Statele UE nu se retrag din Iran, dar cer să nu fie împiedicate comunicaţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Cristian Diaconescu, care a participat la o reuniune informală pentru pregătirea preşedinţiei suedeze a UE, a spus că la nivelul UE se conturează ideea păstrării reprezentării diplomatice în Iran, dar s-a cerut să nu fie perturbate comunicaţiile.

"Ceea ce se conturează ca o decizie la nivelul UE este păstrarea reprezentării diplomatice şi a prezenţiei, a contactelor cu autorităţile de la Teheran, dar şi celelalte structuri politice şi neguvernamentale din Iran. Deci, UE nu se va retrage din Iran", a declarat ministrul de externe, Cristian Diaconescu, care s-a aflat pentru două zile la Stockholm, unde miniştrii de externe ai UE s-au reunit informal pentru două zile pentru a pregăti preşedinţia suedeză a UE, care va începe la 1 iulie, relatează NewsIn.

Totuşi, şeful diplomaţiei române a atras atenţia că unele ambasade au dificultăţi în a-şi exercita misiunea. "Sunt în acest moment o serie de oficii diplomatice care îşi îndeplinesc mandatul destul de dificil. Din acest punct de vedere, mai ales în ceea ce priveşte comunicaţiile, s-a solicitat părţii iraniene să nu împiedice posibilitatea de comunicare şi relaţionare pentru ca toate misiunile diplomatice ale UE să-şi facă, să-şi îndeplinească mandatul aşa cum de fapt este prevăzut în convenţiile internaţionale şi dreptul diplomatic", a evidenţiat Diaconescu.

Ministrul a mai spus că, la nivel european, este încurajat dialogul pe toate palierele cu Teheranul. "Este o preocupare foarte serioasă la nivelul UE în legătură cu dezvoltările postelectorale din Iran. În mod clar, prezenţa politică şi diplomatică în Iran va continua de la nivelul UE şi, totodată, se încurajează dialogul pe toate palierele cu autorităţile de la Teheran pentru a se reintra în normalitate şi, totodată, pentru a se evita încălcările extrem de grave ale regulilor funcţionale ale statului de drept", a declarat ministrul.

În ceea ce priveşte situaţia generală din Orientul Mijlociu, Diaconescu s-a arătat optimist şi a spus că spre toamnă se conturează un nou plan de pace. "Am avut o discuţie în ceea ce priveşte perspectivele în Orientul Mijlociu. Şi aceste teme sunt adresate de toate gruprurile de miniştri care se întâlnesc cu domnul Carl Bildt. Şi aici, din nou, s-a pus problema încurajării procesului de pace. Au fost întâlniri sistematice, inclusiv din partea conducerii României, cu conducătorii statului israelian, dar şi cu ţările arabe şi sunt perspective ca, până la începutul toamnei, să existe în discuţie un nou plan de pace la nivelul Orientului Mijlociu", a spus oficialul român.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite