VIDEO UPDATE Vagoanele din gara Simeria s-au aprins de la o ţigară
0
Pompierii au stabilit cauza producerii incendiului de astăzi din gara localităţii Simeria.
Citeşte şi:
„Focul a fost iscat de jarul unei ţigări aruncate, probabil, de un trecător, pentru că zona respectivă, unde se aflau vagoanele de călători scoase din uz şi vagonul de marfă unde erau depozitate traversele din lemn, este circulată”, a declarat, pentru Adevărul de Seară, căpitanul Claudiu Achim, adjunct al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Accesul în zonă era interzis
În mod normal, accesul în locul unde a izbucnit incendiul este interzis persoanelor neautorizate. În schimb, în vagoanele de călători casate se adăposteau deseori oameni ai străzii.
În urma incendiului care a izbucnit azi după-amiază la o garnitură de tren personal scoasă din uz, au ars patru vagoane de călători şi unul de marfă, care funcţiona ca magazie şi unde erau depozitate treverse de lemn. Nu a fost stabilită, până în prezent, valoarea pagubelor materiale produse.