Parchetul Tribunalului rămâne fără procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţia îşi desfăşoară activitatea la limita de avarie, cu personal detaşat din alte judeţe.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău se confruntă cu cea mai mare criză de personal din istorie. Dintr-un număr total de 15 procurori, cât prevede în mod normal grila de personal, în acest moment doar trei magistraţi se mai ocupă de sutele de dosare cu infracţiuni. Criza este cu atât mai mare cu cât şi puţinii procurori care au mai rămas la lucru sunt pe picior de plecare.
 
„Doi dintre magistraţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au participat la concursuri pentru promovarea în funcţii de conducere, unul la Moineşti, iar altul la Cluj. Celălalt coleg, singurul criminalist din judeţ, şi-a depus dosarul pentru pensionare”, a declarat Cosntantin Botezatu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Pensionarea unora dintre magistraţi este prima cauză pentru care instanţele băcăuane se confruntă cu o criză acută de personal. De la începutul anului, nu mai puţin de opt procurori au preferat să iasă la pensie, de teamă că legile speciale pe baza cărora li se calculează pensiile vor fi suspendate.

Procurori cu delegaţie

Soluţia de compromis găsită pentru ca activitatea Parchetului să nu fie oprită a fost aducerea la Bacău, cu detaşare, a unor procurori din judeţul Neamţ şi din Oneşti. „Este vorba de patru colegi detaşaţi, care însă nu pot fi obligaţi să rămână aici dacă nu vor. Acum li s-au tăiat şi diurnele şi este posibil să nu mai fie de acord prea mult timp cu detaşarea”,  a mai spus prim-procurorul adjunct.

Magistraţii din judeţ au anunţat Consiliul Superior al Magistraturii despre situaţia fără precedent cu care se confruntă şi aşteaptă ca reprezentanţii instituţiei centrale să găsească o soluţie salvatoare.
Dacă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău va rămâne fără procurori, infractorii mai mult sau mai puţin periculoşi au toate şansele să rămână în
libertate. 

Lanțul slăbiciunilor

În lipsa procurorilor, orice activitate privind dosarele penale poate fi paralizată. Dacă nu există magistraţi  care să intre în instanţe, procesele sunt suspendate, iar infractorii pot sta liniştiţi la casele lor. În lipsa procurorilor chiar şi infractorii condamnaţi preventiv la 29 de zile de închisoare pot ajunge în libertate. Aceasta pentru că mandatele de arestare pot fi prelungite doar la cererea Parchetului. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite