750 de tineri ţărani şomeri, instruiţi în meserii non-agricole cu fonduri UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrător în gospodărie agroturistică, lucrător în comerţ, instalator pentru construcţii, ajutor mecanic auto şi îngrijitor de vârstnici la domiciliu. Acestea sunt cele cinci profesii pentru care vor fi pregătiţi 750 de tineri din mediul rural prin programul "Dinamizare rurală prin angajare sustenabilă".

n această cercetare am constat discrepanţe foarte mari între România şi ţările europene, pentru că la noi din cei 47% de români care locuiesc în zona rurală, aproximativ 30-32% trăiesc din agricultură, în timp ce în ţări ca Polonia sau Ungaria ponderea lor este de de 18%, respectiv 12%. De aceea am decis să intervenim pentru a crea nişte activităţi non-agricole pentru această populaţie, şi mai ales, să îi instruim în acest sens", a declarat joi managerul de proiect din cadrul federaţiei Agrostar, Adrian Sorescu.

Acesta a precizat că proiectul federaţiei vizează calificarea a 750 de şomeri şi şomeri tineri în cele cinci profesii identificate în urma cercetării, dintre care 400 de bărbaţi şi 350 de femei. Principalele criterii pe care participanţii trebuie să le îndeplinească sunt ca aceştia să provină din mediul rural, fie şomeri şi să practice agricultura de subzistenţă.

"Cei pe care îi vom pregăti trebuie să fie şomeri, să provină din mediul rural şi să aibă ca principală activitate agricultura. Vom pune accentul pe şomerii tineri , cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani", a precizat Sorescu.

Potrivit reprezentanţilor Agrostar, programul "Dinamizare rurală prin angajare sustenabilă" are patru etape. Prima este cea de identificare a cel puţin cinci ocupaţii non-agricole care pot constitui oportunităţi de angajare în viitorul apropiat, care tocmai a fost finalizată. A doua etapă presupune formarea a cel puţin 20 de formatori pentru pregătirea profesională în cele cinci ocupaţii, aceasta urmând să se finalizaze la sfârşitul lunii noiembrie. Ultimele două etape prevăd calificarea celor 750 de şomeri, respectiv dezvoltarea, în rândul a 850 de locuitori din mediul rural a abilităţilor necesare pentru a căuta şi găsi un loc de muncă.

  • În urma cercetării întreprinse în ultimele trei luni, Agrostar a identificat că agricultura ocupă o pondere destul de mare în anumite zone din mediul rural. Astfel, în centrul ţării, ponderea agriculturii în activităţile populaţiei este de 82,3%, în zona de sud vest, de 81,6%, în timp ce pentru zona de sud est şi cea de sud, procentul este de 74,6%, respectiv 61%.
  • Acest proiect este finanţat de Uniunea Europeană şi realizat în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, dar şi al Autorităţii de Management.
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite