UPDATE Protest la Tribunal / Magistraţii dau în judecată MJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UPDATE Protest la Tribunal / Magistraţii dau în judecată MJ
UPDATE Protest la Tribunal / Magistraţii dau în judecată MJ

 Mai mulţi judecători şi procurori refuză să intre în sălile de judecată din cauza reducerilor salariale, cu 50%, boicotând sute de procese. Protestul va fi încheiat la ora 12.00.

Ora 13:00 - CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) a trimis o scrisoare deschisă Guvernului, prin care solicită rezolvarea problemelor financiare din sistemul judiciar, motivând că: "reducerea salarială va avea un impact redus asupra angajamentelor bugetare".

"Această decizie contravine poziţiei publice adoptate de reprezentanţii celorlalte puteri ale statului, conform cărora modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar reprezintă o prioritate, inclusiv în cadrul obligaţiilor asumate de România în relaţia cu partenerii săi din Uniunea Europeană.

Nu se vor accepta luarea unor măsuri cu caracter unilateral, care să privească numai personalul din sistemul judiciar şi care afectează direct stabilitatea statutului şi independenţei judecătorilor şi procurorilor, indiferent cum sunt acestea motivate”, mai este precizat în scrisoare.

Ora 12:00 - Judecătorii şi-au realuat activitatea. Rămâneţi pe adevarul.ro pentru a afla decizia Comisiei de Apel, care judecă astăzi căteva cereri ale magistraţilor, prin care se cere suspendarea ordonanţei de urgenţă, din 17 iunie.

Ora 11:37 - Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Nicolae Popa, a declarat pentru NewsIn că reducerile salariale nu se aplică magistraţilor de la instanţa supremă. Acesta a dezvăluit că judecătorii au avut luni o adunare generală spontană, în urma căreia s-a ajuns la concluzia că dispoziţiile ordonanţei nu li se aplică şi membrilor instanţei supreme, din moment ce instanţa supremă este ordonator principal de credite şi, în consecinţă, are buget propriu.

Nicolae Popa a mai că declarat că ordonanţa priveşte datorii recunoscute printr-o hotărâre de Guvern din 2008, datorii care ar fi trebuit achitate dar că, în ceea ce-i priveşte pe judecătorii instanţei supreme, sporul de 50% nu reprezintă o datorie, fiind deja inclus în salariu.

Tot luni, 6 iulie, preşedintele ÎCCJ a trimis ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, o adresă în care solicită un punct de vedere vizavi de interpretarea făcută de judecătorii ÎCCJ privind OUG 71, dar că, până în prezent, nu a primit niciun răspuns.

Ora 11:30 -  Cererile magistraţilor, de suspendare a ordonanţei din 17 iunie, curg pe bandă rulantă. Pe 21 iulie, Curtea de Apel va judeca alte zeci de cereri.

Ora 11:20 - Curtea de Apel Bucureşti  va judeca astăzi cinci procese intentate de magistraţi pentru sporul de 50%
Personalul auxiliar din cadrul Tribunalului Bucureşti, judecătorii Tribunalului Bucureşti, procurorii şi grefierii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, personalul auxiliar al Tribunalului Mehedinţi, şi judecătorii Tribunalului Vâlcea au depus vineri, 3 iulie, cereri pentru suspendarea ordonanţei de urgenţă, prin care MJ a eliminat sporurile de risc şi de solicitare neuropsihică. 

Ora 11:05 - "Aducem bani de acasă pentru plicuri şi hârtie!"
Prin vocea vicepreşedintelui Laura Andrei, judecătorii se plâng că sunt nevoiţi să aducă bani de acasă pentru a putea să îşi facă treaba. Magistraţii îl contrazic pe Predoiu, care a declarat că plata sporurilor a fost doar amânată, nu eliminată: "Nu mai există aceste sporuri pentru noi, nu e o vorba de întârzieri de plată a salariului, ci de reduceri cu 50%!", replică aceştia.

Ora 10:55 - Magistraţii spun că nu se vor opri aici, dacă răspunsul MJ va fi unul negativ şi anunţă cu noi forme de protest. Ei sunt nemulţumiţi că li s-au luat sporurile de solicitare neuropsihică şi de risc, sporuri incluse în cartea de muncă.  Decizia  care i-a scos din minţi pe judecători a fost luată pe 17 iunie 2009.

Ora 10:46 - Reprezentanţii Curţii de Apel nu participă la acest protest

Ora 10:40 - Judecătorii şi procurorii bucureşteni dau în judecată Ministerul Justiţei. Procesul a fost deschis la Curtea de Apel Bucureşti.

Ora 10:20 - Predoiu: "Nu sunt bani pentru sporul de stres!"
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a explicat pentru NewsIn că nu este vorba de reduceri salariale, ci despre neplata sporului de stres, de 50%, datorată lipsei de bani.

Ora 10:15 - Vicepreşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, confirmă protestele: "Atât magistraţii, cât şi personalul auxiliar din justiţie protestează, până la ora 12, când vor relua şedinţele. Unii dintre magistraţi au refuzat însă participarea la protest şi au intrat în sălile de judecată".

Ce i-a nemulţumit pe judecători?
  “În anul 2009, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a aprobat pentru Tribunalul Bucureşti  un buget de 47%, ulterior diminuat la 44%,  prin comparaţie cu exerciţiul bugetar al anului 2008, ceea ce a condus la disfuncţionalităţi grave în desfăşurarea activităţii, nemulţumiri din partea magistraţilor şi la crearea unei percepţii eronate în rândul  opiniei publice”, se arată în comunicatul remis astăzi de Tribunalul Bucureşti. 

 “Reducerea în această manieră a drepturilor salariale încalcă hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, înscrise în carnetele de muncă, chiar în baza corespondenţei derulate cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti”,
mai spun magistraţii.


Cum comentezi decizia luată de Ministerul Justiţiei, de a înjumătăţi salariile magistraţilor?

Rămâneţi pe adevarul.ro, vom reveni cu noi amănunte!

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite