VIDEO UPDATE Trafic cu ovule: trei persoane au fost arestate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO UPDATE Trafic cu ovule: trei persoane au fost arestate
VIDEO UPDATE Trafic cu ovule: trei persoane au fost arestate

Trei persoane au primit mandat de arestare timp de 29 de zile după ce au fost reţinute în această dimineaţă în scandalul de la clinica bucureşteană Sabyc privind traficul internaţional cu ovule.

Mai citiţi şi:
Bucureşti: O clinică din Capitală este suspectată de trafic internaţional de celule umane

  • În clinică au fost găsiţi aproximativ 200.000 de euro, pe care procurorii urmează să îi confişte.
  • De asemenea, procurorii DIICOT au ridicat două maşini de lux, un Mercedes şi un Lamborghini, aparţinând patronului clinicii şi fiului său.

UPDATE 20.30 Bazac: Ştiam despre ce se întâmpla la clinica Sabyc, dar nu aveam dovezi

UPDATE 16.40
Tribunalul Bucureşti a emis mandate de arestare pentru 29 de zile pentru cele trei persoane acuzate că ar fi "capii" reţelei de trafic internaţional de ovule în care este implicată clinica Sabyc.



Decizia privind mandatele de arestare pe numele patronului clinicii Sabyc, Harry Mironescu, fiului acestuia, Yair Miron, medic rezident la clinică, şi pe numele Ceciliei Borzea, persoana care se ocupa de relaţii cu clienţii, nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

UPDATE 14.12 A început şedinţa de judecată
cu privire la cererea procurorilor DIICOT

UPDATE 14.02 Cele trei persoane reţinute de procurorii DIICOT au fost aduse la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

UPDATE 13.37
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, susţine că reproducerea umană asistată de la clinica Sabyc se realizează în mod ilegal. El a afirmat că clinica ar trebui să fie închisă.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/__%5Cstiri%5Cimages%5Cstiri%5C7006%5Caa.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false



UPDATE 12.06 Colegiul Medicilor s-a autosesizat

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a spus că sancţiunile vor fi luate după ce va primi de la anchetatori concluziile privind traficul de ovule.

"Noi ne-am autosesizat şi la precedentul scandal legat de această clinică, iar medicilor găsiţi vinovaţi atunci li s-a interzis dreptul de practică. În funcţie de rezultatele anchetei de acum, este foarte probabil să luăm, din nou, aceeaşi măsură", a spus Astărăstoae.

Ministerul Sănătăţii nu este implicat în niciun fel în procedura de autorizarea a clinicii Sabyc, aceasta ţinând exclusiv de Agenţia Naţională de Transplant, au spus reprezentanţii ministerului.

Potrivit directorului Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zotta, clinica Sabyc are autorizare începând de săptămâna trecută. Zotta a mai precizat că donarea ovocitelor contra cost este interzisă prin lege.

UPDATE 11.13
Trei medici români sunt cercetaţi penal de procurorii DIICOT, ei urmând să fie chemaţi pentru a li se prezenta învinuirile.

Anchetatorii au indicii că reprezentanţii clinicii Sabyc falsificau fişele donatorilor. Astfel, clienţii din străinătate erau minţiţi în legătură cu caracteristicile fizice ale donatoarelor.

UPDATE 10.50 Ministerul de Externe de la Ierusalim urmăreşte atent cazul, potrivit Ynet. Purtătorul de cuvânt al MAE israelian, Yossi Levy, a confirmat că 30 de israelieni au fost reţinuţi în Bucureşti. Oficialul a zis că persoanele reţinute veniseră la Bucureşti pentru tratament medical.

Israelul a angajat avocaţi care lucrează la caz pentru a obţine eliberarea tuturor cetăţenilor israelieni, potrivit Ynet.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/__%5Cstiri%5Cimages%5Cstiri%5C7006%5Caa-01.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false



UPDATE 09.50

Procurorii DIICOT au declarat pentru NewsIn că le vor audia, în zilele următoare, pe toate donatoarele din cazul scandalului de la clinica Sabyc, cele câteva sute de persoane urmând să fie cercetate.

Procurorii i-au reţinut în această dimineaţă pentru 24 de ore pe patronul clinicii, Hary Miron, pe fiul acestuia, Yair Miron, medic rezident la clinica Sabyc, şi pe Cecilia Borzea, persoana care se ocupa de relaţii cu clienţii.

Potrivit anchetatorilor, cele trei persoane sunt „capii” reţelei şi vor fi duse la Tribunalul Bucureşti pentru mandat de arestare preventivă. Cei trei sunt cercetaţi pentru constituire de grup infracţional şi pentru trafic de ovule.

Alte două persoane - doi medici israelieni, Natan Levit, care este şi profesor universitar în ţara sa şi Zeskind Genia - au primit interdicţie de a părăsi România pe o perioadă de 30 de zile.

La sediul DIICOT au fost duse duminică 28 de persoane pentru audieri, printre care cetăţeni israelieni şi polonezi.

În total aproximativ 60 de persoane sunt audiate pentru racolare, vânzare şi cumpărare de celule umane.

Familii din străinătate care nu puteau să aibe copii erau aduse în România pentru fertilizare în vitro. Membrii reţelei racolau apoi alte persoane care donau ovule.

Clinica Sabyc funcţionează de 10 ani, însă nimeni din Ministerul Sănătăţii nu a putut confirma dacă a fost sau nu acreditată pentru fertilizarea în vitro. Donatoarele erau femei tinere din România, care primeau diferite sume de bani pentru o recoltare de ovocite care erau ulterior fertilizate.

Potrivit directorului Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota, clinica funcţiona fără autorizaţie. Directorul a mai precizat că este interzisă prin lege donarea ovocitelor contra cost.

Sursa: REALITATEA.NET

  • România a mai fost implicată într-un astfel scandal în 2005, cânf cazul traficului cu embrioni comandaţi prin poştă a fost dezvăluit de BBC News.

 

  • Global Art SRL făcea trafic cu embrioni şi spermă umană, iar poliţiştii au descoperit că 400 de femei au donat ovule aşa numitei "fabrici de bebeluşi la borcan". În schimbul donării de material genetic, fiecare femeie a primit sume cuprinse între două şi trei sute de dolari.

 

  • Destinaţiile erau Israel, ţări din Europa şi Statele Unite. Potrivit anchetatorilor, sperma cu care erau fecundate în vitro ovulele donate de românce era adusă în România în recipiente metalice, iar mai apoi, embrionii erau trimişi în străinătate.

 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite