Ucraina acuză România de distrugerea ecosistemului din Deltă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ucraina acuză România de distrugerea ecosistemului din Deltă
Ucraina acuză România de distrugerea ecosistemului din Deltă

Ucraina va ridica la nivel internaţional "problema neregulilor comise de România în activităţile economice ale acestei ţări din Delta Dunării", a anunţat astăzi purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Vasili Kirilici, informează Interfax.

Mai citeşte şi:


Diplomatul de la Kiev a precizat că că în perioada 14-18 septembrie, la Geneva unde va avea loc cea de-a 17-a reuniune a Comisiei pentru implementarea Convenţiei de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, Ucraina va pune la dispoziţia presei o informaţie completă în legătură cu acest subiect.

Delegaţia ucraineană la această întrunire este condusă de ambasadorul cu însărcinări speciale al MAE al Ucrainei Aleksei Şovkoplias.

"Ucraina va pleda pentru adoptarea unor decizii care să oblige partea română să-şi sisteze activităţile ce distrug ecosistemul în Delta Dunării şi generează ameninţări transfrontaliere la adresa mediului înconjurător, în particular, pe teritoriul Ucrainei", a spus oficialul.

Convenţia de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier a fost ratificată de Ucraina în 1999, iar de România - în 2001.

Documentul include obligaţiile statelor în legătură cu impactul activităţilor economice asupra mediului în stadiul timpuriu de planificare, informare reciprocă şi consultări bilaterale vizând proiecte de anvergură care pot avea impact asupra mediului înconjurător, transmite Interfax.

Cu toate acestea partea ucraineană nu pomeneşte despre proiectul Bîstroe iniţiat pe ascuns de Kiev în 2004 şi de efectele canalului asupra ecosistemului din Delta Dunării, relatează Agerpres.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite