Trei angajări ilegale în Jandarmerie s-au lăsat demiteri şi cercetări penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încadrarea din sursă externă a unor ofiţeri, în rândurile Jandarmeriei, a zguduit Ministerul de Interne. Ministrul Traian Igaş a dispus anchetarea mai multor şefi din Jandarmerie şi Poliţie şi a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sesizarea a fost înregistrată la Parchetul instanţei supreme, Secţia de urmărire penală şi criminalistă.

Totul a început în luna octombrie când cu avizul unor şefi din instituţie s-au deblocat trei posturi de ofiţer în Jandarmeria Română, prin derogare de la actele normative prin care fusese suspendată orice angajare. Inspectorii Corpului de Control al MAI au constatat că demersurile Jandarmeriei pentru ocuparea funcţiilor scoase la concurs au avut un character formal. Scopul final fiind de fapt încadrarea persoanelor respective în structurile Poliţiei Române, deşi Jandarmeria ceruse posturile pentru acoperirea deficitului de personal. Mai mult, cu toate că dosarele nu erau complete, pentru niciunul dintre candidaţi neexistând certificatele de examinare psihologică şi fişele medicale de încadrare iar documentele de studii nu erau legalizate, examenele a fost dispuse de Inspectoratul General de Jandarmi, în perioada 15-18 octombrie 2010. 

Astfel, ministrul Traian Igaş a cerut demisia directorului Direcţiei de Resurse Umane din Ministerul de Interne şi a dispus cercetarea de către Consiliul de Judecată a ministerului a prim-adjunctului şefului Jandarmeriei Române, alături de şeful Direcţiei de Resurse Umane din IGJR şi ofiţerul din această direcţie care s-a ocupat de constituirea dosarelor de candidaţi şi a îndeplinit funcţia de secretar în comisiile de concurs. Din ordinal ministrului de Interne a fost eliberat din funcţie directorul general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din cadrul ministerului, el fiind totodată "pus la dispoziţia MAI" pe o perioadă de şase luni. Cei trei ofiţeri care au ajuns să lucreze în Jandarmerie în urma concursului din  octombrie, au fost eliberaţi din funcţii şi "puşi la dispoziţia unităţilor din care fac parte" pentru următoarea jumătate de an. Alţi trei ofiţeri cu funcţii de conducere din MAI şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, vor fi cercetaţi disciplinar, iar încă şase ofiţeri din Jandarmeria Română, precum şi un ofiţer şi un agent din IGPR, au fost "atenţionaţi".

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite