Liu Zengwen: „România este pentru China o poartă către UE”
0
Ambasadorul R. P. Chineze în România, Liu Zengwen, spune că ne putem folosi de relaţiile privilegiate cu ţara sa, un domeniu de colaborare strânsă reprezentându-l construcţia de autostrăzi
Ambasadorul R. P. Chineze în România, Liu Zengwen, spune că ne putem folosi de relaţiile privilegiate cu ţara sa, un domeniu de colaborare strânsă reprezentându-l construcţia de autostrăzi şi alte obiective civile
Rolul Chinei în actualul context internaţional este, indiscutabil, unul cheie. Poate mai important ca niciodată. Forţa economică, diplomatică şi militară a statului chinez face din acesta un partener râvnit de celelalte mari puteri ale lumii. România se bucură de un statut privilegiat în raporturile cu autorităţile de la Beijing, anul acesta împlinindu-se 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări.
Reprezentantul Chinei la Bucureşti, Excelenţa Sa Liu Zengwen, a vorbit „La masa Adevărului” despre fundamentele prieteniei cu românii şi despre perspectivele cooperării economice bilaterale. Oamenii de afaceri de la noi sunt invitaţi să vadă cu propriii ochi realităţile economice din China, iar autorităţilor li se reaminteşte de experienţa acumulată de chinezi în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi, aeroporturi şi căi ferate de mare viteză. Pe de altă parte, Ambasadorul Liu Zengwen a împărtăşit cititorilor noştri câteva dintre „secretele” care au făcut din ţara sa, în doar 30 de ani, una dintre forţele mapamondului.
CARTE DE VIZITĂ
• Ambasadorul Liu Zengwen s-a născut în septembrie 1954, în Provincia Shandong, China.
• Are studii superioare, este căsătorit şi are un fiu.
• Lucrează în diplomaţie din 1977.
• A venit pentru prima dată în România, ca diplomat, în 1981.
• A fost director şi consilier în cadrul Ministerului chinez al Afacerilor Externe.
• Din 2007 este Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. P. Chineze în România
Adevărul: Poate fi România o poartă de intrare în UE, din punct de vedere economic, pentru China?
Liu Zengwen: Între China şi România sunt relaţiile excelente şi de tradiţie. Anul acesta o să sărbătorim cea de-a 60-a aniversare de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Acum, ţara prietenă, România, este şi membru NATO şi UE. Între UE şi China sunt relaţiile de parteneriat strategic. Deocamdată sunt 27 de ţări membre ale UE şi avem cu acestea, în acelaşi timp, relaţii bilaterale. Personal, eu consider că România este o poartă pentru China, sau una dintre porţile către Uniunea Europeană.
Relaţiile româno-chineze au fost dezvoltate suficient? Nu se poate face mai mult de acum încolo, de către autorităţile de la Bucureşti?
Adineaori am spus: între China şi România există o relaţie de prietenie şi colaborare, o relaţie tradiţională. Avem relaţii în toate domeniile. Dacă facem bilanţul sau dacă trecem în revistă evoluţia relaţiilor, putem spune aşa: nu avem problemele spinoase, avem o relaţie de prietenie, suntem prieteni de nădejde, dar am trecut nişte etape istorice importante. Asta pentru că atât pe plan internaţional, cât şi pe plan intern am cunoscut mari transformări. Aceste schimbări au influenţat relaţiile dintre noi, într-o anumită măsură.
De exemplu, la 1979, volumul comercial între China şi România a ajuns la un miliard de dolari. Un asemenea volum nu cred că a fost, în acea perioadă, între China şi alte ţări din Europa de Est. După 1989 s-a schimbat sistemul de plată în ceea ce priveşte relaţiile comerciale. Înainte era pe cont, iar acum e cu valută, cu banii cash. Înainte, majoritatea întreprinderilor sau unităţilor comerciale erau de stat. Acum sunt fie privatizate, fie pe acţiuni, fie de stat. La noi, tot la fel, sunt şi întreprinderi de stat, şi private. Eu cred că preşedintele Băsescu a spus foarte corect: avem lipsuri în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări, în comparaţie cu potenţialul, cu baza politică solidă. Putem spune că avem ceva neajunsuri. Orice lucru poate fi perfecţionat.
Prin urmare, poate fi perfectibilă relaţia dintre China şi România...
Da, pe parcurs. E important să luăm măsuri adecvate şi să programăm lucrurile care dorim să se întâmple pentru diversificarea şi dezvoltarea mai departe a relaţiilor de prietenie şi colaborare tradiţionale, în toate domeniile.
Care dintre etapele pe care le-a parcurs România, după 1989, a fost mai prielnică, mai favorabilă, relaţiilor cu China?
În ceea ce priveşte voinţa politică de dezvoltare a relaţiilor dintre cele două ţări, nu există nicio problemă. Adică, toate forţele politice, toate partidele, guvernele, toţi au promovat consistent, cu forţă, dezvolarea relaţiilor tradiţionale cu China. Şi oamenii. Adică oameni care vin din toate păturile sociale consideră că dezvoltarea relaţiilor României cu China este spre binele, în interesul ambelor părţi. După 1989 au fost schimbări mari. De aceea volumul comercial nu ajunsese, până în 2003, la cifra din 1979. Dar, din 2003, iarăşi a ajuns până la acest volum - aproape un miliard de dolari.
„Înainte de 1978, China era foarte înapoiată”
Importurile României din China sunt mult mai mari decât exporturile. Unde greşeşte România?
România nu a greşit cu nimic. Înainte de 1978, China era foarte înapoiată. Din 1978 am început reforma şi deschiderea către lumea din afară. Deci pot să pun şi pe seama acestui fapt scăderea volumului comercial dintre cele două ţări. Înainte importam produse variate din România. De la maşini-unelte, echipamente petroliere pentru foraj şi produse chimice, siderurgice şi mobilă până la tractoare, autocamioane, automobile Dacia şi ARO. Dar, după 30 de ani, şi China a început să se dezvolte economic. Am cunoscut o mare dezvoltare şi acum exportăm şi noi aceste produse la care adineaori m-am referit.
Aceasta ar putea fi cauza pentru care au scăzut exporturile României către China?
Eu cred că este o cauză. Alta se referă la oamenii de afaceri din România şi din China. În opinia mea, nu s-au cunoscut bine reciproc. Nu numai în privinţa situaţiei economice, ci şi în privinţa cadrului juridic, a obiceiurilor şi tradiţiilor sistemului respectiv. Cei care au fost în China ştiu aceste lucruri. Cei care nu au fost şi doar au auzit sau au citit în presă, n-au de unde să ştie toate detaliile. Aceştia din urmă sunt distanţaţi de realitate. La noi e un proverb: „Dacă ai văzut o dată un lucru e mai bine decât dacă l-ai fi auzit de o sută de ori.” Acesta e tot un motiv. În al treilea rând, eu cred că trebuie să se fi schimbat mentalitatea. Acum e economie de piaţă în România. La noi e tot la fel, dar e o economie de piaţă cu caracteristicile ei. Cererea produselor chinezeşti în Europa şi în România este foarte mare.
Trebuie ca relaţiile comerciale să fie echilibrate. Aceasta este dorinţa noastră. Şi partea română şi partea chineză acordă o mare atenţie acestui aspect. Dar nu e suficient. Trebuie ca oamenii de afaceri să facă schimb de experienţă, să aibă contact. Eu cred că lucrul cel mai important este contactul oamenilor de afaceri. E-mail-ul, fax-ul, telefonul nu pot înlocui acest lucru. Oamenii sunt cu sentimente şi implicare personală.
Cu alte cuvinte, oamenii de afaceri români sunt invitaţi să vină în China, să vadă despre ce e vorba, să vadă piaţa...
Dar şi oamenii de afaceri chinezi trebuie să vină aici. Trebuie să cunoaştem şi noi piaţa. Odată cu dezvoltarea, odată cu modernizarea, odată cu schimbarea societăţii contemporane, oamenii, tendinţele, noţiunile, conceptele, valorile sunt diferite. Oamenii de afaceri, şi nu numai oamenii de afaceri, oamenii în general, din toate colţurile lumiii trebuie să înveţe înţelegerea, pentru că fiecare ţară e cu specificul ei.
La fel ca şi familia şi localitatea. Până şi mâncarea e diferită. Unora le place mâncarea iute, altora cea dulce, unele mâncăruri sunt cu usturoi, altele sunt cu praz. Sunt diferite. Deci mai întâi înţelegerea reciprocă şi apoi încerederea. Urmează respectarea argumentelor şi a regulilor. Asta e foarte imporant.
„Comunitatea chineză din România s-a micşorat foarte mult”
Din informaţiile pe care le aveţi, cât de des au loc întâlniri ale oamenilor de afaceri români şi chinezi?
Anul trecut, Ambasada Chineză la Bucureşti a eliberat românilor peste 1.000 de vize pentru a merge în China. Au fost vize şi pentru turişti, şi pentru oameni de afaceri, dar turiştii nu sunt aşa de mulţi. Au venit aici şi mulţi chinezi. Dar comunitatea chineză în România nu mai e aşa de mare. În comparaţie cu acum cinci ani s-a micşorat foarte mult.
Sunt perspective de a creşte comunitatea chineză în România ?
Asta nu depinde de voinţa noastră. Depinde de evoluţia de aici pentru oamenii de afaceri. Dacă aici găsesc un spaţiu de dezvoltare, un viitor bun, oamenii vin. Dacă nu, pleacă în altă parte.
Câţi chinezi sunt acum în România?
După cum am aflat de la oficialităţile române, anul trecut erau înregistraţi aproape 8.000 de chinezi.
Mai puţini cu câte mii faţă de acum cinci ani?
Eu cred că sunt mai puţini cu cel puţin 2 - 3.000.
Să fie de vină scăderea sectorului construcţiilor pentru această diminuare?
Probabil sunt mai multe motive, cine ştie... Fiecare firmă sau fiecare om de afaceri ştie ce e bine: dacă câştigă, dacă are profit, dacă s-a confruntat cu nişte dificultăţi...
Să înţelegem că mediul de afaceri din România nu e prea prietenos...
Nu este aşa. Eu cred că e foarte prietenos, foarte prielnic pentru oamenii de afaceri. Adineaori am spus: avem o bază solidă de colaborare. Românii se comportă foarte frumos, cu ospitalitate cu chinezii, adică nutrind sentimente dintre cele mai alese. Dar chinezii s-au confruntat cu foarte multe probleme. Prima: limba. Fără cunoaşterea limbii nu se poate comunica foarte bine. Majoritatea chinezilor care au venit aici, nu cunoşteau limba română, dar nici limba engleză sau franceză. Numai o părticică dintre ei pot comunica în limba română. Dar când nu ştii bine limba, câteodată apar contradicţii, confuzii, neînţelegeri şi de aceea se creează nişte lucruri neplăcute. Asta nu din cauza mediului.
A fost situaţia neplăcută de anul trecut, cu muncitorii care au rămas fără slujbă şi fără locuinţă. Care a fost cauza reală, în opinia dumneavoastră? Criza economică, lipsa de prevedere a angajatorilor români, contractele păguboase încheiate de muncitorii chinezi?
E foarte complicat. România a devenit stat membru al UE şi mulţi oameni au plecat în străinătate pentru a căuta de lucru, ca să câştige mai bine. De aceea au lăsat multe domenii fără forţă de muncă. Noi facem un bine, poate e o problemă de complementaritate. De ce? Aici e lipsă de forţă de muncă, în China avem forţă de muncă. Anul trecut, numai într-un singur an, pe baza eliberării permiselor de muncă de către partea română, au venit aici aproape 4.000 de oameni, de muncitori. Majoritatea sunt muncitori în domeniul construcţiilor, fiindcă, în ultimii ani, acest domeniu a cunoscut o dezvoltare vertiginoasă, de peste 30%. Şi de aceea e nevoie de multă forţă de muncă. Dar cum au venit aceşti muncitori? Au venit prin nişte firme intermediare, cu promisiuni frumoase.
Având aceste promisiuni frumoase, muncitorii chinezi credeau că aici o să aibă o leafă, un câştig extraordinar - de cel puţin trei euro pe oră. Dacă aceşti muncitori ar fi făcut contractele cu patronii din construcţii, ar fi fost un lucru bun, dar ei au făcut contractele cu firme intermediare, fie chineze, fie româneşti. După ce au venit, intermediarii au făcut alte contracte cu patronii din construcţii şi de aceea e o problemă în ceea ce priveşte folosirea cât mai eficientă a acestor muncitori. În acelaşi timp, se adaugă şi criza financiară şi economică internaţională.
S-au întors şi nişte muncitori români din străinătate. Tensiunea e foarte mare pe piaţă, din cauza diferitelor probleme şi cu salariile, şi cu cazarea, şi cu mâncarea şi cu condiţiile de protecţia muncii. Dar, repet, şi comunicarea nu este perfecţionată. Pe şantier e necesară comunicare. Cu ajutorul autorităţilor române şi a unor instituţii de resort, am reuşit să rezolvăm problemele pentru aproape 1.600 de muncitori. Eu cred că s-au rezolvat foarte bine, nu toate, dar, când apar problemele, cele două părţi colaborează pentru rezolvarea lor rapidă.
„Avem experienţă pentru a construi autostrăzi”
Care sunt cele trei dimensiuni pe care le consideraţi prioritare în relaţia dintre România şi China? Pe ce ar trebui să se axeze colaborarea viitoare?
Avem o relaţie foarte bună, contactele la nivel nominal sunt foarte frecvente. Aceasta trebuie să fie în mod continuu. Şi domnul preşedinte Băsescu a spus, la reuniunea diplomatică: o relaţie prioritară cu China, cu Japonia, cu India şi cu Coreea de Sud. Eu cred că pe plan politic o să avem o relaţie şi o colaborare şi mai bune pe viitor. A doua dimensiune - domeniul economic şi comercial. Noi dorim ca relaţiile comerciale să fie cu avantaj reciproc.
Aşa cum se spune în limba engleză „win-win”. Mai cred că o colaborare în domeniul infrastructurii este un lucru foarte important. În acest domeniu am acumulat experienţă în ultimii 30 de ani, prin reforme şi deschiderea către lumea din afară. Avem experienţă pentru a construi autostrăzi, avem experienţă pentru a construi căi ferate de mare viteză, avem experienţă în construcţia de poduri, de aeroporturi. De exemplu, la Beijing şi la Shanghai, dar şi în alte oraşe, pentru Olimpiada de anul trecut am construit multe clădiri şi blocuri imense.
Poate fi o colaborare solidă...
Bineînţeles, cu eforturile celor două părţi. De asemenea, eu cred că în domeniul cultural şi educaţional putem colabora şi mai mult. Avem multe interese comune, puncte de vedere comune în această privinţă. Recent a venit ministrul adjunct al Culturii din China şi a avut o convorbire cu ministrul Culturii din România, semnând un plan de colaborare până în 2012. Avem multe universităţi sau institute. La Universitate din Sibiu, s-a înfiinţat un institut Confucius pe lângă această universitate. Al doilea institut Confucius a fost înfiinţat recent la Universitatea Babeş- Bolyai din Cluj.
„China îşi va dezvolta puterea”
Cum vedeţi evoluţia relaţiilor dintre China, Rusia şi SUA, în perioada următoare?
China cu Rusia au stabilit o relaţie de parteneriat strategic de colaborare. Pe această bază dezvoltăm relaţiile în toate domeniile, mai ales în domeniul strategic pentru cele două ţări. Dacă nu mă înşel, anul trecut, volumul comercial cu Rusia ajungea la 60 de miliarde de dolari. Nu e aşa de mare şi cred că există potenţial de dezvoltare în viitor. Rusia este o ţară cu o întindere mare, cu resurse bogate şi de aceea potenţialul e foarte mare pentru China. În ceea ce priveşte relaţiile cu Statele Unite, avem relaţii de parteneriat strategic constructiv. La fel, Statele Unite sunt o mare putere, din toate punctele de vedere. Câteodată apar nişte probleme în relaţiile bilaterale, dar acestea nu pot influenţa colaborarea dintre cele două ţări, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.
Aveţi aşteptări mai mari de la administraţia Obama decât de la administraţia Bush?
Noi spunem aşa: „Nu auzim ceea ce ai afirmat, ci vedem ceea ce faci!”. Dacă o să facă ceea ce a spus, adică spre binele ambelor părţi, noi salutăm acest lucru.
Ce ameninţări globale aţi identificat, la nivel mondial?
Pot să spun aşa: în lumea contemporană, omenirea se confruntă cu nişte probleme neprevăzute. Cine a prevăzut ceea ce s-a întâmplat la 11 septembrie 2001? Nimeni! Au trecut opt ani. Dacă ne gândim şi privim în urmă, putem spune că am rezolvat toate problemele? Nici vorbă! De ce? N-a depus eforturi toată lumea sau adversarii sunt prea puternici, sunt prea deştepţi? Nu se poate spune clar.
Ne confruntăm cu nişte probleme şi ne vom confrunta şi cu probleme noi, dar nu contează terorismul, criza economică sau calamităţile naturale dacă toate ţările colaborează. Eu cred că nu colaborăm suficent pentru contracararea problemelor capitale cu care ne-am confruntat.
China vrea să aibă un rol mai important, să înţelegem, în combaterea acestor fenomene?
Da, China vrea asta, ca o ţară mare, cu populaţie mare, cu o întindere mare, cu o putere eonomică relativ mare. Totuşi, China este o ţară în curs de dezvoltare. Probabil când spun asta unii oameni nu prea sunt de acord.
Pentru că deja China are o dezvoltare foarte mare...
În prezent, în ceea ce priveşte puterea economică, în clasament suntem pe locul trei sau patru în lume. Dar privind PIB-ul pe cap de locuitor, pot să dau o cifră pentru anul trecut. China se află în clasament pe locul trei în ceea ce priveşte dezvoltarea economică, dar PIB-ul pe cap de locuitor este de numai 2.300 – 2.400 de dolari. În România, după cifrele de la Banca Mondială, PIB-ul e 7.400 – 7.500 de dolari. Am stabilit ca, până în 2050, în China PIB-ul pe cap de locuitor să fie de peste 4.000 de dolari pe an.
2.050 este un orizont de timp foarte îndepărtat...
Avem câteva paşi strategici. Din 1978 până acum, am trecut câteva etape. Şi în aceşti 30 de ani am avut o dezvoltare foarte rapidă pe an, cam de peste 90%. Aşa cum am spus, China doreşte să joace un rol important, ţinând cont de forţa propriu-zisă şi de condiţiile concrete ale ţării. Nu facem ceva peste măsură. În ceea ce priveşte criza internaţională, China e o ţară care a suferit foarte mult. După părerea mea, nu există nicio ţară care să nu fi suferit din această criză, dar unele ţări au suferit mai puţin, altele mai mult.
Pentru contracararea acestei crize, China a luat nişte măsuri potrivite, dar în acest timp, noi dorim să depunem eforturi conjugate cu celelalte ţări. Adică alături de câteva ţări mari, dezvoltate, nu se pot rezolva problemele omenirii în acest moment. E foarte complicat. Noi dorim restructurarea sistemului şi întărirea controlului financiar internaţional, pentru ca să nu se mai întâmple peste câţiva ani ce se întâmplă acum, respectiv o nouă criză. Până acum, controlul n-a fost transparent. Unor produse financiare proaste li s-a făcut un ambalaj frumos şi oamenii au fost păcăliţi.
Practic, China îşi revendică statutul de mare putere, având în vedere dezvoltarea ei economică fulminantă.
Putem spune aşa: China nu doreşte să fie mare putere, sau superputere economică. China îşi dezvoltă economia socială în toate domeniile, după condiţiile concrete ale ţării, după realităţi. Suntem pragmatici. Nu dorim ceva care este în afara puterilor noastre. Nu peste măsură! Suntem realişti, într-un singur cuvânt. Odată cu dezvoltarea economică şi socială, odată cu dezvoltarea puterii complexe a Chinei, ţara o să joace un rol potrivit pe plan internaţional, dar nu facem ceva peste măsură. Aş dori să subliniez acest lucru.
„China doreşte să joace un rol important, ţinând cont de forţa propriu-zisă şi de condiţiile concrete ale ţării. Nu facem ceva peste măsură.”
„Nu dorim ceva care este în afara puterilor noastre.”
„România poate să joace un rol foarte important”
Poate România să reprezinte un partener pentru China în această luptă împotriva problemelor globale actuale?
Fiindcă preţuim foarte mult relaţiile de prietenie şi de colaborare dintre cele două ţări, noi spunem aşa: România a devenit membru al Uniunii Europene şi avem încă un nou prieten în UE. România a ajutat, şi chiar o să joace un rol foarte important în cadrul Uniunii Europene, adică pentru întărirea relaţiilor nu numai bilaterale, ci şi multilaterale, între China şi cele 27 de state membre. În această privinţă, eu cred că România poate să joace un rol foarte important.
Va fi un vector de mesaj în cadrul Uniunii Europene?
Între China şi Uniunea Europeană este un parteneriat strategic. În ceea ce priveşte domeniile strategice, avem această dorinţă comună de a colabora, de a trata problemele spinoase cu care ne confruntăm. Trebuie să facem faţă lucrurilor neplăcute, pentru dezvoltarea relaţiilor cu China.
Faţă de alte state din Europa de Est, consideraţi că România are o relaţie privilegiată cu China?
Noi, China, întreţinem relaţiile de prietenie şi de colaborare cu toate ţările din Europa de Est. Acum, sunt 27 de state. Din ţările din Europa de Est, multe au devenit deja state membre ale Uniunii Europene, iar câteva încă nu. Dar, pe parcursul timpului, vor deveni. În ceea ce priveşte relaţiile economice sau comerciale, există diferenţe.
Unde s-ar clasa România pe această scală a relaţiilor bilaterale? Putem afirma că este într-o zonă privilegiată în raport cu alte state?
Asta e realitatea! Anul acesta e aniversarea a 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Pe parcursul celor 60 de ani, relaţiile de prietenie şi colaborare dintre China şi România sunt consistente, stabile. Asemenea relaţii putem spune că sunt un exemplu pentru state.
Este România, cu alte cuvinte, cel mai bun prieten al Chinei din UE?
Un proverb românesc spune: „Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte!”. În aceşti 60 de ani, poporul chinez şi poporul român şi-au manifestat simpatia, s-au sprijinit, s-au ajutat reciproc, la nevoie. Am spus, suntem prieteni de nădejde. Avem relaţii pentru orice vrem. Cu toate că pe plan internaţional statutele noastre s-au schimbat radical, relaţiile de prietenie şi de colaborare dintre cele două ţări s-au dezvoltat continuu şi s-au întărit pe zi ce trece, în toate domeniile.
În 2004, când preşedintele nostru a venit aici, între China şi România s-au stabilit relaţii de parteneriat amplu, sau multilateral sau cuprinzător. S-a dovedit, cred, că numai între China şi România este această relaţie. Dacă avem parteneriat multilateral sau amplu, avem relaţii în domeniul politic, economic, cultural, educaţional, militar, al sindicatelor şi în toate celelalte domenii. Şi pe plan local, avem între provinciile şi oraşele celor două ţări 24 de relaţii de înfrăţire. Aceasta e o sursă foarte importantă pentru dezvoltarea relaţiilor viitoare.
A fost vreun moment în care aţi simţit o răceală sau în care relaţiile bilaterale au stagnat?
Nu au stagnat niciodată şi nu am simţit nicio răceală. Ca orice lucru, nu putem avea o dezvoltare liniară. Dezvoltarea e sinuoasă. Eu cred că asta e normal. Criza aceasta e aşa de mare încât a influenţat relaţiile comerciale cu toate ţările. De exemplu, în 1979 volumul comercial a fost de aproape un miliard de dolari, iar în 2003 s-a refăcut.
Anul trecut au fost 3,2 miliarde de dolari, iar după socoteala părţii române cred că şi mai mult. Dar anul acesta a fost influenţat foarte mult de criză. E binişor, totuşi. În prima jumătate a anului acesta e deja la 1,1 miliarde de euro. Eu cred că, în condiţiile crizei, e un lucru bun. Sperăm că la sfârşitul anului să fie trei miliarde. Nu se poate analiza sau judeca dacă un lucru este bun sau nu, după o simplă cifră sau după o oscilaţie.
„Şi răsadurile capitaliste sunt bune”
Vorbeaţi de o revenire a Chinei în prim-planul realităţilor globale, efort început încă din 1978. Cum aţi reuşit? Ne puteţi spune câteva „secrete”?
România, cândva, a fost o ţară socialistă, condusă de comunişti. Asta e realitatea. China, tot o ţară socialistă şi condusă de comunişti. De la cine am învăţat? De la „fratele mai mare”, de la URSS. Dar asta nu au făcut numai România şi China, ci şi alte ţări – au copiat mecanic un model social. O teorie, însă, trebuie să fie dovedită de istorie, de practică şi de realitate. China, înainte de 1978, avea acelaşi teritoriu întins, aceeaşi societate socialistă, acelaşi sistem de conducere al Partidului Comunist, dar aveam o economie care se apropia de prăpastie. Avem cupoane pentru diferite lucruri: cupon pentu ţigări, cupon pentru haine, pentru alimente, pentru biciclete, pentru ceasuri. Şi chiar pentru chibrituri şi săpun.
Chinezii sunt foarte harnici. Ne-am pus întrebarea de ce chiar dacă muncim nu suntem eficienţi. Am gândit: „Avem condiţii naturale şi umane, şi resurse, dar de ce nu merge treaba?!” Atunci, la fel ca şi aici, „problema-cheie” a fost lupta de clasă, apoi dezvoltarea economică. Dar în China, la sfârşitul lui 1978, s-a convocat cel de-al XI-lea congres al Comitetului Central şi am schimbat procentul implicării statului şi chiar a partidului în dezvoltarea economiei. Dezvoltarea rezolva toate problemele cu care ne-am confruntat. Şi noi suntem pragmatici. Aşa cum a spus preşedintele Chinei: „Nu contează culoarea pisicilor, ci dacă pisicile prind şoarecii sau nu.” Ceea ce e făcut bine poate fi aplicat oriunde. Se înşală cine crede că răsadurile capitaliste nu sunt bune şi că numai iarba socialistă e bună.
Ce aţi afirmat dumneavoastră se înscrie mai degrabă într-o logică a capitalismului...
La noi, de exemplu, în ceea ce priveşte provinciile Hong Kong şi Macao, se poate folosi sintagma „o ţară, două sisteme”. Noi ţinem cont de condiţiile istorice şi actuale de acolo. Altfel ar fi mare haos. Stabilitatea societăţii e cea mai importantă. Dacă peste tot e haos, nu putem realiza lucruri concrete. Cu vorbe frumoase nu se pot rezolva probleme legate de hrană, îmbrăcăminte etc.
Mulţi spun că şi Shanghaiul seamă foarte bine, ca mod de organizare economică, cu Hong Kong-ul...
Şi acolo, tot oamenii contează.
„China, înainte de 1978, avea acelaşi teritoriu întins, aceeaşi societate socialistă, acelaşi sistem de conducere al Partidului Comunist, dar aveam o economie care se apropia de prăpastie. Chinezii sunt foarte harnici. Ne-am pus întrebarea de ce muncind nu suntem eficienţi.”
Se încarcă comentariile...
