Trei preşedinţi de secţii de votare din Mehedinţi au fost puşi sub acuzare în dosarul fraudelor de la referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei preşedinţi ai unor secţii de votare din judeţul Mehedinţi - Drobeta Turnu Severin, Orşova şi Gârla Mare,au fost puşi sub acuzare de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul privind fraudarea referendumului pentru suspendarea preşedintelui.

Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a comunicat că este vorba despre trei preşedinţi ai unor secţii din Mehedinţi, judeţ unde cercetările declanşate la 20 august au arătat că “procentul cazurilor în care au fost nereguli este semnificativ”.

Dumitru Mirea, preşedinte al comisie de la secţia de votare din Gârla Mare, în data de 29 iulie 2012 şi în perioada anterioară acestei date, a dispus întocmirea unei liste suplimentare de alegători conţinând menţiuni false, în sensul că mai multe persoane au fost înscrise de mai multe ori în lista electorală suplimentară, şi a folosit această listă în vederea introducerii în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători.

Liviu Cătălin Bondoc, în calitate de preşedinte la secţia de votare din Drobeta Turnu Severin, a semnat lista suplimentară de alegători conţinând menţiuni false şi a folosit această listă în vederea introducerii în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători.

Lista suplimentară de alegători de la această secţie de votare conţine un număr foarte mare de votanţi din trei comune, unde persoanele au fost înscrise în lista electorală suplimentară în aceeaşi ordine în care figurează şi în listele electorale permanente din localităţile de domiciliu.

Gheorghiţă Burcu, în calitate de preşedinte la secţia de votare din Orşova, a întocmit în fals pagina 11 a listei electorale suplimentare de alegători, prin copierea tuturor datelor de identificare ale tuturor persoanelor înscrise în pagina 3 a aceleiaşi liste cu schimbarea ordinii şi semnarea în fals a persoanelor, urmată de anularea unui număr de 15 buletine de vot corespunzător persoanelor menţionate în pagina 11, prin stampilarea acestor buletine de vot de două ori la ambele rubrici de votare, validând astfel prezenţa celor 15 persoane, activitate ce a avut loc după încheierea procesului de votare.

"În cauza cunoscută în mass-media «fraude la referendum», procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au continuat cercetările faţă de membrii comisiilor de votare din judeţul Mehedinţi, cu privire la care existau indicii temeinice în legătură cu săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 55 din Legea nr. 3 din 2000. În acest context, din probele administrate în această cauză, până în prezent au fost evidenţiate, la nivelul acestui judeţ, mai multe nereguli, după cum urmează: înregistrarea mai multor votanţi având acelaşi cod numeric personal ori cu aceeaşi carte de identitate sau acelaşi nume; necompletarea codului numeric personal în cazul unor votanţi, respectiv coduri numerice personale invalide sau inexistente; necompletarea datelor de identificare corespunzătoare cărţilor de identitate ale alegătorilor", se arată în comunicatul Ministerului Public.




Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite