Frica de şomaj întrece teama de accidente

La o săptămână după tragedia de pe digul morţii din Tulcea, muncitoarele de la fabrica de confecţii merg la serviciu şi încearcă să treacă peste ceea ce s-a întâmplat la 30 septembrie.

Patru femei şi-au pierdut viaţa atunci, iar alte 78 de persoane au fost rănite într-un autobuz supraîncărcat care s-a răsturnat. Acum maşinile cu muncitori ocolesc drumul fatal pe o rută mai lungă cu trei kilometri.

„Mergem înainte"

În zori, în autobuzul Societăţii de Transport Public ce merge spre zona industrială e frig de îngheaţă şi sufletul în tine. Plouate, înfofolite, îngrămădite ca sardelele, femeile par resemnate cu soarta lor.

„Dacă nu aveam liber, cine ştie... poate mă nimeream eu acolo. Muream şi eu şi lăsam un copil orfan", îşi face cruce Laura Nedelcu, o muncitoare de 32 de ani.

Mica bârfă matinală pare nefirească în autobuzul desprins dintr-un cadru de film comunist. „Şi ce să facem, să murim de foame acasă? Am un soţ şomer de şase luni, am doi copii de crescut", se justifică Mihaela Tănase (29 ani). „Dumnezeu ştie cum ne descurcăm! După accident, bărbată-miu zicea să nu mă mai duc la Gel&Co. Şi ce să fac, să stăm să ne văităm unul la altul? Trebuie să mergem mai departe", spune îndârjită Mihaela.

Adriana Lazăr (44 de ani) nici nu mai caută vinovaţi pentru accidentul în care era să moară. O mai doare mâna, dar nu priveşte înapoi cu mânie, ci cu recunoştinţă pentru şansa de a supravieţui. „Mai contează acum cine este vinovat? Sunt mai mulţi care poate ar trebui să plătească pentru necazul acesta. Eu am scăpat ieftin. Nu am stat pe partea care s-a prăvălit", spune ea, cu vocea tremurată.

Zi de zi prin mocirlă

La marginea zonei industriale, patru autobuze, dintre care două de tip vechi, „au descărcat" forţa de muncă de la Gel&Co. De la sensul giratoriu până la fabrică, muncitoarele au de parcurs vreo doi kilometri pe un drum desfundat, pe care îl parcurg în beznă, luminându-l cu o lanternă sau cu telefonul mobil. Când văd aparatul de fotografiat, vociferează: „Filmaţi-ne, filmaţi-ne, să vadă toată lumea cum ne deplasăm la muncă. Poate ne închide fabrica şi rămânem pe drumuri, asta vreţi?"

Treptat se luminează, lăsând la iveală craterele pe care femeile le-au parcurs prin mocirlă pe întuneric. Ultimele grupuri se deplasează pe o geană de lumină în pas alergător. E aproape 7.00 şi începe programul de lucru. Mai puţin pentru patru femei care s-au stins pe un dig de la marginea oraşului. 

"Şi ce să facem, să murim de foame acasă? Am un soţ şomer de şase luni, am doi copii de crescut."
Mihaela Tănase
muncitoare