Umilită în ţară, angajată la ONU

„Pe principiul: «ce nu te omoară, te întăreşte», am plecat spre ţări unde am avut ocazia să-mi realizez aspiraţiile", spune Coduţa Guran. Tânăra a emigrat în 2006, după ce un profesor i-a refuzat o recomandare. Între timp, a făcut studii şi o carieră internaţională.

Ai beneficiat de o educaţie mai ales internaţională în ultimii ani. Cum vezi sistemul universitar din România?

Când am făcut eu facultatea în România, ideea europeană era la nivel filozofic. Nimeni nu ştia exact cum să abordeze subiectul. Pentru că nici profesorii nu aveau experienţă, am fost cumva conduşi pe căi idealiste către ideea europeană. Cursurile erau mai mult un monolog, cu puţine întreruperi şi cu notiţe de zeci de pagini. Ca studenţi eram fascinaţi de ideea Europei unite, dar după terminarea facultăţii ne-am lovit cu toţii de realitatea dură: teoria nu avea nimic de-a face cu realitatea. Comparând sistemul de învăţământ românesc cu cel din Occident, am realizat că la noi se pune accentul prea mult pe teorie şi prea puţin pe practică.

Care sunt diferenţele cele mai vizibile?

La cursuri nu aveam nicio discuţie privind modul în care sunt luate deciziile, ori traseul României în UE. Se revenea mereu la contextul formării Uniunii şi la situaţia postbelică. Ajungând mai târziu în Germania, pentru un master în Studii Europene, am luat contact cu partea practică, cursuri de economie, legislaţie şi politică. Abia atunci am realizat cât de vagi erau teoriile din timpul facultăţii şi cât de mult lipseşte partea practică din sistemul de învăţământ românesc.

Şi experienţa americană?

Aici, modul de abordare este cu totul diferit. Experienţa student-profesor este foarte liberă şi deschisă. Nu există oră fără dezbateri între studenţi şi profesori. La masterul de la St. Thomas University, studenţii citesc singuri cursul şi aplică la clasă teoria în practică, cu studiu de caz. Examenele sunt de fapt lucrări, pe care trebuie să le pregăteşti de singur, iar plagiatul este total interzis.

Ce anume ţi-ai dori ca profesorii şi studenţii din România să importe din Statele Unite?

Atitudini. Americanii plătesc bani grei să facă şcoală, dar atunci când se decid, îşi canalizează gândirea şi devin experţi pe acel domeniu, pentru că aria de studiu este precisă şi concretă. La noi, învăţământul este gratuit, dar sistemul este general, cu lacune, „acoperite" cu materii fictive şi informaţii nefolositoare. În al doilea rând, voluntariatul este foarte apreciat aici şi constituie baza unei viitoare cariere, pe când la noi abia apare ideea de voluntariat. Aşa că termini studiile fără experienţă practică şi cu şanse minime de angajare.

Ce înseamnă, concret, „experienţa practică" americană?

Cât am studiat în Miami drepturile omului, am descoperit cât de ancorată în realitate este această societate. Printr-un program de justiţie socială, am stat o săptămână, împreună cu alţi colegi, în mijlocul unei comunităţi de imigranţi ilegali din Imokalee, Florida. Am încercat să ne integrăm în comunitate, am stat într-un adăpost, am pregătit mâncare pentru muncitori şi am ajutat la curăţenie. Am vorbit cu ilegali din America Latină şi am participat la demonstraţii contra patronilor. Am încercat să găsim joburi: ne trezeam la ora 4 şi-i însoţeam pe imigranţi către locul unde veneau autobuzele şi erau selectaţi muncitorii pentru ziua respectivă. De obicei se recrutau tineri şi bărbaţi, dar condiţiile de muncă erau inumane: fără pauză de prânz, te puteai opri doar să mergi la toaletă, trebuia să alergi cu găleata de roşii după camion, era foarte cald, umed şi mirosea puternic a chimicale. Ziua de muncă ţinea de la 5:30 dimineaţa pâna la 8:30 seara, iar pe o galeată de roşii primeau în jur de 20 cenţi. În rulote dormeau câte 30 de oameni, uneori şi copii. Am văzut multe situaţii în care gravide, care munciseră până la extenuare pe plantaţiile de roşii sau de portocali, au dat naştere unor copii cu malformaţii sau cu retard mintal.

Ai vrea să te întorci în ţară, din punct de vedere profesional?

Nu vreau să mă întorc în România, cel puţin nu din punct de vedere profesional.

Când ai simţit că locul tău nu mai e aici?

Cand mă gândesc la România, îmi vin în minte cuvintele unui profesor din facultate, care mi-a refuzat o semnătură pentru a-mi depune dosarul la un concurs de la Ministerul Afacerilor Externe. „Domnişoară, nici nu ţi s-a uscat bine cerneala pe diplomă şi ai pretenţia să lucrezi la MAE? Du-te şi învaţă să munceşti şi apoi vino la mine să-mi ceri semnătura! Nu crezi că ai aspiraţii prea mari pentru un biet student ca tine?" Pe principiul: ce nu te omoară, te întăreşte, mi-am continuat drumul spre ţări unde am avut ocazia să învăţ şi să-mi realizez aspiraţiile brutal tăiate în draga ţărişoară. Gustul amar pe care mi l-a lăsat acest episod m-a făcut să-mi doresc să plec din România şi să nu mă mai întorc. Ceea ce am şi făcut.

Codruţa, angajatul Naţiunilor Unite

Cum este să lucrezi pentru o organizaţie de talia ONU?

Cerinţele şi responsabilităţile sunt uriaşe. Munca într-un colectiv multi-cultural te schimbă şi te face mai maleabil. Aici toată lumea vine cu un bagaj cultural diferit pe care-l împarte cu ceilalţi, şi în timp, se adaptează cerinţelor celorlalţi. Diversitatea este respectată şi acceptată în egală masură la Naţiunile Unite.

Care este fişa postului tău la ONU?

De un an, de când sunt aici, m-am ocupat de înregistrarea reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale la diferite conferinţe, de aplicaţiile lor pentru statut consultativ pe lângă consiliul ECOSOC. Împreună cu IT-ul de la noi şi cu deputy-chief am schimbat sistemul de acces pentru organizaţii şi am implementat un nou sistem, într-o perioadă de numai 6 luni. În tot acest timp, comunicarea cu ONG-urile a fost vitală, dar şi cu sediile ONU din Geneva şi Viena cu care am lucrat pentru a unifica sistemele în toate cele 3 sedii.

Care sunt recomandările tale pentru tinerii români?

Să aibă încredere în ei şi în puterile lor! Astfel, orice efort din timpul facultăţii o sa fie plătit mai târziu. Dacă au un vis, să-l urmeze şi să nu ţină cont de descurajările celor din jur; să se auto-educe şi să nu rămână doar în aria de studiu de la şcoală şi să încerce să treacă dincolo de lista de materii, să se dedice activităţilor voluntare şi să câştige experienţa profesională încă din anii de facultate.

Cu siguranţă că toată lumea spune la fel, însă şi eu îi încurajez să înveţe o limbă straină şi să aplice la programe de studiu şi/sau de internship în afara României; un tânăr cu experienţa internaţională are şanse reale de reuşită la programe de studiu în străinătate. Odată aleasă aria de studiu i-aş încuraja să fie la curent cu ce este nou pe domeniul respectiv, mai ales cu metodele actuale de comunicare şi diseminare a informaţiei şi să exceleze pe domeniul ales.

Cine este Codruţa Guran

Are 28 de ani, două masterate absolvite în Germania şi America, plus ani de voluntariat şi internship. A plecat din România în urmă cu 4 ani, după ce un fost profesor de la facultate i-a refuzat o scrisoare de recomandare, pe motiv că nu are suficientă experienţă.

Codruţa Guran a absolvit „Literele" Universităţii din Bucureşti, secţia Studii Culturale Europene, în 2005. A fost unul dintre puţinii studenţi români amatori de voluntariat, muncind benevol pentru mai multe organizaţii neguvernamentale, precum Asociaţia Pro Democraţia, sau Asociaţia Natională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni.

A luat respingerea profesororului său ca pe un test pentru ambiţia ei, şi a părăsit România câteva luni mai târziu, pentru a lucra ca intern în Praga(Cehia), la Ekumenical Academie. A fost acceptată apoi la un master de Studii Europene la Bonn, iar în 2008 s-a angajat ca intern la departamentul de organizaţii neguvernamentale din cadrul ONU, la New York. Între timp a făcut şi al doilea masterat, la Universitatea St. Thomas din Miami, pe tema Drepturilor Omului, cu o teză despre femeile rome în societatea contemporană.

În prezent lucrează ca asistent de cercetare la sediul central al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pe o poziţie permanentă.