Acorduri de extrădare şi asistenţă juridică între Statele Unite şi UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acorduri de extrădare şi asistenţă juridică între Statele Unite şi UE
Acorduri de extrădare şi asistenţă juridică între Statele Unite şi UE

SUA şi Uniunea Europeană au semnat miercuri, la Washington, acorduri de extrădare şi asistenţă juridică reciprocă pe o perioadă de cinci ani. Acestea interzic administraţiei americane să solicite pedeapsa cu moartea în cazul unei persoane extrădate, informează Courthouse News Service.

Este un acord istoric, a declarat Beatrice Ask, ministru al Justiţiei în Suedia, ţară ce deţine în prezent preşedinţia semestrială a UE.

Aceasta a semnat acordurile cu secretarul american al Justiţiei, Eric Holder, amintind că negocierile au început în urmă cu peste opt ani, imediat după atentatele de la 11 septembrie.

Potrivit lui Ask, consolidarea protecţiei drepturilor individuale a reprezentat dezbaterea cea mai lungă şi tema asupra căreia europenii au refuzat să cedeze.

Declaraţia publicată miercuri aminteşte că după doi ani de discuţii a apărut un teren favorabil încheierii unui acord privind "principii comune" în materie de protecţie a datelor personale şi a vieţii private.

Pe lângă garanţia referitoare la pedeapsa capitală, acordul prevede dezvoltarea şi intensificarea cooperării împotriva traficului de fiinţe umane, pornografiei infantile, traficului de stupefiante, criminalităţii financiare, criminalităţii cibernetice şi a corupţiei.

De asemenea, cele două părţi au convenit asupra unei colaborări mai strânse în lupta antiteroristă, prin intermediul schimbului de liste cu pasagerii curselor aeriene. Aici este amintit sprijinul adus de UE la închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo, promisiune a preşedintelui Barack Obama.

Am un vis: călătoriile transatlantice fără viză pentru toţi cetăţenii europeni, a declarat, după semnarea acordului,  vicepreşedintele Comisiei Europene, Jacques Barrot.

 Acordul semnat miercuri prevede ca problema vizelor să fie rezolvată cât mai repede posibil.

  • În prezent, cetăţenii din doar 21 din cele 27 de state membre ale UE pot efectua un sejur în Statele Unite fără a să aibă nevoie de viză.
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite