa supremă. Atunci, 80 de persoane erau acuzate că au contribuit la înstrăinarea ilegală a 16 nave din flota maritimă românească, creând astfel statului român un prejudiciu de peste 11.000 miliarde de lei, echivalentul a 275 milioane de euro.

Materialul probator a fost întocmit, la vremea respectivă, pe baza rapoartelor Curţii de Conturi, constatărilor financiare ale organelor Ministerului Finanţelor, rapoartelor specialiştilor şi expertizelor tehnico - judiciare. După alegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte, judecarea sa a fost suspendată, conform Constituţiei, iar dosarul s-a întors la DNA pentru un simplu viciu de procedură: rechizitoriul nu fusese semnat şi de şeful procurorilor anticorupţie, Ioan Amarie. La DNA însă, noul şef, Daniel Morar, a decis refacerea unor acte din dosar şi reanalizarea lui, iar în urmă cu peste un an, a dispus şi întocmirea unei noi expertize.

Lipsa prejudiciului anulează acuzaţiile

După trei ani de la finalizarea rechizitoriului, refacerea expertizei tehnico-maritime şi financiare aduce surprize de proporţii: nu există niciun prejudiciu. Ba, mai mult, experţii susţin că au fost şi ceva câştiguri din transferul navelor către Libia, Bahamas, Malta şi Liberia. Se ridică astfel întrebarea "Care echipă de experţi a greşit calculele?". Cei care au efectuat prima expertiză sau pe ultima?

În plus, unul dintre cele mai mediatizate dosare la nivelul anului 2004 - unde se vorbea de delapidare, înşelăciune, abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual, uz de fals, bancrută frauduloasă, spălare de bani şi diminuarea nejustificată a valorii de vânzare a unor active din capitalul de stat - este acum la un pas de a fi închis. Atât timp cât nu există un prejudiciu, nu se poate vorbi de infracţiuni, nici măcar de o banală neglijenţă în serviciu.

Dosarul "Flota" nu este însă la prima tentativă de a se alege praful de el. Întâmplător sau nu, în 1999, când din echipa de conducere a Parchetului General făcea parte Mircea Zărie, dosarul "Flota" fusese tras pe linie moartă. Zărie a fost deseori acuzat că a ţinut la sertar dosarul lui Traian Băsescu. Acum, Mircea Zărie este procuror-şef adjunct la DNA.

Aprobări date de FPS

Concluzia specialiştilor care au realizat expertiza tehnico-maritimă şi financiară din dosarul "Flota" este că cele 16 nave româneşti, vândute în perioada 1991-2000, s-ar fi făcut în baza aprobărilor legale date de FPS, acţionarul majoritar al CNM Petromin SA, în cadrul procesului de privatizare iniţiat de Guvernul şi Parlamentul României.

Expertiza, realizată de doi experţi contabili şi doi specialişti tehnici maritimi, mai arată că nu a existat niciun prejudiciu, ci, dimpotrivă, din vânzarea navelor s-ar fi realizat chiar şi un mic profit. Experţii au detaliat pe 331 de pagini modul în care s-a desfăşurat exploatarea unor nave proprietatea CNM Petromin, în managementul grupului Klaveness din Norvegia. Exploatarea acestor nave s-a realizat în două etape, prima fază - pe relaţia Bahamas - şi a doua - pe relaţia Liberia.

"Principalele probleme apărute în exploatarea navelor pe relaţia Liberia se referă la transferul proprietăţii unor nave către filiale ale CNM Petromin SA înfiinţate în Liberia, impuse de contractarea unor credite pentru repararea şi retehnologizarea acestor nave şi apoi vânzarea navelor în cadrul procesului de privatizare şi stingerea creditelor contractate prin filialele liberiene", susţin experţii.

"1 $ nu însemna un preţ neserios"

Experţii au acreditat ideea că modul în care cele 16 nave au ajuns de la CNM Petronim SA la companiile liberiene în schimbul a un dolar/bucata a fost unul corect. Transferarea proprietăţii celor 16 nave către companiile deţinătoare de unică navă din Liberia a fost efectuată în baza documentelor numite "Bill of sale" cu valoarea de 1 USD, emise de CNM Petromin SA pentru fiecare navă şi a proceselor de predare- primire.

Toate cele 16 companii, deţinătoare de unică navă, sunt filiale ale căror acţiuni erau deţinute 100% de Petromin Ovearseas Inc. Liberia, care este, la rândul ei, o filială a CNM Petromin SA, în care participarea este de 100%. Transferul ar fi fost impus de băncile finanţatoare pentru acordarea unui credit pentru reparaţii şi retehnologizare a 15 nave şi pentru finalizarea construcţiei navei "22 Decembrie", iar băncile să poată institui ipoteca liberiană asupra navelor finanţate.

Navele, transferate conform dreptului englez

Din expertiză reiese faptul că navele nu au fost propriu-zis vândute, ci au fost transferate în conformitate cu dreptul englez, fără a se preciza exact modul în care s-a realizat acest lucru. "Faptul că pe documentul numit <> este menţionat preţul de un dolar nu însemna nicidecum un preţ neserios, ci o modalitate de transfer legală, dreptul englez neprevăzând transferul cu titlu gratuit, astfel fiind obligatorie înscrierea unui preţ (real sau convenţional)", susţin experţii. Conform legilor române, un transfer poate avea titlul punitiv sau gratuit, iar navele nu au fost transferate prin niciuna din aceste proceduri.

>> Din vânzarea navelor a rezultat un venit de 51.564.200 de dolari, faţă de valoarea rămasă neamortizată a celor 16 nave, înregistrată în contabilitatea CNM Petromin SA, de 10.978.665 $, obţinându-se un rezultat economic pozitiv, din vânzarea navelor, în valoare de 40.585.535 dolari Expertiza DNA

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite