Ultima opincară din Bistriţa-Năsăud

Floarea Cosmi a deprins în familie arta de a coase opinci. Singurul opincar din judeţ este o femeie de 72 de ani, care face acest lucru de 52 de ani.

Lelea Floarea Cosmi este singura care mai ştie că croiască şi să coasă opincile purtate de strămoşii noştri. La cei 72 de ani, femeia are un atelier rămas moştenire de la soţul ei şi confecţionează până la cinci perechi de opinci pe zi. Cu ocazia „Serbărilor Medievale ale Bistriţei”, lelea Floarea a venit la Bistriţa ca să le vorbească şi altora despre un meşteşug pe care îl ştie de o jumătate de veac.
Pe o tarabă de pe Pietonal, stau aşezate zeci de perechi de opinci de culoare maro, roţie sau negre. „Sunt făcute din piele de vită, de porc, la mine în atelierul de la Runcu Slavei”, povesteşte lelea Floarea. De 52 de ani coase la opinci. E drept că, până acum l-a ajutat pe soţul ei Dumitru, dar, de când a rămas singură, mai face opinci ca să nu lase să piară acest meşteşug. „Bărbatu-mi-o a murit acum zece luni. De atunci, cos de una singură, îi duc mai departe meseria. Sunt singura din judeţ care mai face opinci”, povesteşte Floarea Cosmi.

Opinca e o încălţăminte ecologică

De vândut le vinde bine, spune femeia, la români şi la străini, la artişti şi la tineri de oraş.
În funcţie de dimensiune, opincile costă de la 10 la 20 de lei. Bune şi pentru vară datorită unui sistem de ventilare unic, dar şi pentru iarnă, datorită proprietăţilor de a păstra caldura şosetelor din lână,
opincile sunt un tip interesant de încălţăminte, nu doar un obiect meşteşugăresc.
Sociologul Alexandru Uiuiu crede că opincile româneşti ar putea fi valorificate nu doar ca obiecte artizanale, ci şi mi ales ca produse ecologice. În opinia lui, opincile româneşti ar avea mare trecere  în ţările occidentale, în care produsele ecologice sunt la mare preţ. „Ar putea funcţiona un parteneriat între instituţii culturale, meşteşugari şi persoane private interesate. Meşteşugarului să i se subvenţioneze producţia, pentru că pielea este prea scumpă pentru posibilităţile sale, şi la preţul la care le vinde, omul nu mai rămâne cu nimic. I se preia o comandă de către instituţie, cu un preţ, iar investitorul se preocupă apoi de pieţe de desfacere externe”, creionează Uiuiu un posibil scenariu. El crede că meşteşugurile tradiţionale mai pot supravieţui numai prin strategii guvernamentale.

Opincarii nu au discipoli

Lelea Floarea este îngrijorată că nu va avea cine să-i ducă meseria mai departe. „Tinerii nu ştiu să facă din acestea. E nevoie de răbdare şi muncă. Mulţi pleacă în Spania, nu le trebuie lor opinci. După ce murim noi, nu mai face nimeni opinci”, recunoaşte femeia. Şi Alexandru Uiuiu crede că opincarii au probleme.
Una dintre acestea este că mulţi  folosesc cauciucul ca materie primă. „Pentru că este mai ieftin, unii confecţionează opincile din camere de roţi şi doar opincile mici, artizanale, le fac din piele. Dar acesta nu e meşteşug”, adăugă Uiuiu.