Transnistria a cerut mai mulţi militari ruşi în zonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transnistria a cerut mai mulţi militari ruşi în zonă
Transnistria a cerut mai mulţi militari ruşi în zonă

Şeful delegaţiei transnistrene din cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC) a cerut, vineri părţii ruse reprezentate în Comisie să crească numărul militarilor ruşi din cadrul forţelor de menţinere a păcii din regiune, potrivit agenţiei Novîi Reghion.

Copreşedintele CUC din partea Transnistriei, Oleg Beliakov, consideră necesară revenirea la numărul iniţial de militari din contingentul rus al forţelor de menţinere a păcii, după ce noile autorităţi moldovene au evocat necesitatea schimbării formatului de menţinere a păcii.

"În prezent în regiune se află circa 500 de militari ruşi, însă conform acordurilor din 1992, numărul militarilor ruşi ar trebui să fie de 2.400 de militari, cu excepţia subunităţilor forţelor aeriene militare, care şi-au desfăşurat activităţile în zona de securitate o perioadă lungă de timp", a spus Beliakov.

El consideră inacceptabilă cererea părţii moldovene de a retrage din componenţa forţelor de menţinere a păcii un detaşament transnistrean de menţinere a păcii aflat în afara zonei de securitate. "Deocamdată nu este momentul să micşorăm detaşamentele de menţinere a păcii", a subliniat Beliakov.

Mai mult, în cadrul reuniunii care s-a desfăşurat vineri la Bender s-a anunţat că misiunea OSCE din Republica Moldova intenţionează să organizeze în scurt timp o întrevdere cu participarea şefilor instituţiilor de ordine din Transnistria şi Republica Moldova, la care se va discuta posilitatea cooperării eficiente a acestor instituţii atât în zona de securitate, cât şi în afara ei.

Forţele mixte de menţinere a păcii, desfăşurate pe Nistru după încheierea conflictului armat din 1992, sunt formate din militari ruşi, moldoveni, transnistreni şi observatori militari ucraineni. Comisia Unificată de Control a fost înfiinţată prin acordurile din 1992, cu scopul de a asigura regimul de securitate al regiunii. De asemenea, potrivit acordurilor din 1992, numărul militari ruşi în regiune, din cadrul forţelor de menţinere a păcii, era stabilit la 2 400 de militari, însă prin acordurile de la Odesa din 1998, numărul militarilor ruşi a fost micşorat până la circa 500 de militari.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite