Transpiraţia este şi astăzi un semn de virtute, la ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chestionaţi de adevarul.ro în legătură cu igiena la români, medicii afirmă că problemele sunt majore, iar lucrul cel mai vizibil este la dantură.

Citiţi şi prima parte a materialului: Evoluţia igienei la români: „Pe noi ne spăla mama ploaie”

Medicul dermatolog Dorin Mihalache afirmă că înregistrăm regrese în privinţa igienei şi nu numai studiile o dovedesc, ci şi “ceea ce simţi în jur, cu nasul”.

image

“Regresul ăsta are şi o conotaţie economică. Pentru că în contextul în care există grija zilei de mâine, legată de criza economică, nu mai sunt mulţi interesaţi să dea banii pe chestiuni de genul igienei sau sănătăţii. Regresul este şi pentru că s-au uitat multe lucruri. Pe vremea când eram eu copil exista o baie comunală în satul buncii mele. De bine, de rău, chiar dacă nu existau condiţii la fiecare, măcar o dată pe săptămână ţăranul ajungea să se spele. Acum, nu cred că mai ajunge, mai ales în sezonul cald. În sezonul rece, nici vorbă. Existau băi comunale peste tot. Acum au fost scoase din uz. Indiferent de condiţia fiecăruia, ei se puteau spăla acolo. Mie chiar mi-au spus pacienţii: <<Domnule, măcar o dată pe săptămână mergeam acolo să mă spăl. Dădeam 2-3 lei şi mă duceam. Acum, unde să mă duc?>>. Asta ţine de administraţie, nu de ce vrea să facă omul”, afirmă medicul dermatolog din cadrul Spitalului Militar din Iaşi.

Dorin Mihalache precizează că în “zonele cu civilizaţie” al României, Ardeal şi nordul Moldovei, exista cel puţin o baie în localitate. “În sudul Moldovei, în Muntenia sau Oltenia, mai puţin. Era mai greu să îşi încălzească apă, să pună în copaie, mai bine se duceau la baia comunală”.

Mai cititi si:

Bănăţenii au capul mare, iar moldovenii au ochii spre oblic – Evoluţia fizică a românilor

Alimentaţia românilor de-a lungul timpului: cum am evoluat de la "un popor mâncător de lapte” şi cum porumbul ne-a influenţat decisiv destinul

Transpiraţia, semn de virtute la ţară

La rândul ei, Mihaela Leventer, medic primar dermatolog, citează un studiu care arată că, ” în mediul rural, transpiraţia este acceptată ca un semn de hărnicie pentru că apare doar la efort”. Totodată, la sate se păstrează ritualul spălării generale săptămânale înainte de mersul la biserică. “Alte momente festive sunt nunţile şi marile evenimente religioase, ca Paştele şi Crăciunul. La oraş se crede că doar oamenii graşi transpiră mai mult şi se consideră că pătarea cu sudoare a hainei e un semn de lipsă de igienă”, mai spune medicul.

image

Nu există o perioadă stabilită în care trebuie să te speli pe cap, fiecare trebuie să o facă de câte ori simte că este nevoie. “Trebuie să ne simţim bine în pielea noastră. În funcţie de cultura fiecărei naţii, unii se spală zilnic, alţii extrem de rar”, adaugă Mihaela Leventer.

Reclamele la pastele de dinţi nu te învaţă cum să te speli

Dr. Cristiana Glavce, directorul Institutului de Antropologie Fizică “Francisc I. Rainer” al Academiei Române, afirmă să studiile făcute pe consumul de produse nu sunt relevante pentru că nu ştii din ce medii provin respondenţii şi la ce alternative recurg.

image

“Din punct de vedere al danturii, igiena este proastă. O vedem prin edentiţiile care există şi care sunt în număr foarte mare. Cât se mai promovează ideea de igienă dentară? Nu prea se mai face. Înainte de 1990, nu sunt un partizan al vremurilor ălora, dar exista un plan de educaţie a copilului – Periuţa de Aur sau ceva de genul ăsta. Erau diferite concursuri pe tema asta. Exista preocupare, acum nu mai există de niciun fel. Sunt reclame la pastele de dinţi, însă nu te învaţă cum să o faci. Există o tehnică în acest sens pentru ca spălatul să fie eficace. Trebuie frecată fiecare faţetă, un număr de mişcări ca să ai siguranţa că te-ai spălat pe dinţi.  Din păcate, la noi nu există stomatologie preventivă. Asta nu intră în calculul nostru de igienă, intră doar cât cumpărăm”, conchide antropologul Cristiana Glavce.

Potrivit acesteia, de la dinţi pornesc toate problemele cavităţii bucale, cât şi ale stomacului.

Bolile nespălării sunt bolile mizeriei, apreciază Mihaela Leventer, adăugând că de multe ori primeşte în spital persoane fără ocupaţie, fără locuinţă şi într-o stare deplorabilă de sănătate.

Infecţiile cauzate de mizerie nu s-au schimbat, însă, din 1989 şi până în prezent - foliculitele, pidermitele, hepatita virală acută etc., adaugă medicul Dorin Mihalache. “Pielea este o barieră naturală împotriva leziunilor. Dacă nu te speli, începi să te scarpini. Astfel, se produc mici leziuni care duc la infecţii”.

Păduchii şi râia nu ţin de curăţenie

Păduchii şi râia au fost asociate întotdeauna cu igiena precară. Medicul dermatolog Dorin Mihalache contrazice acest lucru. “Acum cazurile de păduchi sunt mai puţine, dar sunt multe de râie. Vreau să fac o precizare. Contrar opiniei publice, păduchii şi râia nu au legătură cu igiena. În niciun caz nu moare un păduche sau sarcoptesul care provoacă râia la baie şi săpun. Asocierea lipsei de igienă cu păduchii şi sarcoptesul care produce râia nu este corectă. Cele două sunt nişte insecte care trăiesc şi se transmit prin lenjerie contaminată. Poţi să fii, de exemplu, un domn bine, care te speli de şapte ori pe zi, dar dormi într-un hotel unde nu s-a mai schimbat lenjeria şi iei râie de la unul care a dormit în patul ăla înainte. Nu au legătura una cu cealaltă”.

Spălatul prea des al bebeluşiului îl afectează

image

Mihaela Leventer, medic primar dermatolog, vorbeşte şi de polul opus – igiena excesivă, care provoacă probleme, în special bebeluşilor. “De cele mai multe ori copiii sunt supuşi unui ritual zilnic de spălare şi dezinfecţie a hainuţelor şi obiectelor care-i înconjoară, iar urmele fine de detergent distrug filmul protector hidrolipidic natural al pielii. Începe astfel un proces în care este activat un mecanism alergic de întreţinere a leziunilor cutanate, tip eczemă atopică. Afecţiunea era puţin întâlnită înainte de 1998. Acum, rareori este descoperită la pacienţi provenind din medii precare şi este apanajul îngrijirii excesive şi a chimizării vieţii noastre cotidiene”, precizează ea.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite