În inundaţiile din Turcia au murit opt persoane
0
Opt persoane au fost ucise şi alte trei erau declarate dispărute marţi ca urmare a inundaţiilor provocate de ploi torenţiale în nord-vestul Turciei, potrivit autorităţilor, citate de AP.
Corpurile unei mame şi a celor trei fiice ale sale au fost descoperite în oraşul Saray şi serviciile de salvare sunt în continuare în căutarea tatălui luat de ape, potrivit primarului.
Cadavrele altor două persoane vârstnice au fost găsite într-o casă a acestui oraş care nu a rezistat inundaţiilor, a relatat agenţia de presă Anadolu. Saray se află în provincia Tekirdag, în apropierea frontierei cu Grecia, anunţă Agerpres.
Alte două corpuri au fost regăsite la Catalca, în periferia Istanbulului, a declarat primarul Yuksel Ayhan canalului de televiziune privată NTV. Alte două persoane erau declarate dispărute la Silivri, tot într-o periferie a Istanbulului.
Mai multe sute de case au fost inundate în regiunea Saray şi ploile torenţiale au antrenat inundaţii în periferia Istanbulului, potrivit Anadolu. Două mari artere de circulaţie spre Istanbul au fost închise.