Ultimul refugiu pentru oamenii străzii
0
Paturile de la Adăpostul de noapte sunt ocupate permanent. Ajunşi în stradă din cauza unor drame personale, oamenii străzii îşi găsesc un ultim refugiu la Centrul Social de Urgenţă.
Prezenţe obişnuite în parcurile şi zonele centrale ale municipiului, cu sacoşe în care îşi cară câte o haină sau câte o felie de pâine, oamenii străzii îşi găsesc un ultim refugiu la Centrul Social de Urgenţă, însă doar pe timpul nopţii.
„Nu am mai avut loc şi am dormit prin tufişuri”
Cea mai mare parte dintre persoanele fără adăpost au dormit ani întregi sub cerul liber, şi continuă să o facă atunci când vremea le permite. În fiecare seară de la ora 18.00 când centrul se deschide, oamenii străzii încep să apară rând pe rând.
Cei mai vârstnici, după o zi petrecută prin parcuri, iar cei care au avut norocul să îşi găsească un loc de muncă, fie şi cu ziua, după o zi istovitoare. „Cea mai mare parte sunt mai în vârstă şi nu mai pot munci. Dacă nu au niciun venit, încercăm să îi ajutăm să obţină un ajutor social. Sunt şi persoane cu unele dizabilităţi, dar şi persoane care şi-au găsit un loc de muncă, lucrează toată ziua şi seara vin să facă un duş şi să doarmă”, spune Dan Săveanu, coordonatorul Centrului Social de Urgenţă. După ce au fost aruncaţi în stradă de propriile familii, unii dintre vârstnicii sătmăreni şi-au găsit un adăpost aproape permanent în Centrul Social de Urgenţă.
Cele 60 de paturi, câte oferă în prezent adăpostul, sunt alocate oamenilor străzii, prin contracte încheiate chiar şi pe o perioadă de un an. „Mi-am vândut apartamentul şi le-am dat banii celor doi copii ai mei. Ei şi-au luat locuinţe mai mici şi eu nu am mai avut loc. Am dormit în tufişuri, în scări de bloc, în gară şi, de vreo doi ani, am primit un pat aici. Este bine, avem apă caldă, televizor, şi primim şi ceva mâncare”, spune Balog Margareta, în vârstă de 60 de ani.
Familii întregi şi-au găsit un adăpost ce Centru Social de Urgenţă. „De şapte ani vin la Centru. Sunt pensionată de boală, şi mama mea a dormit la adăpost câţiva ani buni până a murit. Şi concubinul meu, dar el este acum în spital. Am ajuns în stradă, pentru că nu aveam cu ce să ne plătim chiria”, spune Irina Nagy, în vârstă de 54 de ani.
De 12 ani pe străzi
O echipă de aproape 15 oameni încearcă să le ofere oamenilor străzii şanse de reintegrare. „De-a lungul timpului, aici şi-au găsit adăpost şi profesori sau ingineri, nu doar persoane degradate social ireversibil. Este nevoie şi de sprijinul comunităţii pentru a-i reintegra. Îi sfătuim pe oameni să nu le dea bani, ci hrană şi îmbrăcăminte”, spune Dan Săveanu, coordonatorul Centrului.
Se încarcă comentariile...
