Tuşa Viţa a vândut linguri în Statele Unite şi Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia Lepădatu din Băbeni - Vâlcea a ajuns la a şasea generaţie de meşteşugar

Soţii Viţa (54 ani) şi Iordan Lepădatu (58 ani), din Băbeni-Vâlcea, au învăţat din tată-n fiu să prelucreze lemnul.
„N-am făcut specializări, dar mi-l aduc aminte pe tata care, cu o secure mare, făcea albii. Asta făceam şi eu pe la 18 ani, iar de când m-am căsătorit, din asta trăim“, spune tanti Viţa, pe care am găsit-o în curtea casei, alături de soţ, de cei doi copii şi o rudă, meşteşugind la trocuţe, cauce, linguri şi boluri. 
Nea Iordan, soţul, adaugă: „La noi aşa s-a pomenit de când mă ştiu. Să dăm viaţă lemnului şi asta o facem de vreo şase generaţii încoace. Din sudoarea muncii, nu ne-am făcut palate. Se trăieşte greu din acest meşteşug care, cu timpul, se va pierde. Doar muzeele de creaţie ne ajută să ne vindem marfa, că-n rest, târgurile anuale sunt o decepţie, s-au transformat în adevărate bâlciuri în care se vând şi mărgele, şi surcele“.
Gheorghe (36 ani) şi Constantin Lepădatu (30 ani), cei doi copii, oftează la spusele tatălui, iar fratele cel mare intervine: „Nu ştim şi nu suntem ajutaţi să promovăm tradiţia. Noi am putea fi ambasadorii acestei ţări, alături de olari, ţesători“.

„M-am plimbat prin Washington“


Bucuria le inundă feţele când vorbesc despre lemnul căruia îi dau viaţă, iar tuşa Viţa, „directorul de imagine“, cum o numesc ei, al întregii familii, are tolba plină de amintiri frumoase.
„Când am fost la «Zilele culturii româneşti de la Tel Aviv», plângeau românii când au văzut că le-am adus copăi cum erau cele în care le făcea mama pâine“, îşi aminteşte Iordan Lepădatu. „Eu am văzut America în 1999. M-am plimbat prin Washington, am văzut muzeele lor. Noi, românii, alături de alte popoare, aveam un bazar în care erau prezentate şi obiecte de olărit, ţesături, împletituri. Am avut voie să plecăm doar cu 40 kg de obiecte din lemn din România, pe care ni le-au vândut americanii într-un bazar şi ne-au dat banii“, îşi aduce aminte femeia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite