Chestorul Vasile Viorel, despre cazul Elodia: "Toate probele arată că principalul suspect şi singurul este Cristian Cioacă". Tatăl poliţistului a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elodia Ghinescu
Elodia Ghinescu

 "Se ştie autorul crimei a cărei victimă a fost Elodia", a declarat Vasile Viorel, cel care a condus ancheta in dosarul dispariţiei avocatei

"Avem mult mai multe probe decât în alte cazuri în care s-au pronunţat condamnări", a mai declarat Vasile Viorel.

Cristian Cioacă este cel care este considerat vinovat, anunţă antena3.

"In cei patru ani de ancheta s-au administrat mai multe categorii de probe, cele mai importante fiind cele genetice. Dupa cum stiti s-au analizat probe de sange din interiorul locuintei, din portbagajul autoturismului precum şi cele descoperite pe obiectele gasite in rapa de langa Poiana Brasov despre care s-a stabilit ca apartin Elodiei Ghinescu. Au mai fost si urme traseologice, care tin de interpretarea urmelor. Din punctul meu de vedere, toate probele arata ca suspectul principal si singurul este sotul disparutei Cristian Cioaca. Din punctul meu de vedere ancheta este finalizata si cred ca s-au creat toate premisele pentru a fi trimis in judecată ", a declarat chestorul Vasile Viorel, la antena3.

UPDATE 17.26 Tatăl lui Cristian Cioacă a murit în cursul zilei de ieri. Avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, a confirmat decesul. Emil Cioacă, de 63 de ani, a fost internat în stare gravă, la sfârşitul lunii iulie, la Spitalul Judeţean Argeş. El suferea de cancer laringian.

image

Foto: Curier.ro

Avocata Elodia Ghinescu, dispărută fără urmă în noaptea de 29 spre 30 august 2007, va putea fi declarată moartă în februarie 2012, când s-a fixat termen, după ce avocata familiei Ghinescu a cerut deschiderea acestei proceduri. Elodia este legal dispărută, iar avocatul familiei sale va face demersurile ca femeia să fie considerată oficial moartă. Astfel, Cristian Cioacă, soţul Elodiei şi principalul suspect al uciderii avocatei, poate fi judecat pentru crimă.

Conform legii, o persoană poate fi declarată moartă pe cale judecătorească,  dacă au trecut cel puţin patru ani de la ultimele veşti despre ea ca fiind în viaţă. Apropiaţii avocatei au văzut-o pe Elodia pentru ultima dată la 29 august 2007, când femeia în vârstă de 39 de ani a plecat de la cabinetul său de avocatură la domiciliu, unde o aşteptau băieţelul ei care la acea vreme avea doi ani, dar şi bona. În jurul orei 19.00, bona a părăsit apartamentul, iar ce s-a întâmplat apoi rămâne încă învăluit în mister.

Cioacă, „tradus" de detectorul de minciuni

Soţul avocatei, poliţistul Cristian Cioacă, a declarat dispariţia femeii abia la 4 septembrie, iar în scurt timp a ajuns principalul suspect al uciderii Elodiei. A fost pus sub acuzare pentru omor calificat şi a fost propus pentru arestare preventivă.

În lipsa cadavrului, judecătorii au decis cercetarea lui Cristian Cioacă în stare de libertate. N-au contat nici probele ADN ale urmelor de sânge găsite în apartamentul celor doi, dar şi în portbagajul autoturismului aparţinâmd lui Cristian Cioacă. Toate aceste probe arătau negru pe alb că sângele aparţine Elodiei. Poliţistul s-a oferit chiar să se ducă la detectorul de min­ciuni, susţinând sus şi tare că n-are nicio legătură cu dispariţia soţiei sale şi nici nu-şi explică cum urme de sânge aparţinând Elodiei au fost găsite inclusiv pe suportul în care Cristian Cioacă îşi ţinea pistolul.

Testul poligraf a întărit suspiciunile că Cioacă n-ar fi străin de misterioasa dispariţie. Poliţistul a picat testul, aparatul arătând că Cioacă a avut un comportament simulat la toate cele trei întrebări relevante în cauză şi care făceau trimitere la uciderea soţiei sale.

Amantul din Afganistan

Ulterior, Cristian Cioacă a refuzat să mai repete testul poligraf şi şi-a construit apărarea pe faptul că soţia sa ar fi avut un amant în Afganistan, agent SPP plecat în misiune. De alt­fel, Cristian Cioacă a spart e-mailurile Elodiei şi, ulterior, a făcut publică corespondenţa dintre ea şi presupusul amant, Ilie Cristian.

Audiat la Parchet, SPP-istul a admis că a avut o relaţie cu Elodia Ghinescu, dar a subliniat că, din câte ştia el, femeia îşi iubea la nebunie copilul, astfel că ipoteza fugii sale de la domiciliu era aproape exclusă. În relaţia dintre Ilie Cristian şi Elodia Ghinescu nu s-a pus niciodată problema ca aceştia să divorţeze pentru a fi efectiv împreună, însă bărbatul ştia că avocata avea ceva probleme în căsnicia cu Cristian Cioacă.


Elodia Ghinescu şi Ilie Cristian petrecuseră cu nicio lună în urmă câteva zile în Dubai, la iniţiativa SPP-istului, însă se cam certaseră. Ultimul mesaj transmis de Elodia către amant datează 29 august 2007, ora 13.41. Ulterior nu i-a mai răspuns. Ultimul mesaj este departe de a fi unul optimist, scoţând la iveală că Elodia nu era chiar în cea mai bună formă: „Sper sa nu fii foarte obosit si mai ales, sper sa fii bine...interior ....acolo unde doare cel mai tare ....acolo unde nu prea ai multe lucruri de facut, dar ai milioane de lupte de dus.... astept vesti de la tine.... pupici...”.

În scurt timp, dispariţia avocatei s-a transformat într-o telenovelă cu toate ingredientele necesare. În tot acest timp, procurorii Parchetului General, coordonaţi de Marius Iacob, au răscolit mai multe judeţe, în speranţa că vor găsi cadavrul femeii. Căutările au continuat până în ziua de astăzi, însă fără niciun rezultat. Bilanţul unui dintre cele mai voluminoase dosare instrumentate în ultimii 20 de ani este unul cât se poate de stufos: sute de persoane au fost audiate, s-au adunat mii de pagini de declaraţii sau făcut interceptări telefonice şi s-au scotocit milimetru cu milimetru zeci de lacuri şi păduri. Căutările Elodiei au „învins" până şi zicala „parcă a mâncat-o pământul".

Din noaptea de 29 spre 30 august 2007, nimeni n-a mai văzut-o pe Elodia, iar dispariţia ei misterioasă a fost transformată iniţial de OTV, prin Dan Diaconescu, şi apoi de toată mass-media dintr-o ştire de fapt divers într-un fenomen social. În scurt timp, Elodia a intrat în folclor, numele său fiind subiect de bancuri, manele sau jocuri pe internet. Audienţele OTV au sărit în aer, iar posibilul caz de crimă s-a transformat în rampă de lansare pentru clarvăzătoare şi ghicitoare, care noapte de noapte o „căutau" prin descântece pe avocată. Au „văzut-o" în toate colţurile lumii, aruncată în apă, îngropată în pădure, ba chiar şi vie, în tandreţuri cu-n grec, cu-un negru, cu-n american.
Aproape de judecată

În realitate, Elodia este de negăsit, iar Cristian Cioacă este la un pas de a fi trimis în judecată pentru uciderea soţiei sale chiar şi în lipsa cadavrului, odată ce femeia va fi declarată oficial moartă. Nici până astăzi nu s-a putut elucida misterul: Cristian Cioacă, diabolic sau criminal? Bărbatul, care a susţinut licenţa la Academia de Poliţie, cu lucrarea „Crima perfectă" este în continuare nu doar principalul suspect al uciderii soţiei sale, ci şi unicul. La doi ani, în 2009, de la „evaporarea" Elodiei, familia sa a declarat-o oficial dispărută, iar astăzi este ultima zi în care femeia mai este oficial în viaţă, urmând a fi declarată moartă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite