Tribunalul de la Haga va relua astăzi procesul lui Karadzici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tribunalul de la Haga va relua astăzi procesul lui Karadzici
Tribunalul de la Haga va relua astăzi procesul lui Karadzici

La o zi după ce a fost amânat, procesul în care fostul ider bosniac Radovan Karadzici este judecat pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, va fi reluat astăzi de tribunalul din Haga, titrează BBC.

Fostul lider al sârbilor bosniaci nu se va prezenta nici de această dată la proces, potrivit declaraţiilor eliberate de unul dintre consilierii săi, după întâlnirea cu acesta.

Karadzici a pledat nevinovat la toate acuzaţiile privind rolul său în războiul bosniac din anii 1990.

Citiţi şi:


Fosta preşedintă bosniacă Biljana Plavsici, acuzată şi ea de săvârşirea unor crime de război, este pe punctul de a fi eliberată.

Plavsici, cel mai înalt oficial din fosta Iugolsavie, a pledat vinovat pentru rolul pe care l-a jucat în războiul bosniac. Ea a fost condamnată în 2003 la 11 ani de detenţie la o închisoare suedeză, care a eliberat-o mai devreme pentru bună purtare.

Karadzici, în vârstă de 64 de ani, a fost adus în faţa Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI), după 13 ani în care a stat ascuns.

Karadzici se reprezintă singur la proces, refuzând chiar şi un avocat impus de instanţă.

Consilierul său din Belgrad a declarat că acesta nu se va prezenta, însă, la proces nici marţi, dacă nu i se va aproba cererea de amânare a procesului.

Luni, judecătorul O-Gon Kwon a supendat procesul la mai puţin de 30 de minute de la intrarea în sală, dat fiind faptul că fostul ider bosniac nu şi-a făcut apariţia.

Radovan Karadzici este acuzat de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii pentru rolul jucat în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), în urma căruia şi-au pierdut viaţa 100.000 de persoane, iar alte 2,2 milioane au fost dislocate.

Fostul lider politic al sârbilor din Bosnia a fost arestat în iulie 2008 la Belgrad, după îndelungate căutări.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite