UNICEF organizează teledonul "Haiti. Copiii haosului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UNICEF organizează astăzi la Bucureşti, teledonul "Haiti. Copiii haosului". Evenimentul este destinat strângerii de fonduri pentru copiii sinistraţi în urma seismului care a lovit statul Haiti în 12 ianuarie şi pentru ajutorarea familiilor acestora, informează un comunicat al UNICEF.

Linii telefonice speciale şi conturi dedicate acestui eveniment vor sta la dispoziţia tuturor celor care vor dori să facă un gest caritabil, transmite Agerpres.

"În orice situaţie de urgenţă, copiii sunt cei mai vulnerabili. Stă în puterea noastră să ajutăm cât mai mulţi copii, a căror viaţă era grea oricum, să supravieţuiască acestui cutremur devastator. Orice donaţie în aceste clipe este preţioasă şi va fi utilizată în totalitate pentru eforturile de ajutorare a copiilor şi familiilor acestora", a declarat reprezentantul UNICEF în România, Edmond McLoughney.

Potrivit comunicatului, UNICEF s-a alăturat eforturilor umanitare internaţionale de amploare pentru asistarea celor două milioane de copii afectaţi de cutremur. Fondurile strânse vor susţine eforturile la nivel mondial pentru satisfacerea nevoilor speciale de hrană, adăpost şi protecţie ale copiilor din Haiti.

Drama fără precedent prin care trec milioane de oameni are un ecou puternic la Bucureşti. Teledonul este transmis de RealitateaTV.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite