Transportul local va fi restricţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportul cu maxi- taxi va fi reluat pe 26 decembrie, dar se va circula doar până în jurul orei 16.00.

Transportul local din Botoşani va fi restricţionat de Crăciun. Pe 25 decembrie vor circula doar tramvaiele, dar după programul de duminică. Potrivit societăţii Eltrans, tramvaiele vor circula în fiecare zi, numai că la un interval mai mare de timp, circa zece minute. Cât priveşte transportul cu maxi taxi, Dumitru Balan, directorul societăţii Microbuzul, a decis ca pe 25 decembrie să fie sistată activitatea, urmând ca pe 26 decembrie să se circule după programul de duminică. „Pe 26 decembrie se va circula până în jurul orelor 16.00-17.00. De pe 27 decembrie se va circula normal, după graficul existent până inclusiv pe 31 decembrie”, a spus Balan. În zilele de Crăciun, majoritatea băncilor care au sucursale în Botoşani vor fi închise, programul lor normal urmând a fi reluat pe 29 decembrie. Conducerile băncilor au decis să reia activitatea normală luni dimineaţă şi să lucreze până pe 31 decembrie inclusiv. Şi firmele de telefonie mobilă şi-au restricţionat programul în zilele de Crăciun. Sediul Vodafone va fi deschis mâine între orele 9.00-21.00, iar pe 25 şi 26 decembrie activitatea va fi întreruptă. Se va relua pe 27 decembrie, între orele 9.00-19.00. La Orange Shop, pe 24 decembrie va fi deschis între orele 8.30-19.30. Activitatea se va relua pe 27 decembrie, între orele 9.00-18.00. Singurul restaurant care va avea program normal în cele trei zile de Crăciun este cel de la Complexul Hotelier „Maria”.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite