Ultima zi de concediu petrecută pe pârtie, la schi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea turiştilor care au fost în minivacanţa de iarnă la munte au plecat ieri acasă. Oamenii au încercat să profite la maximum de ultima lor zi la munte, în aer liber, aşa că pârtiile s-au umplut şi ieri după-amiază până la refuz.

Pe partia Clăbucet din Predeal, aproape că nu mai aveai loc să arunci un ac. Turiştii s-au distrat cât au putut, au schiat, s-au dat cu săniile şi chiar cu sacul. La fel s-a întîmplat şi la Buşteni, Sinaia sau Azuga. Dar cum tot ce e frumos se termină şi repede, mulţi dintre turişti au fost nevoiţi să se întoarcă acasă, pentru că astăzi au început munca.

Bilanţ pozitiv

Cu toţii au fost însă mulţumiţi. Turiştii pentru că au petrecut la munte o vacanţă de vis, iar proprietarii de hoteluri sau pensiuni pentru că s-au ales cu câştiguri frumuşele. Hotelierii din Sinaia au încasat, spre exemplu, între 270 şi 750 de lei, pe noapte, pentru o cameră, iar pachetele pentru petrecerea Revelionului au costat între 3500 de lei şi 5650 de lei.

Turiştii care s-au cazat la particulari au scos din buzunare pentru patru sau cinci zile, incluzând şi Revelionul, sume cuprinse între 1000 şi 3000 de lei.
“Am stat la o vilă din Buşteni şi am plătit pentru cinci nopţi, de pe 30 până pe 3, cam 3000 de lei. Nu e puţin, dar astea sunt preţurile. Noi am fost mulţumiţi. Cine ştie când vom mai veni”, a spus Marius Popescu.

Spre seară, “montaniarzii” au pornit către casă, aşa că atât drumurile, cât şi trenurile au fost pline. În mod surprinzător, s-a circulat perfect normal pe DN 1 şi pe ruta ocolitoare, Săcele-Cheia-Vălenii de Munte-Ploieşti. Agenţii de la Rutieră susţin că acest lucru s-a întîmplat poate şi pentru că mulţi dintre turişti au pornit către case încă de zilele trecute. Pe 3 ianuarie, 17.000 de oameni au părăsit zona montană, iar pe 2, alţi 15.000 de turişti.

Schimb de tură pe pârtiile din Valea Jiului

Şi turiştii care au petrecut vacanţa pe Valea Jiului au început de ieri să coboare din Straja şi din Parâng. Pârtiile rămân pline de schiori, pentru că locul celor care au părăsit zona este luat de studenţii care mai amână câteva zile pregătirea pentru sesiunea de examene din februarie, sau de turişti străini care aleg Valea Jiului pentru că staţiunile nu sunt foarte aglomerate. Cabanierii din Straja şi Parâng nu au făcut nicio modificare de preţ la cazare sau pentru utilizarea pârtiilor.

O parte dintre oaspeţi au plecat, dar petrecerea la munte nu s-a terminat. Săptămâna viitoare, Moş Crăciun mai vine o dată pentru ruşii, moldovenii şi ucrainienii care sărbătoresc Naşterea Domnului pe stil vechi, aşa că hotelierii au început deja pregătirile. Anul acesta, sărbătoarea Naşterii Domnului pe rit vechi cade pe 7 ianuarie, iar Anul Nou, o săptămână mai târziu. ,

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite