Trei cetăţeni polonezi, între care şi un copil, sunt blocaţi în munţii Giunget din Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii polonezi, soţ, soţie şi copilul lor în vârstă de cinci ani, au încercat să urce cu un autoturism într-o zonă inaccesibilă şi nu au mai putut să se întoarcă, rămânând blocaţi pe marginea unei prăpăstii, informează Antena 3.

Salvamontiştii au plecat să îi salveze pe polonezi în jurul orei 4 dimineaţa.

Turiştii s-au rătăcit la o altitudine de 1.600 metri. Temperatura în zonă este de 4-5 grade Celsius.

"Este vorba despre trei turişti polonezi. Au părăsit maşina în acest moment şi ne aşteaptă pe noi să venim să-i recuperăm. Din primele noastre informaţii rezultă că aceştia sunt în zona Vârfului Frătoşteanu din Muntiii Latoriţei, la peste 1.800 de metri altitudine. Turiştii au plecat ieri (joi -n.r.) cu maşina din staţiunea gorjeană Rânca pe Transalpina, cu intenţia să ajungă la Voineasa. La un moment dat s-a lăsat întunericul, a fost şi o furtună, iar GPS-ul nu a mai indicat coordonatele corecte şi s-au rătăcit, ajungând, spun ei, pe marginea unei prăpăstii, într-o zonă deosebit de periculoasă", potrivit Serviciului Salvamont Vâlcea.

Vom reveni cu informaţii pe parcurs ce acestea vor fi disponibile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite