Unde bem o cafea bună în oraş?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unde bem o cafea bună în oraş?
Unde bem o cafea bună în oraş?

Cafenelele Tabu şi Art Café sunt printre preferatele sătmărenilor. Sătmărenii obişnuiesc să socializeze şi să se relaxeze în cafenelele din oraş.

Cafenelele reprezintă pentru sătmăreni mai mult decât simple localuri. Sunt moduri de a petrece timpul liber sau pauzele de la serviciu din timpul săptămânii, de a savura în linişte, într-un ambient select împreună cu prietenii, o cafea bună, un cocktail sau un ceai aromat. Cafenele găseşti în orice zonă a oraşului te-ai afla, iar ofertele sunt dintre cele mai diverse.

Tabu, pe gustul tuturor

Înfiinţată în luna ianuarie a acestui an, cafeneaua „Tabu“ este situată în zona centrală a oraşului, pe strada Mihai Viteazul. Angajaţii cafenelei îşi întâmpină zilnic clienţii cu 38 de sortimente de cafea şi alte 28 de de ceaiuri. Este una dintre cele mai în vogă cafenele din oraş, iar clienţii spun că vin cu plăcere aici. „Îmi place să îmi beau cafeaua, aici, în fiecare dimineaţă împreună cu prietenii. Ne-am obişnuit şi cred că acest obicei ne-a unit. Fiecare îşi începe ziua în acelaşi mod. Cafeaua ne-a dat dependenţă, într-un mod plăcut spus. Licoarea asta e bună şi pentru socializare, ca să spun aşa“, a declarat Ioana Vădan, o clienta în vârstă de 30 de ani. Cum mai nou vremea este destul de capricioasă, sătmărenii se încălzesc la „Tabu“ şi cu câte o cană de ceai, din plante naturale, toate aduse din alte ţări. „Avem ceaiuri negre, albe, verzi şi roşii servite în varianta Ice Tea. Preţurile sunt cuprinse între 5 şi 7 lei, iar la cafea între 3 şi 14 lei“, a afirmat ospătariţa Corina.

Art Café, o tradiţie de ani

O altă cafenea cu tradiţie în oraş este Art Café, cu o vechime de şapte ani. Aici clienţii fideli servesc zilnic cafeaua „River“ cu diferite arome, vanilie, cacao, miere, scorţişoară, inclusiv cu alcool, însă cea simplă e la ordinea zilei. Şi ceaiurile sunt la mare căutare. În meniu se găsesc numai ceaiuri din plante naturale. „Pentru mine, cafeaua şi ceaiul sunt un plus de energie, vicii al timpurilor noastre, nişte «salvări» al vizitelor neprevăzute. Băutul cafelei şi al ceaiurilor constituie prilejuri de socializare“, spune Anca Tămaş, o clientă de 29 de ani.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite