Transportul şi blocurile, priorităţile Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensionarii vor abonamente, iar locatarii din centru reabilitare termică

Una dintre cele mai controversate decizii luate de municipalitatea din Suceava în 2009 vizează renunţarea la gratuităţile pentru transportul în comun. Peste 13.000 de pensionari şi alţi aproape 1.000 de veterani de război, deţinuţi politici, deportaţi sau refugiaţi trebuie să achite integral, de la începutul anului, costul deplasării cu autobuzele societăţii Transport Public Local. Reprezentanţii Primăriei motivează hotărârea prin faptul că bugetul estimat pentru acest an este unul de austeritate, care n-ar permite decât cheltuieli strict necesare. „Ne vom axa, în limita posibilităţilor, pe cazuri sociale deosebite: elevi sau studenţi care trebuie să circule zilnic şi au nevoie de un ajutor financiar”, a precizat Lucian Harşovschi, viceprimar al Sucevei. Pe de altă parte, reprezentanţii categoriilor sociale defavorizate îi acuză de ipocrizie pe şefii instituţiei. Campanii la asociaţiile de proprietari „Abonamentele gratuite pentru pensionari au fost numai pentru a-i manipula şi păcăli în perioada alegerilor. Nici refugiaţii nu mai pot circula gratuit, deşi veteranii, deportaţii şi refugiaţii beneficiază prin lege de liber pe mijloacele de transport”, a declarat Leopold Flandorfer, pensionar. Pe lista acţiunilor notabile din 2009 ale oficialilor Primăriei se numără campania declanşată în ianuarie la nivelul asociaţiilor de proprietari, prin care cetăţenii sunt informaţi asupra dreptului de a alege şi de a fi aleşi în structurile de conducere. În plus, inspectorii municipalităţii au declanşat o campanie de amendare a proprietarilor de centrale termice, care refuză să plătească cota de 20% din factura comună la încălzire calculată la nivelul imobilelor mari. Până la începutul lui martie vor fi verificate toate cele 104 de asociaţii din oraş. Un alt proiect aşteptat de mulţi suceveni este cel referitor la reabilitarea termică a blocurilor. În urmă cu trei zile, la nivelul Primăriei a fost constituită o „comisie pentru eficienţă energetică”, care ar urma să stabiliească până la sfârşitul lui martie care blocuri din oraş urmează să beneficieze de subvenţia pentru reabilitare. Şefii Primăriei spun că imobilele din centru vor avea prioritate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite