Turul României pe bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

vinde cafea în restul anului. Mai tinerii săi colegi din Clubul Sportiv Tibiscus l-au condus până la ieşirea din judeţul Timiş. De fiecare dată, plecarea lui nea Gheorghe în turul României a

vinde cafea în restul anului. Mai tinerii săi colegi din Clubul Sportiv Tibiscus l-au condus până la ieşirea din judeţul Timiş. De fiecare dată, plecarea lui nea Gheorghe în turul României a fost un adevărat eveniment pentru întreaga comunitate de ciclişti din Timişoara, dar şi pentru colegii săi din Gara de Nord, care s-au adunat să-i ureze drum bun. De această dată, nea Gheorghe a plecat "înarmat" cu un aparat de fotografiat - cadou de la prietenii de la club - pentru că marele său regret a fost de fiecare dată faptul că n-a putut să imortalizeze peisajele extraordinare de pe drum.
În fiecare dintre expediţiile sale, nea Gheorghe a depăşit patru mii de kilometri. Cea mai spectaculoasă aventură rămâne însă cea din 2004, când a pedalat 25 de zile, şase mii de ore şi cinci mii de kilometri.
În această perioadă, o zi obişnuită pentru nea Gheorghe începe dimineaţa, la ora 6-7, şi se termină în jurul orei 20. Numărul kilometrilor de la "bordul" bicicletei (un mountainbike fără accesorii performante), cumpărată de Gheorghe Pocovnicu în urmă cu câţiva ani, poate rivaliza cu numărul de kilometri făcuţi de o maşină: peste 25.000. A patra expediţie va adăuga încă 5.500 de kilometri la palmares.
Traseul de anul acesta cuprinde Timişoara - Oradea - Cluj Napoca - Bistriţa - Vatra Dornei - Câmpulung Moldovenesc - Putna - Suceava - Ipoteşti - Paşcani - Târgu Neamţ - Humuleşti - Bârlad - Galaţi - Brăila - Buzău - Bucureşti - Ploieşti - Sinaia - Predeal - Braşov - Sibiu - Sighişoara - Târgu Mureş - Alba Iulia - Deva - Moneasa - Lipova - Pişchia - Timişoara.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite