Ucraina: Tranzitul petrolului către Ungaria, Slovacia şi Cehia a fost sistat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ucraina: Tranzitul petrolului către Ungaria, Slovacia şi Cehia a fost sistat
Ucraina: Tranzitul petrolului către Ungaria, Slovacia şi Cehia a fost sistat

Tranzitul petrolului rus către Ungaria, Slovacia şi Cehia a fost sistat provizoriu în Ucraina, din cauza penelor de electricitate provocate de intemperiile puternice din vestul acestei foste republici sovietice, au anunţat miercuri autorităţile citate de AFP.

Marţi seara, o pană de electricitate la staţia de pompare Karpatî (regiunea Lvov) a provocat oprirea tranzitului petrolului prin oleoductul Drujba către Slovacia, Ungaria şi Cehia, se arată într-un comunicat al companiei Ukrtransnafta.

Miercuri dimineaţă, staţia de pompare Brodî, tot din regiunea Lvov, s-a oprit din acelaşi motiv, stopând tranzitul petrolului de la Brodî către terminalul Iujnî (sudul Ucrainei), de unde ţiţeiul este livrat cu vaporul în ţările din zona mediteraneeană, precizează documentul.

"După ce alimentarea cu curent electric va fi restabilită, transportul petrolului va fi reluat", a dat asigurări Ukrtransnafta.

Circa o cincime din livrările de petrol rus către Europa tranzitează Ucraina, potrivit experţilor ucraineni.

Vestul fostei republici sovietice se confruntă cu un val de intemperii. Ploi abundente, ninsoare şi rafale puternice de vânt au provocat întreruperea alimentării cu energie electrică în aproape 1.200 de localităţi, dintre care 700 în regiunea Lvov, cea mai grav afectată

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite