Ultimul fiu al Marii Uniri

Petria Irimia s-a născut pe 1 decembrie 1918, a supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial, iar viaţa sa este ca un roman istoric. La anii săi, veteranul nu îşi doreşte decât să fie sănătos şi să ciocnească de ziua lui un pahar cu vin.

Într-o căsuţă dărăpănată din satul Rusenii Noi, comuna Holboca, trăieşte Petria Irimia, ieşeanul născut la 1 decembrie 1918. Slab, cu părul alb şi ochii blânzi, pe veteran l-am găsit sâmbătă la amiază stând în pat, imobilizat de o răceală. „Nu a fost bolnav
niciodată în viaţa lui. Nu a stat în spital, nu a avut nevoie de un medic de familie, dar acum a răcit şi a avut nevoie şi de perfuzii”, ne-a spus Ştefan, unul din cei cinci copii ai bărbatului. Toţi nepoţii şi copiii au venit din timp să îl vadă pe Petria Irimia şi să-i ureze „La mulţi ani!”.

„Când eram mic, o întrebam pe bunica de unde ştie ea că s-a născut pe data de 1 decembrie şi nu pe 30 noiembrie, din moment ce afară era noapte. Ea îmi spunea că ştie, pentru că a cântat cocoşul a treia oară”, a spus Gheorghe, un alt fiu al pensionarului.
Un supravieţuitor înnăscut

Petria Irimia provine dintr-o familie cu 12 copii, din care mai trăiesc doar şase: „Eu şi alţi trei fraţi am avut scarlatină. Ei au murit şi doar eu am supravieţuit, iar apoi am scăpat teafăr din război”.

La 15 noiembrie 1939 a fost încorporat în Regimentul „13 Dorobanţi” şi ulterior a fost avansat la gradul de sergent-comandant de grupă, instructor la mitraliere ZB. După doi ani a început cel de-al Doilea Război Mondial. „Când a ordonat mareşalul Antonescu să trecem Prutul, am fost primul care l-am trecut”, susţine nonagenarul.

În război, Petria Irimia spune că a ucis mulţi ruşi şi că a scăpat cu viaţă ca prin urechile acului. „Câţi au fost în faţa mitralierei, pe toţi i-am împuşcat. Dacă aş avea oi câţi duşmani am împuşcat, trebuia să am o turmă cât vezi cu ochii. Ordinul era ordin. Odată am fost şi eu acoperit în întregime de pământ şi mi-a ciuruit un glonţ casca”, îşi aminteşte Petria Irimia.

După numai o lună şi 19 zile de la începerea războiului, a fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi Credinţă” clasa a III-a cu spade, iar în anul 1944 a primit alte două medalii,  „Virtutea Militară de Război” clasa I şi „Crucea de Fier” germană. Tot în război a avut ocazia să dea mâna cu mareşalul Antonescu şi l-a văzut pe Regele Mihai.

Urmărit de comunişti

După ruperea frontului, a fost luat prizonier, la 23 august 1944, şi a fost „plimbat” dintr-un lagăr sovietic într-altul până la 5 iulie 1945, când împreună cu alţi camarazi din comună a reuşit să evadeze. „Aveam nişte cercei de argint la mine şi i-am dat unei fete să-l ţină de vorbă pe un rus care ne păzea. Aşa am reuşit să fugim.

Am mers mai mult noaptea până am ajuns acasă, iar câteva luni am mai stat ascuns”, spune veteranul. Pentru că a luptat în război, a fost recompensat cu jumătate de hectar de pământ, iar după ce s-a căsătorit, a mai primit atât el, cât şi soţia sa câte un hectar zestre de la părinţi.

Dar pământul i-a făcut viaţa grea. Pentru că nu a vrut să-şi dea averea la „colectivă”, a fost arestat, judecat şi condamnat la patru ani de închisoare. A fost închis la penitenciarul de la Poarta Albă, iar după zece luni a fost graţiat de Gheorghe Gheorghiu Dej.

După eliberare, timp de aproximativ 30 de ani, până în 1989, el şi copiii săi au purtat eticheta de „reacţionari”, fiind mereu în vizorul miliţienilor. „Făceau controale la miez de noapte. Au controlat în fântână după arme şi luau brânza din borcan şi o frământau ca să vadă dacă nu am ascuns muniţie”, îşi aminteşte Ştefan, fiul veteranului.

I se zice „procurorul”

Localnicii îi zic, în semn de respect, „procurorul”, pentru că ştie multe despre legi şi pentru că s-a întors teafăr din război. De ziua sa de naştere, Petria Irimia  obişnuia să meargă cu soţia la Iaşi, unde se sărbătorea ziua Unirii. Niciodată nu a reuşit să ajungă la Alba Iulia, deşi şi-ar fi dorit.